Scrisoare de la mama
„Dragul meu băiat!” Așa încep toate scrisorile ei. Scrisul ei e strâmb și neregulat, cu unele din litere mai mici, cu altele mai mari și cu altele lipsă cu totul. Stiloul o intimidează, e prea complicat pentru ea, iar pixul alunecă prea repede și nu are timp să facă cu el toată litera. De aceea nu îmi scrie decât cu creionul. Așa cum a deprins de la Domnul Martu, dascălul din sat, când îi învățase alfabetul și scrierea lui. Dar, deși nu a avut timp decât pentru patru clase primare, mama e mai înțeleaptă decât toți savanții puși unul peste altul și mai iubitoare decât toți îndrăgostiții lumii la un loc. Și din toate scrisorile pe care le-am primit în viață, numai dintr-ale ei am învățat cu adevărat ceva.
De aceea, când am nevoie de o putere sau de o învățătură, de o liniștire sau de o curățare, de o îmbărbătare sau de un sprijin, merg la valiza cu scrisori și nu la prieteni sau la biserică. Pentru că dragostea mamei a clădit în sufletul meu o biserică mai aproape, mai mare, și mai puternică decât oricare alta: Familia!
„Să te îngrijești, băiatule, să ai unde să dormi și să te speli, cu ce să te îmbraci și ce să mănânci. Ca să nu suferi. Că orice suferință a ta, pe mine mă arde și îmi ia somnul și mă usucă. Să te ocupi de casă, băiatule, să trăiești în curățenie și să te saluți cu vecinii, că vecinul te ajută mai mult decât neamul când o fi la necaz. Să te ocupi să ai de toate în casă, puiul meu, să nu îți lipsească nimic din ce ai nevoie. Să nu ceri nimic de la nimeni, că lumea îți dă dar la urmă râde de tine. Dar astea tu deja le știi, băiatul meu, pentru că mama ți le-a spus pe toate în alte scrisori pe care ți le-am scris. Acum am să îți spun altceva și să mă asculți, și să faci cum îți spun. Ai treizeci și cinci de ani.” Aveam treizeci și cinci de ani când am primit scrisoarea asta.
„Anii trec și tinerețea se topește dar eu pe tine tot singur te știu. Nu e bine așa, copilul meu. Găsește-ți, dragul mamii, o femeie pentru tine cu care să stai zilele și nopțile, cu care să mănânci și să muncești și cu care să împarți ce ai, bune și rele. Pe care să o ajuți și care să te ajute când îți e greu. Și fă cu ea un copil sau doi, ca să îți faci și tu rostul în fața oamenilor și al lui Dumnezeu. Aș mai trăi o viață să știu că duci de mână o gâgâlice care să-ți umple casa cu năzbâtii cum le făceai și tu când te aveam mic. Te roagă mama mult, însoară-te, să aud că nu mai umbli singur pe coclaurile alea străine fără un suflet care să te iubească și care să-ți ducă grija. Ia-ți o femeie frumoasă să-ți zâmbească când ajungi acasă. Și să știi de la mine că femeia e frumoasă după cum îi sunt gândurile de frumoase. Află-i gândurile și după ce îi iubești gândurile, iubește-te cu ea și du-o acasă. Fă așa cum ți-am spus și ai să vezi că orice depărtare și orice pedeapsă or să îți pară mai mici și mai ușoare. Ia-ți o femeie și fă-ți un copil. Pentru bucuria ta și a mea, ia-ți o femeie. Te pupă mama, băiatul meu drag. ”
CONSTANTIN CIUCĂ este un foarte cunoscut poet, prozator și, desigur, fost profesor de „Carabella”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
