Un spectru bântuie Europa – spectrul misticismului. Toate puterile au făcut un pact pentru a exorciza acest spectru, chiar dacă au fost luate măsuri drastice de a-l îngropa de-a lungul secolului XX, se pare că va fi nevoie de măsuri și acțiuni cu mult mai drastice și draconice pentru a alunga această manifestare religioasă patologică, această halucinație cognitivă masivă, înapoi în evul mediu, în antichitate de unde a și apărut. Misticismul în accepțiunea modernă înseamnă o tulburare mentală caracterizată de prezența unor credințe religioase. Sau cel puțin așa ne este prezentată de către intelectualii și oameni de cultură care au cuget liber, neafectați și necontaminați de virusul religiei. Credința, de exemplu în sfinți sau figuri religioase în general, ideea unei ființe supreme, venerarea unor personaje istorice este de exemplu o manifestare a misticismului. Știm ce înseamnă mistic și misticism în accepțiunea teologică a cuvântului, dar cum a ajuns să semnifice ceea ce semnifică în ziua de azi, religia ca tulburare mintală? Conotația cuvântului a fost dată la început de către comuniști și anarhiști în general creștinilor. Misticismul nu însemna pentru ei o manifestare extremă a unor rituri și ritualuri, ci pur și simplu credința în Dumnezeu și Iisus Hristos ca Mesia, ca salvator al oamenilor, și în Biblie ca expresie a învățăturilor divine transmise credincioșilor.
Poate cel mai interesant aspect este acuzația de misticism adusă de către comuniști, la sfârșitul anilor 40, intelectualilor precum Valeriu Gafencu, Radu Gyr, Nichifor Crainic și altor autori, scriitori și artiști care și-au mărturisit credința. Dincolo de epurări și acuzații, comuniștii au simțit nevoia unui organ de propagandă, unei misiuni al cărei scop era să „stârpească misticismul”. În 1949, Secretariatul Comitetului Central al PCR ia decizia de a înființa Societatea pentru răspândirea Științei și Culturii al cărei scop era „răspândirea cunoștințelor științifice și politice în mase, combaterea influențelor ideologice dușmane sub orice formă s-ar manifestă ele”. Printre membrii comitetului organizației se numărau politicieni, demnitari, propagandiști precum Ioan Gheorghe Maurer, Geo Bogza, Paul Cornea, Grigore Moisil, Ofelia Manole, Vanda Nicholschi, Leonte Răutu, Zaharia Stancu. Continuând ideologia bazata pe sentința marxistă conform căreia „religia este opiumul poporului”, în același an se înființează și revista Societății – „Știință și Cultură”. Misiunea revistei era să „lupte pentru stârpirea cât mai curând, din mintea oamenilor muncii, a concepțiunilor mistice despre viață și lume și să le înlocuiască cu cele realiste, științifice”. Distrugerea și ștergerea totală a oricăror manifestări religioase, a identității era, în esență, o idee stalinistă. Marx a abordat-o, însă Stalin a aprofundat-o și a aplicat măsurile „necesare”.
Ce a însemnat combaterea misticismului? A însemnat anii de temniță grea sau chiar moartea pentru preoți și, în general, pentru toți cei care aveau curajul de a-și mărturisi credința, a însemnat distrugerea multor biserici, a însemnat interzicerea Bibliei și a multor alte cărți religioase, a însemnat mazilirea multor episcopi și mitropoliți și înlocuirea lor cu marionete sovietice. În ziua de azi, aud foarte des în presă, în mass-media, din nou această acuzație: misticism, „x sau y a dat-o în misticism”. De multe ori această acuzație este echivalentă cu cea de creștinopat. Nu trebuie să fii radical, sau fundamentalist ca să fii creștinopat sau să fii vinovat de misticism. Trebuie pur și simplu să îți mărturisești credința în Hristos și ca prin minune ești un ignorant, un bigot înapoiat, un primitiv care nu se poate adapta minunatei lumi noi a secolului al XXI-lea. Nu are importanță că primul spital a fost înființat în Imperiul Bizantin, că mulți dintre martiri erau medici, că multe spitale au fost construite nu numai în România, dar în întreagă Europa, de către Biserică, fie ea Catolică sau Ortodoxă, iar mulți dintre marii oamenii de știință, scriitori, inventatori au fost creștini practicanți, clerici și monahi, precum Mendel, părintele geneticii, Blaise Pascal, Leibniz, Swedenborg, Isaac Newton, Kepler, Bernhard Riemann, John Dalton, Alexis Carrel, Werner Heisenberg, Andrew Gordon, Mircea Eliade etc. Probabil că, cei care încă folosesc această acuzație ar trebuit să-și reamintească faptul că se îndreaptă către un discurs extrem de periculos. Nu sunt puțini cei care au murit în anii 50 în România datorită credinței lor: Monseniorul Vladimir Ghika, Anton Durcovici, Leon Manu, Mircea Vulcănescu, Aloisiu Boga, Valeriu Gafencu, iar lista ar mai putea continuă, din nefericire.
Oricât am fi de revoltați de venerarea moaștelor, metanii și rugăciuni, consider că folosirea acestui cuvânt cu conotația sa stalinistă, ca o acuzație, nu ne face onoare, și asta dacă ne considerăm și suntem mai umani și mai buni decât Ana Pauker, Nikolski, Saul Bruckner, Teohari Georgescu et company sau propagandiștii lor de serviciu. O lectură din Virgil Ierunca, Paul Goma sau Nicolae Steinhardt ne poate aduce cu picioarele pe pământ. Dacă nu, suntem în același loc și ajungem, pe zi ce trece, în groapa pe care alți ne au săpat-o, iar în loc de slujbă, „rămas bun tovarăși! ”.
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…