LUMEA CU MASCĂ – Constantin CIUCĂ – O vară de acum câțiva ani…

Distribuie:

Îți vine să omori pe cineva? Simți că zilele astea ai să îți tragi un glonț în cap? Te gândești să îți iei definitiv câmpii? Relax! Vino în Corfu!

Pe plaja de la Glyfada au sosit autocare pline cu nemți albi, de vârsta a patra. După cum se știe, vârsta a patra este vârsta care începe după momentul în care trebuia să fii deja mort dar tu totuși mai trăiești.  După ce au fost extrași cu atenție din scaune, pentru a nu le fi dislocate încheieturi sau organe, nemții au fost lungiți pe șezlonguri, cu capul orientat către mare, și fiecare din ei a fost prevăzut cu câte un obiect decorativ în mână. Carte sau tabletă. Pentru a nu fi atins de soare, fiecare neamț are deasupra o umbrelă care îl acoperă în întregime. Alături, pe un scăunel de plastic, grecul i-a pus un pahar mare cu limonadă pe care mulți dintre nemți nu îl mai pot însă mișca.  Dimineața, când trec pe lângă ei în drumul meu spre plaja de nudiști, ne salutăm: Gutten Morgen, zic ei. Gutten Morga, dragii mei.

Pe lângă penseta magică, Dumnezeu are și un întrerupător secret cu care aprinde noaptea toți licuricii din Corfu. I-am numărat: pe insulă sunt 874.542.453 de licurici. În întunericul nopții, ei dansează plutind în roiuri luminoase prin livezile de măslini și prin grădinile oamenilor. Dar dacă te uiți cu atenție, ai să vezi că ei se aprind si se sting exact în același ritm ca și stelele de pe cer, de parcă ar fi oglinda lor. Așa se face că pe insula aceasta, noaptea, ai două rânduri de stele: unele în cer și altele pe pământ. De aceea aici poți ajunge la stele doar întinzând mâna.

Pe străzile din Corfu Town se vorbește în germană, engleză, olandeză, japoneză și celelalteză. Într-o zi, trecând printr-o hoardă de turiști care se căscau în toate părțile, văd un cuplu drăguț și îmi tresare inima când îmi dau seama că vorbesc românește. El zice: Hai să o luăm pe aici, și arată spre port. Nu, nu, zice ea, hai pe aici, și arată spre strada cu magazine. Bine, dragă, zice el.

Ieri, după ce am mâncat un pui cu legume, am fost la Aqua Land să mă dau pe tobogane. Pe lângă cele obișnuite, aici mai e un tobogan care arată exact ca intestinul meu gros. Adică un tub mare și sucit în care intri de bună voie și pe care îți dai drumul la vale în întuneric ca să ieși pe gaura cealaltă. Zis și făcut. Mă bag în intestin și îmi dau drumul. Vin în jos cu viteză. Mă ia o învârteală groaznică. Și cum veneam eu în bezna aia spre gaură, mi-am amintit dintr-o dată de puiul cu legume mâncat. Și am avut o revelație de proporții: și el și eu, care va să zică, eram acum în intestinul gros al cuiva; el în al meu, eu în al ăstora, și amândoi veneam la vale spre gaură. El spre una, eu spre alta. Ca ce m-am simțit când am ieșit pe gaură în bazin?! Vă las pe voi să ghiciți!

În Corfu Town te poți pierde cu ușurință pe străduțele înguste și întortocheate din cartierul vechi de lângă țărm. Ca s-o scoți la capăt, aici te descurci mai bine cu un calendar ortodox în mână decât cu o hartă turistică. Agios Demetrios, Agias Filomena, Agias Elenis, Agios Gheorghios, Agios Stefanos, Agios Ioanis, Agios Apostoloi, Agios Tata Mare, Agias Mama Mare, etc. Altfel spus, fiecare sfânt are aici străduța lui personală cu locuitorii lui personali. După o viață petrecută în pioșenie și necurmată sfințenie, nu am văzut nicăieri nici măcar o cărare cu numele de Agios Constantin Ciucă! Și nerecunoștința asta, desigur, m-a durut!

Ajuns pe plaja de la Ermones, unde frumoasa Nausicaa era cât p-aci s-o pățească când, venind la râu să își spele lenjeria, a dat peste banditul de Ulise ascuns în tufe în pielea goală, m-am rugat în sinea mea lui Zeus să îmi trimită și mie una. O Nausicaa, vreau să spun. Și Zeus, în mărinimia lui nemărginită, mi-a ascultat și mi-a îndeplinit ruga.

Dacă asediezi astăzi vechea fortăreața venețiană din Corfu, în loc să tragi cu bombardeaua îți vine dintr-o dată un chef grozav să dansezi de unul singur prin curtea ei. Pentru că prin ferestrele ei deschise ies sunete de lăute și de alămuri care se împrăștie lin peste capitală și peste mare. Aici este azi Conservatorul de muzică din Corfu.

Celebrul romancier Lawrence Durell, cel care a scris Cvartetul din Alexandria (Justine, Balthazar, Mountolive, Clea) și ale cărui soții, întâmplător, au fost tot patru, a avut inspirația de a trăi din 1935 până în 1941 în Corfu într-o vilă albă de pe chiar malul mării. Deși eu personal am avut mult mai puține soții decât el, trecând prin fața casei lui recunosc că am simțit o mâncărime. Dar nu, nu acolo unde o simți când te gândești la soție, ci în vârful degetelor. Acolo unde o simți când vrei neapărat să scrii ceva.

Insula aceasta, lungă de șaptezeci de kilometri, mi se pare toată un sanatoriu în aer liber și de aceea sunt mirat că nu este încă prevăzută cu paturi de-a lungul șoselelor.

Când răsare soarele peste insula asta fermecată, te ia brusc un fel de nebunie temporară și, dacă nu ești suficient de atent, începi să îmbrățișezi copacii. Sau să mănânci din florile care se cațără pe case. Sau să muști din pietre și din portocale. Însă chiar și cuprins pe de-a-ntregul de acest sindrom paradisiac, tot nu poți să nu observi, cu părere de rău, că din Eden lipsește ceva: femeile de pe insulă nu sunt, din păcate, românce!

Insula e muntoasă, drumurile urcă și coboară, o fac repede la stânga, apoi repede la dreapta, se pierd printre măslini zbârciți și chiparoși drepți ca lumânarea. Totul e verde crud și albastru intens. Totul în afară de lămâi, care atârnă galbene din cer și de florile macilor care sunt atât de roșii încât ți-e teamă că cineva sângerează în iarbă. Marea, oriunde te duci pe aici, o găsești mereu la picioarele tale ca pe un câine lichid credincios, împrăștiat albastru de jur împrejur. Ieri nu am mai răbdat și am făcut o baie. Nu știu cât am să mai rezist, zău! În fiecare dimineață mă trezesc mahmur de frumusețe.

Vine o vreme când pașii te duc pe cărări din ce în ce mai înguste și mai întortocheate. Dumnezeu are o pensetă magică. O dată în viață el își folosește penseta ca să te extragă din rahatul tău zilnic și să te planteze într-o grădină cu portocali unde curge un pârâu cu apă de trandafiri. Nu îți cere nimic în schimb, nu te obligă la nimic. Te lasă acolo de capul tău să faci tu ce știi. Dar ce știi tu să faci în grădina cu portocali?

S-a ajuns aici în Corfu la o densitate de bărbați pe metru pătrat absolut insuportabilă. Suntem cinci bărbați într-o căsuță. Și fiecare, mamă, cu aere de artist! Cineva să trimită repede aici o femeie, să o duc la Aqualand. Că mor!

Pe insula sunt patru milioane de măslini! Uleiul de măsline de aici e singurul ulei pe care l-am văzut, de când spăl eu vase, care se spală de pe farfurii fără să ai nevoie de detergent. Dai cu buretele și cu puțină apă, și voila, farfuria curată! Și ținând cont că totul se gătește aici cu ulei și că fiecare corfiot consumă în medie 25 de kilograme de ulei pe an, să tot speli vase în Corfu!

Ca măslin, în Corfu vârsta legală de pensionare este de 400 (patru sute) de ani. Până atunci trebuie să găzduiești în crengile tale înflorite un milion de albine bâzâind voioase și să lași să treacă prin venele tale o mie de butoaie de ulei. Odată ieșit la pensie nu înseamnă însă că ți-ai încheiat cariera.  Poți să îți continui activitatea pozând pentru toți turiștii ăștia cu oxiuri care aleargă nebuni încoace și încolo pe insulă.

CONSTANTIN  CIUCĂ  este un foarte cunoscut  poet, prozator și, desigur,  fost profesor de „Carabella”…

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Flax Gopo Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro