Am fost la concert. The Wall. Iarăși. Îl mai văzusem la Praga cu niște ani
în urmă. Voiam să-l văd și „în românește”. Și da, l-am văzut.
Ce-ar fi de spus? Că a fost extraordinar? Poate că a fost. Nu îmi dau
seama încă. Dar extraordinar a fost publicul. 60-70 000 de oameni perfect
avizați. S-a cântat la greu, lumea toată știa textul. Probabil, cel mai civilizat
public pe care l-am văzut vreodată!
Copii, mulți copii care întrebau și cărora li se răspundea, fără nervi, fără
răsteli. Nu a plâns niciunul că vrea acasă. Nimeni nu s-a supărat că spectacolul a
început cu întârziere. N-a fost îmbulzeală la ieșire.
E drept, am aflat că au fost locuri goale la sectoarele mai scumpe. Păcat,
puteau intra mai mulți oameni de bun-simț. Prețurile nu au importanță la un
astfel de concert, pe care îl vezi o dată-n viață.
Copilul din mine a plecat dezamăgit, puțin. Voiam tancuri, jeep-uri,
armate, alte dezlănțuiri… Dar timpul meu nu mai e ăla de acum 30 de ani, nici
ăla de acum 10. Voiam jucăriile de atunci.
Dar acum am primit alte jucării, alte nuanțe. Scriu prea la cald. Nu mi-e
rușine să spun că am lăcrimat un pic, că mi s-a făcut pielea găină, că am rămas
mut multă vreme…
The Wall rămâne, de departe, cel mai necontroversat spectacol, iar
dezamăgirile mele sunt atât de mărunte încât nu-și au rostul.
Și mi-aș dori ca tot ce înseamnă clasă politică din România să se fi dat cu
capul de The Wall!
Am fost la concert. The Wall. Iarăși. Îl mai văzusem la Praga cu niște ani în urmă. Voiam să-l văd și „în românește”. Și da, l-am văzut.
Ce-ar fi de spus? Că a fost extraordinar? Poate că a fost. Nu îmi dau seama încă. Dar extraordinar a fost publicul. 60-70 000 de oameni perfect avizați. S-a cântat la greu, lumea toată știa textul. Probabil, cel mai civilizat public pe care l-am văzut vreodată!
Copii, mulți copii care întrebau și cărora li se răspundea, fără nervi, fără răsteli. Nu a plâns niciunul că vrea acasă. Nimeni nu s-a supărat că spectacolul a început cu întârziere. N-a fost îmbulzeală la ieșire.
E drept, am aflat că au fost locuri goale la sectoarele mai scumpe. Păcat, puteau intra mai mulți oameni de bun-simț. Prețurile nu au importanță la un astfel de concert, pe care îl vezi o dată-n viață.
Copilul din mine a plecat dezamăgit, puțin. Voiam tancuri, jeep-uri, armate, alte dezlănțuiri… Dar timpul meu nu mai e ăla de acum 30 de ani, nici ăla de acum 10. Voiam jucăriile de atunci.
Dar acum am primit alte jucării, alte nuanțe. Scriu prea la cald. Nu mi-e rușine să spun că am lăcrimat un pic, că mi s-a făcut pielea găină, că am rămas mut multă vreme…
The Wall rămâne, de departe, cel mai necontroversat spectacol, iar dezamăgirile mele sunt atât de mărunte încât nu-și au rostul.
Și mi-aș dori ca tot ce înseamnă clasă politică din România să se fi dat cu capul de The Wall!
Facebook
WhatsApp
TikTok
