JURNAL DE CORPORATIST – Teodor Constantin BÂRSAN – Zidul deplângerii – diaspora română, o idee abstractă

Distribuie:

Într-o simplă discuție despre imigranți cu prieteni irlandezi, despre imigranții est-europeni, mai exact cu bune și rele, mi-am adus aminte de o foarte controversată afirmație a președintelui SUA, Donald Trump. El spunea, vis a vis de construirea zidului de frontieră pentru a preveni imigranții ilegali din Mexic și America Centrală: „They are not sending us their best”. Adică, „nu ne trimit ce au ei mai bun”… Oricât de rasistă și controversată ar fi fost afirmația lui Donald Trump, nu am putut să nu observ că au existat momente când am gândit la fel despre compatrioții români sau despre imigranții est-europeni care ajung în Europa de Vest.

Dincolo de isteria și psihoza legată de Brexit, subiectul merită atenția cuvenită. Acum există deja un răspuns automat, din partea celor care consideră că avem oarecum un drept inalienabil de a emigra și de a trăi în orice țară dorim din Uniunea Europeană. O astfel de afirmație este imediat catalogată că fiind rasistă, xenofobă, șovinistă, neo-nazistă. Răspundem astfel pentru că, dacă am analiză o astfel de afirmație, ne-ar pune față în față cu un adevăr care ne deranjează, ne produce disconfort. Sunt mulți români, desigur, est-europeni în general, în Irlanda sau în Marea Britanie și sunt foarte buni în ceea ce fac, sunt specialiști, sunt experți și foarte conștiincioși, lucru de altfel apreciat. Dar pentru fiecare român care are grijă să fie în top în domeniul lui, se vor găsi alți cinci care consideră că sunt nedreptățiți, oprimați și discriminați, care consideră că societatea trebuie să facă tot posibilul să-i integreze, să li se dea dreptul de a se plânge oricum și oricând, fără motiv, pe scurt nu un quid pro quo, ci un quid pro nihil. Am spus români, însă aș putea să spun est-europeni, pentru că acest comportament este endemic în rândul lor. Lipsa politeții și bunelor maniere se mai adaugă acestui comportament lipsit de maturitate și responsabilitate.

Iar dacă, în cazul românilor, ar rămâne doar acest tipar comportamental, transmis intra sau inter generațional, în special persoanelor fără prea multă educație, situația totuși ar putea fi redresată. Lucrurile nu sunt însă atât de simple. Nu cunosc cât de solidari sunt ceilalți est-europeni, dar știu că solidaritatea este o calitate foarte rară în rândul diasporei române. Există o solidaritate simbolică, sub forma unor grupuri și comunități mici, la rândul lor simbolice, însă și acolo este mai multă discordie și tensiune decât armonie. Efectiv ne este foarte greu, aproape imposibil să transcendem această discordie, fără motiv și fără rațiune. Dimpotrivă, o exportăm acolo unde ne ducem. Sunt, bineînțeles, și excepții. Excepțiile însă sunt rare. Știu e o platitudine, un truism care, însă, merită menționat.  Acei români care simt necesitatea de a intra în tot felul de conflicte meschine sunt tot aceiași care o dată pe an, devin posedați de spiritul naționalismului și patriotismului, denigrează țara adoptivă, iar câteva zile mai târziu denigrează România și tot ce înseamnă să fii român. Acești „citoyen de monde” cu accese de isterie patriotică ajung să paraziteze comunitățile de români din diaspora. Tot ei sunt, bineînțeles, cei mai vocali. Mi-e foarte greu sa cred că aceste persoane meschine, erodate de invidie și ranchiună, pot aduce ceva bun, atât comunității cât și țării adoptive. Aceste specimene și-au stabilit un fel de legitimitate și un drept divin de a încalca atât legile scrise, cât și pe cele nescrise, de a sabota și a profita de pe urmă naivilor. Din momentul în care aceste persoane se văd cu titlul, mai mult sau mai puțin oficial, de „șef”, odată ce se văd cu bastonul de caporal sau mareșal în mâna, uită de naționalitate, de patriotism, de solidaritate, de comunitate, devin foarte zeloși, gata să arate superiorilor că, atunci când e vorba de exercitarea puterii și autorității, sunt gata să întreacă orice limita. Nu e vorba aici de limitele potențialului lor profesional. Este vorba de limitele care ii fac mai umani. Acele limite ale bunului simt și ale onestității care ne-ar putea crea o imagine mai bună în străinătate.

Și, poate, ar fi acceptabil dacă asta nu ne-ar dăuna atât de mult. Este însă o reacție în lanț. „Nici un om nu este o insula” spunea Shakespeare. Consecințele le suportăm cu toții. Ar fi lipsit de tact să spun că experiență mea în ce privește diaspora română din Europa, din țările în care am locuit temporar, m-a dezamăgit pe deplin. Îmi permit însă să îmi asum acest viciu, lipsa de tact și de diplomație, și să spun, asemenea controversatului Mr. Trump:  „we’re not sending our best”.

 TEODOR  CONSTANTIN  BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Flax Gopo Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro