Biblioteca Județeană Dâmbovița va lansa patru titluri cu ocazia primei ediții a manifestării „Mihai Viteazul – 420 de ani de la urcarea pe tron”. Această manifestare va avea loc în perioda 19 – 20 septembrie la Târgoviște și va aduce în vechea cetate de scaun a Țării Românești atmosfera istorică, pentru a aminti târgoviștenilor că aici s-a scris istorie, mai ales că Mihai Viteazul a fost cel care și-a dorit unirea principatelor române.
Așadar, Bibllioteca Ion Heliade Rădulescu va participa la această manifestare cu patru lansări de carte în data de 20 septembrie și anume, ”Simboluri ale devenirii românești. Liceul militar de la Mănăstirea Dealu Nicolae Filipescu”, lucrare scrisă de colonelul Alexandru Manafu, un dicționar general al Evului Mediu Românesc, acesta fiind o lucrare importantă, de referință la care au participat și membri ai Bibliotecii Județene, precum Alexandru Ștefănescu, șeful departamentului de relații publice.
O altă lucrare importantă este Monografia comunei Aninoasa, realizată și prezentată de primarul Constantin Maricescu, cel care a inițiat această manifestare dedicată domnitorului Mihai Viteazul și nu în cele din urmă lucrarea Basarabii de Târgoviște, lucrare a cercetătarei Gabriela Nițulescu.