Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de marți, nr. 3663
7-12-2021

LUMEA FĂRĂ MASCĂ – Constantin CIUCĂ – De toamnă…

Am primit o invitație… să mă înscriu într-un grup de femei singure. M-am gândit un pic și am refuzat. Mi s-a părut prea periculos.

CRUCEA și RĂSTIGNIREA OMULUI…

O meditație personală, cel care se uită la o cruce și vede în ea doar două scânduri puse una peste alta, se află, fără știrea și fără voia lui, în greșeală. Crucea nu înseamnă scânduri. Crucea înseamnă drumuri. Cele două scânduri încălecate ale crucii sunt cele două drumuri pe care merge omul. Un drum orizontal, de la stânga la dreapta și un drum vertical, de jos în sus.

Scândura orizontală a crucii, cea pe care este scris numele omului, este drumul lui din timpul vieții. Pe această scândură ne trăim viața de dimineața până seara și ne mișcăm dintr-o parte în alta pe pământ Toată munca și toată străduința noastră o facem pe scândura orizontală a crucii. Ea ne ține cum te ține o corabie pe apă. Noaptea, ne odihnim pe ea, ne întindem pe paturi să fim drepți și orizontali, cum e și ea. Pe scândura orizontală a crucii muncim și ne odihnim, iubim și ne bucurăm, ne chinuim și ne întristăm. Și tot aici ne găsește vremea când obosim de tot și murim. Iar atunci, oamenii ceilalți, care rămân în urma noastră, ne iau trupurile și le lungesc orizontal în pământ. Cealaltă scândură a crucii este verticală și este drumul omului de după moarte. Aceasta a doua scândură a crucii se înfige cu un capăt în pământul de la capul omului, iar la celălalt capăt rămâne liberă, cuprinsă din toate părțile de aer și cer. Ea se ridică din pământ și arată drumul pe care pornește omul de jos, din țărână, în sus, către cer. Dar nu către cerul acesta albastru din zilele frumoase de mai, care este atât de aproape încât poți să îl atingi cu mâna, ci către cerul acela adânc și depărtat in care se văd în noapte sclipind stelele. Spre acolo se îndreaptă omul după moarte pentru că el de acolo a venit la început pe pământ. Din adâncul cerurilor și din pulberea stelelor. Scândura verticală a crucii de la capul lui îi arată drumul pe care să plece pentru a ajunge înapoi de unde a venit și unde este așteptat. Dacă mergi în sus pe scândura verticală a crucii, cândva, în viitor, vei ajunge la cel care, numai el știe cum, a făcut lumile și rosturile ei. Cel pe care noi nu îl cunoaștem. Aceasta este viața noastră. O cruce între ceea ce suntem și ceea ce vom fi. Și pe crucea aceasta e răstignit și trăiește omul, de la naștere. Dar răstignirea lui nu este nici durere, nici abandonare, nici plângere. Este curgere și devenire. Bătut cu mâinile în cuie pe scândura orizontală a vieții lui de zi cu zi, din care nu se poate desprinde, el trăiește însă cu capul și inima așezate mereu pe scândura verticală a crucii. Și de acolo de pe ea, fiecare când îi vine timpul, va pleca în sus spre un altfel de viață pe care nu o cunoaște nimeni, în Substanța și în Lumina din Necuprinsul lui Dumnezeu.

VIORICA CU DINȚII DIN FAȚĂ

Nu știu de ce telefonul meu atrage atâtea doamne dezorientate pe care, vrând-nevrând, trebuie să le rezolv eu. Sună telefonul.

– Alo? zic

– Bună ziua domnul doctor, zice ea. Sunt Viorica cu dinții din față.

Hmmm… Viorica cu dinții din față?! De ce să mă sune pe mine Viorica cea cu dinții din față? mă gândesc… Eu nu cunoșteam nicio Viorica cu dinții din față… Și nici doctor nu eram. Doamne, zic în sinea mea, câte mi se mai întâmplă! Dar nu mă las. Zic:

– Da, Viorica, care e problema ?

– Trebuia să vin azi la dumneavoastră să mă lucrați pe canal, zice ea. Dar să știți că nu mai pot să ajung. Pot să vin mâine? Vă rog!

Nu știu ce să zic, zău Mâine eram cam ocupat. Urmează o pauză. Ea așteaptă decizia mea. Stă ca pe ghimpi. Văzând că nu zic nimic, insistă:

– Vă rooooog!

Adevărul este că sunt un tip sensibil. Dacă femeia nu putea să vină azi, nu putea. Zic:

– Bine Viorica, dacă nu poți azi, vino mâine și te lucrez mâine.

Ea e în culmea fericirii.

– Pe la ce oră să vin, domnu doctor?

Am stat un pic să mă gândesc când eram mâine mai liber. Zic:

– Mai pe seară, Viorica.

Ea e bucuroasă tare și îmi mulțumește in mod repetat. În cele din urmă închide. Așa că astăzi, pe înserat sunt ocupat. O aștept pe Viorica cea cu dinții din față, să îi fac o lucrare și să-i desfund canalul.

CONSTANTIN CIUCĂ este un foarte cunoscut poet, prozator și, desigur, fost profesor de „Carabella”… Puteți să citiți mai multe texte ale autorului pe www.kuppi.ro

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public [newsletter_form]
Webhosting Armand Media