JURNAL DE CORPORATIST – Teodor Constantin BÂRSAN – Torționarul din oglindă (doi)

Realitatea este fantoma unei curve ieftine. Un nou An nou… Mai nou, bun și fericit, bucurie și speranță bla bla bla… Străzile sunt goale. Decorațiuni de Crăciun și căsuțe în miniatură strălucesc la ferestrele noilor oameni, din noul an foarte nou. În spatele lor multă teamă, panică, frică, paranoia și suspiciune. Unu doi, unu, doi trei, reguli, disciplină, treci în rând! Tovarășe, restricții… Oamenii ies pe rând din case. Toți sunt temători. Le e teamă să nu trezească furia și suspiciunea vreunui vecin. Emoții și teamă… Toți atenți la checkpointuri și mașini de poliție… Pășesc cu teamă, cu Post malone în urechi, fucking hoes and popping pills arunc un deget mijlociu mai marilor, decidenților. În fiecare zi mă simt măcinat și zdrobit, tras pe nas de un zeu rău. O cutie cu analgezice îmi face cu ochiul. Cuțitul meu suedez de sculptat în lemn, îmi șoptește. Nu am curaj și nu voi avea rodată curaj să o fac. Îmi e teamă de un iad lipsit de speranță. În iadul acesta mai există totuși un licăr de speranță și convingerea că, la un moment dat, totul se va termină și voi coborî de pe scenă din rolul de figurant pe care îl joc. De ceva timp urmăresc un om. Cred că este un om. Poate fi o umbră. Umbra unui om… O umbră liberă, cu o viață fericită, o casă mare și frumoasă, undeva cu vedere către râu, o soție frumoasă și iubitoare, copii și mulți prieteni… Mă opresc în fața casei și mă rog pentru ea. Rugăciunea unui păcătos… Da, nu neapărat a unui păcătos prin fapte, ci prin gânduri… Știi ceva prietene? Ai pe masă o sticlă cu whisky! Bagă-ți botul în ea și lasă mă în pace. Am lucruri mai bune de făcute decât să te ascult. Aah da, lucruri mai bune. Nu o să țină mult revoltă ta. Cu timpul, va trebui să-ți faci o operație pe cord deschis, să-ți scoți inima de acolo și să trăieșți liber, fără inimă. Va veni și timpul să înlături orice urmă de bărbăție, dar stai liniștit că nu te voi lăsa. Te vor doar fără inima, nu și fără… Vrei să ajungi sus, unde și aerul și valorile sunt rarefiate, dar încă vociferezi, încă te revolți, încă mai suspini, încă mai poți plânge, spune-mi la ce-ți folosesc empatia și compasiunea, you bleeding soft hearted liberal? Ai fi mai liber fără ele. Ți-au adus ceva vreodată? Te-au ajutat cu ceva? Te simți mai nobil, mai om, mai Bărbat? Sau te gândeșți că-ți cumperi  un loc în cer, cu ele? Eu îți ofer ceva, short term, dar sigur și rapid. Eu te aștept.

Am mai spus că realitatea este fantoma unei curve jegoase? Sau este doar viața mea… Sau poate mă bântuie fantoma unei curve? Sau poate tu eșți, prietene fantoma aceea? Vrei să te materializezi, dar nu poți. Nu sunt materialul, mediumul de care ai nevoie. Încă nu, dar nu ești departe. Tu ai spus-o. Ai fost zdrobit și sfărâmat într-o pudră fină. Nu ești încă destul de alcalin să simt ceva. Ești încă foarte acid și sincer îți faci rău ție. Te întrebi unde s-au dus 40 de ani? De ce mama dracului ești aici, acum? Ai vreun răspuns? Unde este scriitorul, care visai să fii? Ești într-un perpetuu monolog cu Dumnezeu. Așa bun… Măcar începi cu ceva. Termină sticlă aia odată. Nu-i de ajuns să te ducă unde vreau eu, dar este un început. Sincer, prefer un monolog cu Dumnezeu, decât un dialog stupid și inutil cu oamenii.  Cu cei ce poartă măști de oameni… Oricum, El este acolo. Mă ascultă. Mă știe. Dacă adorm acum, beat și amorțit, măcar mă pot trezi mâine. De acolo unde vrei tu să mă duci nu mă pot reîntoarce. „Hello Ted, lovely days isn’t it?” Am tresărit. Mi-a vorbit un vecin. Vecinul cu câinii săi pe care îi scoate zilnic la plimbare… Unul tânăr, entuziasmat, plin de energie și activ, gata să iasă la plimbare și altul bătrân, care așteaptă să moară și pe care de multe ori îl cară în brațe… Încă ne salutăm. E un lucru bun. Și da, într-adevăr, e o zi superbă afară. Ieri era puțin amețit și bine dispus. Îmi spusese cât de mult îi place pălăria mea evreiască și că iubește Israelul.  Ei ne vor salva. Trebuie să fim uniți în vremurile astea. „The world is a dark place my friend”. Lumea este un loc întunecat, prietene. Câteodată uit că nu trăim într-o simulare, că viața  nu e butaforie, nu e recuzită, nu este o scenă. E reală… Iar Tony, cu câinii lui și berile lui canadiene îmi amintesc că încă mai există speranță. Îmi amintesc că analgezicele, moraknivul din oțel carbon, elysian-ul și Clayton și cele două brazilience antume și postume rămân simple scenarii.

Torționarul meu vorbește romgliș, e conformist, e foarte politically correct și subversiv. Respectă regulile este disciplinat și îți urmărește atent fiecare mișcare. Sincer îți spun, nu ți-aș dori să îl cunoști. E capabil să spună fraze elocvente, să fie persuasiv, să îți zâmbească amabil. În același timp e capabil de atrocități, de lucruri oribile. În timp ce eu te iubesc, el te urăște, în timp ce eu văd în ține chipul lui Dumnezeu, el vede în ține un parazit, când eu văd în ea chipul unui copil, el vede o curvă. Și, crede-mă că nu l-ar opri nimic să simtă pentru o secundă gustul sângelui, să se simtă mai puternic. În timp ce eu mă lupt cu mine să realizez ceea ce îmi doresc, lui nu-i trebui niciun efort. Mă gândesc dacă și Tony are un astfel de prieten. Mi se pare ciudat că torționarul  ia diferite forme, întâi femeile demonice din vise, apoi  aceea editate egipteană, acel motan Bastet în costum și Platon negru, și apoi forma fricilor și insecurităților mele. Ted, nu-i așa că simți amețeală aceea plăcută, când accepți gândurile mele? Răzbunare, violență, ura, distrugere… Nu-i așa că ai vrea să ieși din anonimatul milioanelor de nimeni? Hai să mergem la ea, la umbra aceea pe care o urmărești. Știi ce le-aș face umbrei și soției lui drăguțe, copiilor? Știi cu ce plăcere le-aș distruge iluzia paradisului, a iubirii, a securității și fericirii? Ted, tremur de plăcere, numai când mă gândesc. Te-ai gândit că umbra aceea ar putea fi a mea. Poate aceea umbră nici nu există. Sunt mai mulți cei ce sunt cu noi, de partea noastră, decât cei din întuneric.  Hai, mă, iar mă iei cu citate din Biblie și Pateric. Dacă ai fi al meu, ai fi tu umbra aceea. Sau ți-aș da putere să calci peste ea și să îi ei tot ce îi este mai drag.  Ți-aș da ție asta din generozitatea, mai mult sau mai puțin infinită, a sufletului meu. Dar, nu vrei, mă! Nu vrei. Hai, ultima țigară. Tony s-a întors. Visează la terrier și corgi alergând prin Shalom Park. Hai la o plimbare în Shalom Park. Știu, ți-e teamă. Știi ce e ciudat, că dacă ai îndrăzni să te iubești, să-ți spui odată din suflet „te iert”, eu n-aș mai avea nici voce, nici cuvânt. Ce frumos sună! Îmi vine sa vomit. Nu îmi este teamă.  Nu te văd în stare. Cu cine te lupți, Ted? Hai mă, ăsta-i ultimul fum, te vreau un zombi întreg!

TEODOR  CONSTANTIN  BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…