Iulian MAREȘ este unul dintre foștii mei elevi, de care îmi amintesc cu mare drag… Proiectul despre care ne va vorbi aici, prin mai multe povești de succes, povești de viață se numește Balkan Development Support și este o asociație tânără, ce reunește oameni cu experiență, profesioniști în sectoarele lor și creativi în ceea ce fac. Este o echipă internațională, iar obiectivul lor este să contribuie „la dezvoltarea economică, culturală și socială a locurilor unde trăim. Vom aplica lecțiile pe care le-am învățat în timp, ne vom folosi de mijloacele de care dispunem în mod firesc și de resursele pe care le putem accesa direct sau cu sprijinul prietenilor noștri, de acum sau de mâine. Considerăm că abordarea „oameni pentru oameni” e cea mai eficientă și că dezvoltarea durabilă pornește de la identificarea corectă a necesităților individuale și colective, dar solicită și punerea în evidență a perspectivei de satisfacere a fiecăreia. Ne propunem să aducem la un loc resurse și mijloace, pe care să le facem accesibile oamenilor orientați către viitor, caracterizați de onestitate și seriozitate, ce sunt interesați de bunăstarea comunităților din care fac parte.” (Ionuț CRISTACHE)
Astăzi vă facem cunoștință cu o prietenă a noastră din Bulgaria, Elena Hristova. Ea este, în același timp, un neobosit antreprenor și o mândră mamă a unui adolescent. Se declară „optimistă cu jurământ”, ceea ce este, de fapt, forța motrice a celor două afaceri în care e implicată: Academia de Arte Mațiale „Helios” și magazinul de echipamente sportive „Orenda Sports”, ambele aflate în orașul Ruse.
Când noi am cunoscut-o pentru prima oară pe Elena, am văzut în ea un supraviețuitor, acea rară categorie de oameni care au avut în viață un drum lung și cu greutăți, dar au profitat de ocaziile ivite pe parcurs pentru a deveni mai puternici și mai înțelepți. Sperăm ca acest interviu să poată surprinde măcar o parte din felul ei de a fi.
Iulian: Elena, să începem cu Academia „Helios” și magazinul „Orenda Sports”. Știm că sunt afaceri complementare, dar te rugăm să explici ce implicare ai în fiecare, rolul pe care ți l-ai asumat în ele.
Elena: Da, sunt afaceri complementare, iar faptul că avem academia ne-a dus în mod natural către magazinul de articole sportive. „Helios” este un spațiu pe care l-am creat pentru a pune la un loc școala de arte marțiale, activitatea de consultanță sportivă, oferta noastră de team building-uri, de tabere sportive și multe altele. Eu m-am mutat în Ruse în urmă cu trei ani, iar pe atunci partenerul meu de viață conducea un centru sportiv a cărui ofertă consta, în principal, în cursuri de arte marțiale pentru copii și pentru adulți. Ceea ce noi am făcut a fost să combinăm cunoștințele profesionale și experiența de lucru dobândite anterior de fiecare, precum și observarea directă a cursanților noștri, astfel încât să putem oferi o varietate mai mare de servicii, care vizează întregul ciclu de creștere și dezvoltare al acestora. Desigur, am avut nevoie de echipamente sportive pentru activitățile respective. În plus, mergeam adesea la competiții, la seminarii și așa am remarcat că există o nișă pentru vânzarea de echipamente sportive specifice artelor marțiale. Am denumit magazinul „Orenda”, pentru că acest termen ține de o credință veche din Bulgaria, este numele puterii pe care fiecare copil bulgar o primește la naștere, dar are legătură și cu ținta pe care ne-am asumat-o în afacerea noastră, anume să oferim servicii cât mai personalizate fiecărui client. Și da, sunt mândră că avem o afacere de familie, asta îmi permite să muncesc cu demnitate și onoare. Așa ceva nu poți să cumperi! Filosofia noastră e ca întotdeauna să livrăm peste așteptări, ideea pe care se bazează fiind ceva de genul „noi facem asta, deci și tu poți”.
Iulian: Ne-am cunoscut anul trecut, când tu, fiul tău și partenerul tău de viață ați venit în România, să participați la o competiție organizată aici și să promovați brandul „Orenda”. Am remarcat că ați făcut un tur de forță atunci și chiar ne-am întrebat dacă piața din România justifică eforturile întreprinse de voi. Acum, te întreb, înainte să intervină criza provocată de virusul Covid-19, ați reușit să vindeți aici echipamentele sportive din oferta voastră? Care era beneficiul acestor deplasări pe care le făceați în România?
Elena: Ooo, da… Călătoria de care amintești a fost minunată, una dintre călătoriile noastre nebunești! Noi am cercetat înainte, cu atenție, piața din România, iar participarea noastră la acea competiție a fost o mișcare de succes. Uite, de exemplu, o deplasare pe care am făcut-o la Sibiu și căutarea de clienți cu acel prilej au avut ca rezultat dezvoltarea unui nou produs în gama noastră. Noi avem în vedere o arie largă în ce privește dezvoltarea afacerii și chiar ne-am gândit cum ar fi să devenim cetățeni români. Eu cred că piețele internaționale afectează, într-adevăr, și zona estică a continentului nostru, dar pe de altă parte sunt impresionată de faptul că în România oamenii au nenumărate oportunități să-și dezvolte afaceri proprii și să fie independenți. Și spun asta, în condițiile în care produsele cu care am venit au fost bine primite de către clienți, dar negocierile purtate pentru dreptul de reprezentare exclusivă nu s-au concretizat, până la urmă.
Iulian: Tot anul trecut, ne-ai povestit că afacerea voastră a avut de câștigat de pe urma sfaturilor date de un prieten pe care îl aveți, un tânăr bancher din Sofia, care și-a făcut studiile în Germania. Spune-ne, ce valoare adăugată a adus acest prieten în afacerea voastră, care a fost know-how-ul german cu care a venit el?
Elena: De fapt, m-am consultat mult cu prieteni ce au afaceri de succes și care trăiesc în toată lumea, în Marea Britanie, Ungaria, Spania, Republica Moldova, Rusia, în Statele Unite, Iran, India, Pakistan, Emiratele Arabe Unite, Taiwan, Vietnam. De asemenea, m-am consultat cu clienți pe care îi avem în Germania, Italia, Olanda, Grecia și Rusia. Toți aceștia au afaceri pe o plajă foarte diversă de domenii, precum vânzările auto, serviciile financiare, logistică și depozitare, imobiliare, pe zona de high-tech pentru agricultură, confecții, unii sunt proprietari de centre Spa, alții fac politică, sunt și din mediul universitar, sunt funcționari de valoare ai Crucii Roșii, programatori sau antreprenori. Din perspectiva mea, ei toți au anumite lucruri în comun: fac ceea ce le place să facă, pun suflet în munca lor și își urmează inima. Da, se poate și așa… Acești oameni își asumă responsabilitatea deciziilor pe care le iau, investesc în oamenii cu care lucrează, au grijă să se dezvolte constant ca persoane și, în 99% din cazuri, împart casa cu parteneri de viață minunați. Acesta este know-how-ul de care vorbesc și de care avem nevoie tot timpul.
Iulian: Tu ai trăit aproape șapte ani în Regatul Unit. Cum a fost pentru tine viața acolo și ce proiecte ai avut în acest timp?
Elena: Regatul Unit ESTE o țară extraordinară! (n.n. Elena a cerut ca predicatul să apară cu majuscule). Eu am ajuns acolo la numai 22 de ani și îmi imaginam că voi avea o viață plină de bucurie, de distracții, dar am ajuns să învăț lecții pentru întreaga viață, a fost ca atunci când te dai într-un montagne russe și, de fapt, a fost o binecuvântare, pentru că așa am deprins o înțelegere profundă asupra ceea ce înseamnă independența personală, culturile diferite, piețele diferite, precum și în privința oportunităților pe care le au la dispoziție, la modul cel mai realist, tinerii dornici să reușească. Aș zice să nu uităm care e semnificația modului în care trebuie să te speli pe mâini atunci când ai robinete separate pentru apă rece și pentru apă caldă!
Notă: În Marea Britanie, alimentarea cu apă a caselor este în sistem dual, cu conducte și robinete separate pentru apa caldă și cea rece; acest fapt are o explicație în registru istoric, întrucât în secolul XIX, la începutul dezvoltării rezidențiale în Regatul Unit, casele aveau alimentare în regim continuu doar cu apă rece, apa caldă fiind adăugată mai târziu și provenind din rezervoare amplasate local sau din cisterne – stocarea în astfel de recipiente era o soluție ce prezenta inerent risc de contaminare, prin urmare a fost interzisă amestecarea apei reci cu apa caldă, aceasta din urmă nefiind potabilă. Pe de altă parte, robinetele separate au impus un stil diferit de spălare a mâinilor: temperatura apei se reglează prin amestecarea în chiuvetă a celei reci cu cea caldă, efectul practic fiind limitarea consumului strict la cantitatea necesară unei spălări. Elena s-a referit la acest ultim aspect.
Revenim la interviu:
Elena: Uite, să îți spun o poveste amuzantă despre cum te poartă viața, când am aterizat prima oara la Londra, am fost dirijată spre Biroul de Imigrări, unde am așteptat patru ore să aducă un translator, deoarece nu știam limba engleză și trebuia să trec printr-un interviu înainte să mi se permită accesul pe teritoriul britanic. Doar doi ani mai târziu, eu ajunsesem să fiu translator la Biroul de Imigrări unde erau trimiși imigranții ca mine! Am simțit întotdeauna că misiunea mea în viață este să lucrez cu copiii, dar în Marea Britanie nu am avut curajul să fac asta, fiind conștientă de responsabilitatea pe care o implică. În consecință, am început să lucrez în turism, odată ce am urmat un curs la un colegiu în domeniu. Ulterior, ca multe alte fete, am fost tentată să devin însoțitoare de zbor, ca să văd lumea, dar în cele din urmă am ales să lucrez în rândul personalului de la sol. Am fost angajata companiei American Airlines, până când a avut loc atentatul terorist de la 11 septembrie, iar experiența respectivă a fost de neegalat. Acel tragic eveniment a fost un șoc pentru noi, angajații, dar și pentru companie … am fost selectată să fac parte din echipa de urgență responsabilă cu dialogul cu rudele și familiile victimelor, dar compania a fost nevoită să ne concedieze o lună mai târziu… Am schimbat domeniul de activitate, astfel că am început să lucrez pe zona de imobiliare, mai precis pentru două lanțuri de agenții prezente pe coasta de Sud, iar după o vreme am avut curajul să devin eu însumi dezvoltator imobiliar. Nu știu dacă din fericire sau din păcate pentru mine, dar la momentul respectiv piața imobiliară din Marea Britanie era în declin, așa că a trebuit să mă gândesc la pasul următor. Inițial, luasem în considerare mutatul în Spania și am analizat acest scenariu, dar până la urmă am decis să revin în Bulgaria, deoarece piața de aici începuse să se „trezească” în raport cu investitorii străini, să fie mai interesată să-i atragă.
Iulian: Bun, dar probabil că ești unul dintre puținii bulgari care au revenit în țară, după atâția ani petrecuți în străinătate. Ce motive ai avut tu să te întorci?
Elena: A fost un cumul de factori, iar pentru mine perspectiva întoarcerii a avut sens pe deplin. Judecata mea a fost următoarea: eu sunt și voi rămâne cetățean bulgar, economia Bulgariei începuse să crească și aveam nevoie de o nouă oportunitate, deci s-au legat toate trei. Pe lângă asta, un mare motiv a fost și că voiam să fiu mai aproape de familie și de originile mele. La noi, e o vorbă: indiferent cât de bine îți este în altă parte, când rădăcinile încep să te tragă de picioare, atunci te întorci acasă! Nu poți să scapi de asta!
Iulian: Odată ce ai revenit în Bulgaria, ce anume ai făcut, ce anume ți-a dat putere să dezvolți ceva aici?
Elena: Tot procesul de relocare a fost foarte rapid, practic, în două luni am închiriat un apartament, m-am luptat cu birocrația de la noi, a trebuit să rezolv și cu mafia locală, mi-am cumpărat un spațiu pentru birou, care de fapt fusese înainte un bar de striptease, am renovat totul, am angajat personal, am luat un autoturism și așa am pornit agenția mea imobiliară. Primul client a fost un cetățean britanic, care a intrat în birou la câteva minute după ce terminasem de instalat mobilierul … aveam un telefon mobil, un pix și o agendă… O oră mai târziu, aveam în portofoliu prima proprietate vândută și un depozit de 7000 euro! Așa a fost un nou început în Bulgaria… De unde am avut puterea să o iau de la capăt? Voiam să am libertatea mea și independența mea financiară și luasem hotărârea să am un copil. Pentru o femeie, un copil este izvorul pentru toate celelalte! În plus, am acest optimism, e dar de la Dumnezeu. Am convingerea că întotdeauna există o cale să reușesc și că în lume poți întâlni mulți oameni buni.
Iulian: Când ne-am întâlnit, am remarcat faptul că ești puțin „părinte-elicopter”, cum se spune, în sensul că urmărești cu atenție dezvoltarea fiului tău, în perioada de adolescență în care se află acum. Îmi amintesc și avertismentul pe care ni l-ai dat, ca venind din partea unui prieten, cu privire la riscurile asociate folosirii internetului și noilor tehnologii, mai ales de către copii. Te rugăm să explici atitudinea ta, în particular această precauție pe care o ai. De ce anume te temi?
Elena: Da, internetul și noile tehnologii reprezintă o arie foarte largă pe care ar fi de discutat. Ceea ce pentru noi a fost un lux, să zicem, în ziua de azi este o parte din anii lor de copilărie. Pe de altă parte, există acum mii de studii, de cercetări cu privire la folosirea internetului și a noilor tehnologii care arată cum influențează acestea organismul oamenilor în copilărie, în tinerețe, mai ales dezvoltarea în aceste perioade. Vestea bună, dar și tristă în același timp, este că s-a demonstrat deja că pot face rău. Explicat la modul simplu, ecranele (n.n. de telefon, de tabletă etc.) generează sute și mii de impulsuri luminoase, iar acestea acționează asupra creierului uman asemeni unui drog și dau dependență. Noi, ca părinți, trebuie să fim conștienți de pericol și urmărim cu atenție efecte pe care le au, precum așa-numitul sindrom al privitului la calculator, tulburările de spectrul ADHD, cele de alimentație și obezitate, bullying-ul online și celelalte. Utilizarea în exces a acestor tehnologii afectează negativ psihicul copiilor, cel puțin sub aspectul valorii de sine și a capacității lor de a înțelege realist viața și lumea! Mă revolt de fiecare dată când văd un copil, unii chiar de numai doi ani, puși să vorbească la telefon sau să țină aceste aparate aproape de cap, când văd într-un restaurant copii stând în cărucior, cu ochii lipiți de ecranul telefonului, uitându-se la desene animate, fără să zică nimic sau când părinții sunt la supermarket și îi țin în cărucioarele pentru cumpărături. Unde mai e legătura sănătoasă de atașament dintre părinte și copil? Așa apare distanțarea emoțională, iar acesta este un monstru generat de internet și de noile tehnologii…
Mai mult de atât, am observat ceva lucrând ca antrenor sportiv, urmărind nivelul de conștientizare pe care îl au copiii din ziua de azi asupra abilităților fizice, majoritatea dintre ei, iar acest număr tot crește, pur și simplu nu cunosc părțile corpului, nu cunosc funcționalitatea lor sau potențialul general al corpului. În plus, există această contradicție generată de filmele de acțiune și de jocurile pe calculator, toate conțin un volum foarte mare de acțiuni fizice, pe care le glorifică, dar psihicul ajunge să fie satisfăcut doar privindu-le, în timp ce corpul este neglijat și evoluează în mod deformat. De aceea, noi, părinții, trebuie nu doar să ne urmărim cu atenție copiii, dar și să îi îndrumăm cu perseverență pe direcții bune. Uite, unul dintre filmele care ilustrează foarte bine complexitatea copiilor din ziua de azi este „Jocul lui Ender”, ei pot evolua foarte mult, din punct de vedere fizic, psihic și emoțional. Uneori, mă întreb dacă noi, părinții, suntem pregătiți pentru asta…
Iulian: Că vorbim de asta, fiul tău este acum elev în Cehia, urmează un liceu din frumosul oraș Hluboká nad Vltavou. Ori, acest lucru înseamnă implicit că ți-ai depășit gestul reflex de a-l ține aproape, sub ochii tăi. De ce ai ales pentru el un liceu în străinătate? Și de ce în Cehia?
Elena: Sșa este, sunt recunoscătoare că am avut posibilitatea ca el să urmeze liceul în cauză. Din păcate, sistemul de învățământ din Bulgaria are suferințele sale cronice… Cred că până acum a fost bine să învețe aici, dar odată ce a împlinit vârsta de 14 ani trebuia să aleagă o direcție pentru studiile sale, iar astfel de școli sunt deosebit de importante în sensul acesta. Am ales să urmeze un liceu internațional, privat, recunoscut ca fiind o școală de excepție, unde copiii au șansa să se dezvolte ca persoane puternice și unde se acordă o atenție aparte cultivării spiritului de lider din fiecare dintre ei. Nu mă iluzionez că am reușit să las în urmă instinctele mele materne, pentru așa ceva trebuie o viață întreagă. Atunci când mi-e dor de el, mă consolez cu gândul că se află în locul potrivit și are ca mentori persoane excepționale. Știu că anii de liceu echivalează cu procesul de șlefuire a unei pietre prețioase, iar eu îi datoram fiului meu asta, să îi ofer cea mai bună pregătire pentru ca el să devină pe viitor un bărbat adevărat.
Iulian: O școală privată are prețul ei și cu siguranță că afacerile voastre au fost afectate de pandemia de Covid-19. Ne poți spune ce impact a avut această situație asupra celor două afaceri din care faci parte și cum vă descurcați acum?
Elena: Da, ne confruntăm cu o provocare, să zicem… Pe scurt, suntem aproape de faliment. Ambele afaceri pe care le avem țin de domeniul sportului, care este puternic afectat de măsurile privind izolarea socială. Practic, nu avem cum să mai organizăm cursuri la academia de arte marțiale, iar oamenii care nu pot merge în locuri unde să practice sporturi nici nu mai cumpără echipamente sportive.
Iulian: Guvernul bulgar a anunțat măsuri de sprijin pentru micii antreprenori, așa cum sunteți voi?
Elena: Nu, guvernul nostru a declinat posibilitatea de a susține persoanele care lucrează ca proprii angajați. Deci, firma noastră nu intră în categoria celor care vor beneficia de sprijin financiar pentru a supraviețui.
Iulian: Îmi pare sincer rău să aud asta… Atunci, dă-mi voie să te întreb, ce înseamnă pentru tine solidaritatea în aceste vremuri grele? Cum ar trebui să fie, la modul practic?
Elena: În esență, solidaritatea este un act izvorât din bunătate, sub orice formă sau având orice conținut. Pentru mine, acțiunile de caritate au fost mereu o parte din viața mea, fără de care nu mă văd. Cred că să fim solidari unii cu alții e felul în care mulțumim Universului pentru șansele oferite și pentru succes. Aici, în Est, avem o credință conform căreia, atunci când ajuți pe cineva să crească și să-și dobândească fericirea, ceea ce faci de fapt e să plantezi o sămânță în propria-ți grădină, iar ea va crește și mai târziu îți va da înapoi același lucru pe care tu l-ai oferit. În contextul generat de pandemie, solidaritatea înseamnă să ne sprijinim reciproc, nu doar în sensul de a ne ține sănătoși, ci și prin a fi atenți la schimbările care vor veni.
***
Credem că interviul cu Elena Hristova este limpede în multe privințe, de aceea nu vom face, mai mult decât este necesar, comentarii elaborate sau pe larg.
Ținem să adăugăm, însă, că una dintre lecțiile învățate pe care le conține este aceea că, pentru micii antreprenori mai ales, succesul în vremuri bune și supraviețuirea în vremuri grele depinde de conexiunile pe care aceștia le au, indiferent unde se află, cu prieteni și cu parteneri de afaceri din toată lumea. Plasa de siguranță pentru afacerilor lor este tocmai această rețea de contacte, dezvoltată în țările unde își au afacerile și în străinătate. În plus, am auzit adesea de la apropiați și prieteni ideea că cea mai sigură pensie sunt investițiile imobiliare. Este adevărat. Pe de altă parte, pentru cei care au copii, este nu doar o datorie de părinte, ci și o investiție inteligentă să dăm prioritate educației lor și să ne orientăm eforturile în consecință.
Ceea ce deosebește oamenii de animale este capacitatea de a acționa în absența unui obiect sau stimul perceput direct. Altfel spus, oamenii pot anticipa, prin combinarea experiențelor precedente cu expertiza dobândită în timp, rezultatul fiind inovația sau chiar invenția. Spunem asta ca argument pentru îndemnul de a vedea dincolo de momentul actual, astfel încât nu doar să ne salvăm afacerile, mai mici sau mai mari, dar și ca, peste un timp, să le putem relua cu și mai mult succes. Feriți-vă de puterea obișnuinței!
Facebook
WhatsApp
TikTok
