kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

LONDRA LA PAS – Cristian Gabriel GROMAN: Big Ben

Cel mai important punct de atracţie pe care îl caută milioanele de turişti ce vizitează Londra este, fără îndoială Big-Ben-ul. Zi de zi, că e ploaie, ninsoare, soare sau vânt este imposibil să nu fie cineva care să vrea să facă nişte poze acolo…Îmi aduc aminte de prima data când l-am văzut, acum vreo 5 ani…Ieşeam de la staţia de metrou Westminster, care este chiar vis-à-vis, şi urcând treptele, mi s-a înfăţişat în faţa ochilor, impunător, în toată splendoarea lui…

Când vorbim de Big-Ben, ne referim la ceasul în sine, sau la turnul cu ceas din extremitatea nordică a Palatului Parlamentului britanic…Nu este deloc greşit acest lucru însă, această poreclă a fost dată iniţial marelui clopot al ceasului cu 4 feţe. Pe lângă Marele Clopot (aceasta este denumirea oficială), turnul cu ceas mai găzduieşte alte 4 clopote mai mici, ce bat la trecerea fiecărui sfert de oră, în tonalităţile sol, fa, mi şi si…

Turnul are o înălţime de 96 de metri, primii 61 de metri de la bază fiind construiţi din cărămidă învelită în calcar, restul, până la vârf fiind construiţi în special din oţel, fontă şi fier…Acesta a avut denumirea (până anul trecut) The Clock Tower (turnul ceasului), însă, odată cu celebrarea (în anul 2012) a 60 de ani de domnie a reginei Elisabeta a-II-a, celebrare numită Diamond Jubilee, acest turn a căpătat numele Elisabeth Tower…

Big-Ben-ul este un simbol atât al Londrei, cât şi al Angliei în general, construcţia sa a fost gata în anul 1859, cel mai mare turn cu clopot, pendulă şi patru feţe din lume şi al treilea turn cu ceas, ca înălţime, din lume…Din păcate însă, nu este deschis vizitelor turiştilor…Îl pot vizita doar cetăţenii Regatului Unit dar cu programare cu foarte multe zile, chiar luni în avans…

Cele 4 cadrane ale ceasului de pe cele 4 feţe ale turnului au fiecare, 7 metri în diametru, clopotul mare având 2,29 metri înălţime şi 2,74 metri în diametru. Interesant este mecanismul acestui ceas, al cărui pendul cântăreşte nu mai puţin de 300 de kg şi se mişcă la fiecare 2 secunde. Deasupra lui se află un mic dispozitiv cu monezi  vechi englezeşti de 1 penny, adăugarea sau înlăturarea unei monezi, modifică viteza ceasului cu 0,4 secunde pe zi…

Datorită excavaţiilor realizate la liniile de metrou, turnul a suferit o înclinare, vizibilă acum şi cu ochiul liber iar din anul 2003 încoace, această înclinare este constantă, aproximativ 0.9 mm pe an.

Aşadar, dragi prieteni, dacă aveţi drum prin Londra, nu ocoliţi Big-Ben-ul, nu de alta, dar se poate înclina prea tare…Pe săptămâna viitoare! Week-end plăcut!

 

Sursa: „The Story of Big Ben”. Whitechapel Bell Foundry. Archived from the original on 11 October 2008. Retrieved 19 October 2008.

CRISTIAN  GABRIEL  GROMAN este un londonez de… Târgoviște, poet, prozator și pianist și, înainte de toate, absolvent de CARABELLA…

 

Citeşte şi :

1.A DOUA FAȚĂ, adică ROMANUL FOILETON  a ajuns la episodul al zecelea și vă propune un alt fel de poveste…

 

2. În AMERICA LA NOI ACASĂ, doamna profesoară Dana NEACȘU scrie că există oameni bolnavi de obsesia adunatului…

 

3.Bogdan CERNAT, în CULTURA ECONOMICĂ, spune că  pe aici, prin regiune, ne merge bine…

 

4.Despre alte păcate ale românilor scrie și Radu STATE, în rubrica lui CULTURĂ ȘI ISTORIE…

 

5.Prejudecăți, poncifuri și idei preconcepute, despre ele scrie doamna profesoară Mihaela MARIN, în rubrica ei CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…

 

6.Puiu JIPA, în AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, vă spune ceva despre alergarea singuraticului de cursă lungă…

 

7.O călătorie în Bucureștiul de altădată vă propune Cătălina CRISTACHE, în rubrica ei PLIMBĂRI  BUCUREȘTENE…

 

8.România, dragostea mea… vă declară cu sinceritate Daniel TACHE, în CULTURA ONLINE, rubrica lui de fiecare săptămână…

 

9.Rațiunea lucrului făcut de mântuială , despre ea scrie Pompiliu ALEXANDRU în CULTURA URBANĂ…

10.Revenit printre noi, din CALGARY ÎN DIRECT scrie despre politețea canadiană Radu TECUCEANU…

 

11. Cu câteva impresii turcești revine alături de noi ALEXANDRA  VLADOVICI, în rubrica ei REFLECȚII PEDAGOGICE…

 

12. În CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, tânărul nostru prieten TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN își dorește să nu rămână tăcut și filosof…

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media