Etnograful și sociologul Henri H. Stahl publica în anul 1937 un ghid intitulat „Monografia unui sat: cum se alcătuiește, spre folosul căminului cultural”, în ale cărui „Cuvinte de început” sublinia caracterul revoluționar al viziunii românești privind „monografia sociologică, într-adevăr bună și științifică, întemeiată pe un întreg sistem de gândire”, care era „un lucru înfăptuit mai întâi la noi în țară de către școala sociologică din București a Profesorului Gusti”. În prefața lucrării, Dimitrie Gusti însuși, din echipa căruia autorul făcea parte ca asistent de Sociologie monografică la Universitatea din București, reitera credința nestrămutată, câștigată prin propovăduirea și aplicarea „la teren” a doctrinei monografice, că „nu se poate înfăptui nimic temeinic în țara noastră, nici pe tărâmul cultural, nici pe tărâmul social, economic, politic sau administrativ, decât dacă se purcede de la cunoașterea vieții românești așa cum este ea”.
Un ecou peste timp al convingerilor și exigențelor celor doi corifei ai modernei și avansatei, pentru momentul istoric respectiv, sociologii rurale românești, îl constituie cartea lui Iustin Crăciun, „Înapoi în timp. Noi documente și însemnări despre istoricul comunei Valea Lungă, 1531-2018”, realizată cu sprijinul Consiliului Local Valea Lungă și apărută în 2019 la Editura Bibliotheca din Târgoviște, în Colecția Ethnos-Monografia, coordonată de scriitorul George Toma Veseliu. Autorul reprezintă tipul de intelectual pasionat de istoria poporului său, pe care Dimitrie Gusti și Henri H. Stahl îl considerau chemat și dator să studieze, să descrie și să valorifice dovezile de civilizație și cultură a românilor în lucrări științifice menite să pună în evidență inconfundabila identitate națională a acestora. Referent cultural la Primăria Valea Lungă, director al Căminului Cultural din localitate și întemeietor al Muzeului Satului, ale cărui exponate vorbesc despre viața trecută și actuală a locuitorilor comunei, juristul Iustin Crăciun este deținătorul unui palmares publicistic impresionant: în 2014 îi apărea Valea Lungenilor – Monografia Comunei Valea Lungă, iar 2018 publica, împreună cu inginerul și scriitorul Vasile Dragomir, Valea Lungă 2018 – Clipe în istorie.
Pentru cartea ce constituie obiectul prezentei recenzii, autorul a folosit o gamă extinsă de surse de documentare, atât la nivel local cât și național, care au cuprins: arhiva localității, fondurile Arhivelor Naționale ale României, documentații identificate la Biblioteca Academiei Române, publicații apărute de-a lungul timpului, extrăgând din toate acestea informații ce reflectă viața socială, economică, culturală și politică a locuitorilor comunei.
Bogatul și diversificatul material informativ este valorificat într-o prezentare cuprinzătoare, bine structurată pe capitole care evocă, într-un limbaj profesional și, în același timp, antrenant, epoci și evenimente din istoria localității. Aflăm, astfel, despre vremurile secolului al XVII-lea, când stăpânii locului erau boierii Cantacuzini, iar „lungenii s-au luptat pentru libertatea lor și a satului lor”; confruntările între moșneni și marii proprietari de pământ; statutul social și juridic al țiganilor de pe proprietățile boierilor sau bisericilor; participarea locuitorilor la frământările istoriei (Răscoala din 1907, războaiele mondiale, instaurarea comunismului, seceta din 1946-1947, colectivizarea forțată, Revoluția din 1989, dezvoltarea nouă în era postcomunistă); istoricul exploatării petrolului pe moșia Valea Lungă, de la străvechile „fântâni de păcură” până la sondele moderne și fabrica de gaz.
Două importante capitole sunt dedicate istoriei culturale a localității. Unul se referă la scriitorul Nicolae Scurtescu, „contemporan cu Eminescu”, din opera căruia rețin atenția șase drame și numeroase poezii „despre natură, iubire și patriotism”. A fost și autor de și studii didactice și lucrări de istorie pentru uzul școlar, considerând că „prima carte sfântă a unui popor se cuvine a fi istoria neamului său”. Celălalt capitol se referă la „gazeta populară” Voința Dâmboviței (și: Dâmbovița) care apărea în cel de al doilea deceniu al secolului trecut la Valea Lungă și prin care „fruntașii săteni” aveau „o gazetă a lor prin care își exprimă voința și prin care dau în vileag toate nedreptățile ce ei îndură din partea administrației”.
Cartea constituie un exemplu demn de urmat pentru toți cei care sunt animați de dorința de a (re)descoperi și a descrie tezaurul de civilizație și cultură creat de comunitățile sătești ale românilor de-a lungul istoriei.
Nicolae Trandafir
…………………..
Nicolae Trandafir este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, secretar al Cenaclului „Ileana Vulpescu” al UZPR și secretar general de redacție al revistei Astralis.
Facebook
WhatsApp
TikTok
