ortooxacell kiss2022.gif Flax

LUMEA CU MASCĂ – Constantin CIUCĂ – Regele cu pene…

Votați-mă pe mine! De la mine, când voi fi parlamentar, femeile vor primi, lunar, o alocație pentru fustițe și pantofi, un ajutor pentru rujuri și sandale și o indemnizație pentru farduri și parfumuri. A! Era să uit: și un spor de fâțâială.

 

Agatha  Cristie – proces…  Fiind într-o pană de inspirație și auzind că Agathei Christie cele mai bune idei pentru romanele pe care le scria îi veneau în timp ce spăla vase, m-am dus hotărât în bucătărie și am scos din cuptorul aragazului tigaia pe care o băgasem acolo în urmă cu doi ani. Am tresărit bucuros când am văzut cât era de murdară pentru că m-am gândit că, spălând-o, or să îmi vină idei cu duiumul. Așa că am pus-o în chiuvetă, am dat drumul la apă caldă și, însuflețit, am început să o frec cu un detergent care promitea o curățare fără efort. Floare la ureche, zic! Numai că, după zece minute, eram încă blocat la un punct de bulion pietrificat pe mâner, care nu voia deloc să cedeze. Iar alte zece minute mai târziu eram încă cu buretele de sârmă pe fundul tigăii, cu transpirația prelingându-mi-se pe la tâmplă. Și nu îmi venise nicio idee. M-am îngrijorat un pic. Zic, măi, ce naiba, trebuie să mă concentrez mai tare. Așa că mi-am șters transpirație și am apăsat buretele pe pereții tigăii cu aceeași forță cu care împingi când faci o flotare. Nicio idee. După încă un sfert de oră eram ca venit de la sală. Mă dureau umerii și degetele și, în mod ciudat, și bucile. M-am oprit un pic, m-am depărtat de chiuvetă, m-am dărâmat pe un scaun și m-am uitat la tigaie de la distanță. Încă se mai vedeau pe ea puncte negre și enervante. Am luat-o nervos de coadă și am băgat-o la loc în cuptor. Pe Agatha Christie urma să o dau în judecată pentru fals în declarații. Muncisem ca un prost o oră întreagă și singura idee care mi-a venit a fost să scriu ceva. Asta!

 

Biblioteca respirată… Mergând pe trotuare e ca și cum aș păși pe holurile întortocheate ale unei biblioteci în aer liber, care se destramă sub ochii mei. Și asta pentru că fiecare om pe lângă care trec este o carte de aventuri pe care nu mai apucă nimeni să o citească. O carte ale cărei pagini devin, în timp, din ce în ce mai șterse și mai fragile și al cărei text devine, cu fiecare zi care trece, din ce în ce mai greu de descifrat. Pentru ca, în cele din urmă, literele să nu se mai poată distinge deloc iar înțelesul lor să se piardă în aerul pe care îl respir…

 

Oamenii sunt ciudați…  Aveam în liceu un coleg care deja era un munte de om. Avea o barbă neagră și țepoasă pe care o bărbierea o dată la două zile. Înalt, cu picioare groase și păroase, strâmbe și puternice și cu un piept lat și bombat ca de halterofil. Dar oamenii sunt ciudați. Solid cum era, nu ridica niciun fel de greutăți. În schimb, marțea și vinerea se ducea la Clubul de muzică unde te-ai fi așteptat să cânte la tubă, la bucium sau la vreun corn uriaș pe care să și-l înfășoare peste piept. Nicidecum! El cânta, delicat și atent, la piculină.

 

Alien… Am stat, acum vreo câțiva ani, în sala de așteptare a unui aeroport din Milano, lângă un egiptean bătrân și libidinos, cu niște pantaloni scurți și largi pe el din care ieșeau două ciolane subțiri și descărnate, cu pielea de culoarea nisipului. Era primul om, și de altfel singurul, pe care l-am văzut în viața mea care, la fel ca cerneala de pe dolarii americani, își putea schimba culoarea în funcție de unghiul din care îl priveai: dacă mă ridicam în picioare era negru, dacă mă așezam era maro, dacă mă aplecam să îmi iau ceva din geantă și mă uitam la el, era portocaliu. Dar nu culoarea era partea lui cea mai tare. El mergea în Malta, eu la Casablanca. Trântit pe scaunul de alături cu picioarele alea bătrâne desfăcute dizgrațios, trei ore mi-a vorbit numai despre prostituatele din zona portului şi a hotelului Sheraton din Casablanca. Cât de pricepute erau ele şi cum, pentru numai câțiva dirhami, te alintau și te răsfățau ca pe o minune a naturii și te finalizau până te aduceau în samadi asamprajnata. Și, povestind, izbucnea din senin într-o formă de râs nord-african, șuierat și hârșâit, care, sincer, mie mi se părea foarte periculos. Vreau să spun că, în timp ce el își dădea capul pe spate și râdea, șuiera și horcăia cu gura larg deschisă, eu mă tot așteptam să îi țâșnească ceva din gât și să îmi sară mie pe cămașă. Ca în Alien.

 

CONSTANTIN  CIUCĂ  este un foarte cunoscut  poet, prozator și, desigur,  fost profesor de „Carabella”…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media