Domnul Aliman este o persoană foarte simpatică. La 1,99 metri ai săi putem adăuga vreo 120 de kilograme și un zâmbet perpetuu, datorat unei tăieturi de coasă care l-a lăsat așa: cu zâmbetul pe buze. Lui nu-i pasă. N-are niciun motiv să se simtă prost dispus. Nevasta i-a plecat prin cele străinătățuri, dar nu pentru că ar fi avut nevoie de bani, ci fiindcă așa era moda atunci când a plecat . Trimite conștiincios bani acasă, bani pe care Domnul Aliman îi strânge la o bancă. Printre vecinii cu neveste plecate aiurea la muncă e chiar o întrecere, cine strânge mai mulți bani, cine-și mai adaugă o odaie nouă, care-și mai ia o vacă, un porc. Domnul Aliman nu se întrece cu nimeni. Are de toate. Copiii îi sunt plecați în alte străinătățuri decât ale nevestei, sunt bine aranjați, nici lor nu le trebuie mare lucru. Când vin pe-acasă, aduc ei mai mult decât are nevoie. Domnul Aliman stă în curte, privește acareturile și-i trec prin minte tot felul de lucruri. Așteaptă ideea aia mare, ideea aia care să schimbe lumea. Toți știu asta și-l urmăresc cu mare atenție, n-ar vrea să scape momentul. Mai avusese, mai demult, o idee: o coasă legată de corp în așa fel încât să nu miște mâinile, doar corpul să se balanseze. Cosașul nu mai obosea așa repede și randamentul era mai mare. Dar, numai el era în stare să facă treaba asta, ăilalți se-mpiedicau, tăiau aerul în locul ierbii. Așa că Domnul Aliman (de-atunci i se spunea Domnul) cosea pe la toți, nu cerea bani mulți și toți erau mulțumiți. Până-ntr-o zi când un vecin, Relu al lui Șpangu, a venit să-l roage să-i taie niște iarbă din fundul curții. Nu l-a găsit pe Domnul Aliman acasă, așa că a luat coasa, a legat-o cum s-a priceput și-a dat să plece la treabă. S-a împotmolit în poartă și dădea din coasă, ca o moară de vânt. Când a apărut Domnul Aliman, nu te puteai atinge neam de Relu al lui Șpangu. Intrase boala-n el, că nu se poate dezțepeni și dădea din corp mai ceva ca Elvis Presley. Cum-necum, Domnul Aliman a reușit să oprească omul, dar tot l-a tăiat coasa peste gură. Dar de cosit, n-a mai cosit de-atunci.
În dimineața aia s-a trezit cu gândul că e ziua cea mare. A deschis televizorul, să știe cum va fi vremea și proptindu-și privirea pe bibliotecă a simțit că a venit momentul. Și-a amintit ce greu îi era în tinerețe să cumpere cărți. N-avea prea mulți bani, viața era grea, părinții prea săraci ca să îi trimită bani. Strânsese în timp duium de cărți, cu mari sacrificii, rupându-și de la gură. Acum cărțile costau și mai mult și-i auzea pe câte unii plângându-se că nu au atâția bani să și le ia pe toate. Ideea era gata să se nască, dar lipsea ceva, nu știa ce. A-nceput să butoneze la televizor, dar, ca un făcut, dădea numai de publicitate. Și-atunci a țâșnit din el, vie, măreață, fără cusur, fără pată: IDEEA!” Da, asta trebuie făcut -gândi Domnul Aliman- o carte să coste doar cât e hârtia și vopseaua de pe coperți, atât!”. Restul e publicitate, mai gândi un pic.
S-a dus pe la toate editurile, tipografiile, pe la ce oameni foarte înstăriți știa. Nu l-a băgat nimeni în seamă. Oamenii voiau cărți ieftine, el avea ideea și, totuși, nu-l băgau în seamă. Așa că și-a cumpărat tipografie, a obținut drepturi de autor de la tot felul de scriitori mai mult sau mai puțin obscuri, a pus câțiva prieteni cu ceva firme mici și mijlocii să dea bani pentru a-și face reclamă și a tipărit prima carte. Coșbuc… Lansare mare, a chemat și un actor, să citească din prima apariție a Editurii „Biblioteca Domnul Aliman”. Actorul a aflat că sunt poezii de Coșbuc, știa și el câteva, dar Domnul Aliman i-a zis să citească, chiar dacă le știe pe de rost. Zis și făcut… Deschide histrionul cartea și dă drumul primei poezii: SCARA…
Am găsit-o ieri în prun,
Dar să nu grăbiți ocara,
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură:” Ești nebun,
Pune scara”. „Dacă-njuri,
Eu n-o mai pun”.
Folosiți scările din lemn de brad de la UNELTE DE CONSUM S.R.L.!
Mai la urmă, pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câți fuștei la scară sunt.
Mâncați gogoși cu gem de prune de la GOGOȘERIA VALENTINA S.A.!
Sărutată, lăudat fii Tată Sfânt!
Slujbe la jumătate de preț doar la Părintele Samoil de la Adormirea Maicii Domnului!
Actorul n-a mai continuat, râsul devenise homeric. Domnul Aliman s-a prins că ideea lui fusese o mare tâmpenie, a dat de băut la toți și cu banii rămași s-a dus să-și viziteze nevasta și copiii.
PS. Lui Relu al lui Șpangu i se spunea de când cu coasa: Relu al Preslii…
Facebook
WhatsApp
TikTok
