Am cotizat la sistemul public de sănătate peste 20 de ani. Am avut ani în care contribuțiile de sănătate plătite au fost de circa 2500 lei lunar, adică dublul salariului minim net pe economie. În tot acest timp, am avut nevoie de serviciile acestui sistem de fix trei ori, costurile financiare aferente fiind infime în raport cu cât am contribuit.
Mă consider un fel de investitor în sistemul public de sănătate, așa cum sunt alte milioane de români și mă bucur că și alți oameni au putut beneficia, indirect, de pe urma muncii mele. Am fost și sunt sănătos, prin urmare am contribuit mult mai mult decât am consumat din resursele sale.
Asta nu înseamnă că mi se pare corectă funcționarea sistemului. Nu am plătit atât de mulți bani pentru ca tragedii precum cea de la Piatra Neamț să se întâmple. Nu am contribuit 20 de ani pentru ca atunci când am nevoie să constat că nu am acces la serviciile cuvenite. Dacă aș avea posibilitatea legală, nu aș mai da un leu acestui sistem public de sănătate, chiar dacă experiențele în sistemul privat au lăsat și ele, adesea, de dorit. De fapt, cele două sisteme s-au contaminat reciproc cu metehne asemănătoare.
Soluția pentru viitor pare a fi ceea ce a făcut o prietenă străina: și-a ales țara de rezidență pentru anii de pensie în funcție de calitatea serviciilor medicale la care știa că va avea acces.
Și eu am avut și încă am viziuni etatiste, dar după 20 de ani am înțeles iremediabil că statul român e profund defect și nu putem remedia nimic dacă nu începem prin a admite problema.
IULIAN MAREȘ este jurnalist, absolvent de științe politice și, desigur, absolvent de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
