Dragă Diana, uite că deși facem parte din generații oarecum diferite, tristețea pe care tu ți-o exprimi cu-atâta demnitate, referitoare la cât de puțin și la felul aberant în care au ajuns să fie promovate la TV valorile și non-valorile, fapt care s-a generalizat, de altfel, în toată societatea românească, ne apropie foarte mult. Da, oamenii pot deveni și camarazi în tristețe… Regret că așa stau lucrurile, dar din păcate se întâmplă. Să nu-ți faci iluzii că lucrurile se vor îndrepta curând, pentru că nimic nu e chiar întâmplător, așa cum ar părea la prima vedere. Nici vorbă… După război, în România, „proletcultismul” și „realismul socialist” în cultură nu puteau să fie instalate decât cu „oameni potriviți, pe locuri potrivite”, adică în funcții și dregătorii de care depindea înfăptuirea „liniei Partidului”. Probabil că ai auzit, ai citit, știi unele lucruri, dar nu le-ai trăit și bine că nu le-ai trăit. Acum e … „la meme Jeanette, avec autre coiffure”… ceva mai „glossy”. Azi nu mai este vorba de „linia” vreunui partid politic sau altul, ci de ceva mai complicat și mai complex. Azi e vorba de cu totul și cu totul altă „forță conducătoare” cu sediul central în altă parte. Atunci, pe vremuri, era la Moscova… Pe lângă alte lucruri fundamentale de care ține identitatea, independența, unitatea și forța de afirmare a unui popor, tradițiile, valorile, cultura și limba sunt stâlpi de rezistență extrem de importanți, pe care, dacă îi șubrezești, ajungi la un moment dat la ceea ce ți-ai propus, la îngenuncherea acelui popor și la transformarea țării acelui popor într-o colonie supusă, numită… piață! Iar pentru asta trebuie, conform vechilor rețete, „oameni potriviți, în funcții și pe locuri potrivite”, selecționați în cea mai mare parte dintre … băștinași. Ei trebuie să fie semidocți, obedienți și avizi de câștig, cât mai lacomi adică, superficiali și aroganți până la agresivitate, veleitari și îngânfați, cu un nivel dezvoltat de vulgaritate în gândire și în comportament, precum și mari iubitori de tot ceea ce nu este autohton… Cam asta se întâmplă și în televiziunile din România de azi, ca și în întreaga societate… Și este deajuns să faci un inventar al „patronilor” (văzuți și nevăzuți) de televiziuni, al directorilor de programe, al „producătorilor” de emisiuni, al „jurnaliștilor” și-al „analiștilor” de toate soiurile – aceiași în general – care apar pe la tot felul de „talk-show-uri”, al moderatorilor și-al moderatoarelor, al „reporterilor” de teren și-al „prompter-istelor” cititoare de „știri” etc. și îți vei da seama câtă dreptate am. Nu te mira că un tânăr actor, atât de talentat, ca Marius Manole nu e promovat de televiziuni, câtă vreme e „promovată” Mădălina Ghenea, pe post de „actriță valoroasă” a României… Despre ce vorbim? Iar când a fost invitată sau s-a vorbit câte ceva despre Doamna Angela Gheorghiu, a apărut, ca din senin și Cezar Ouatu… Cum și cine să promoveze la televizor teatrul românesc, arta românească în general? Ce-am înnebunit? Chestia cu „ratingul” a devenit scuza suverană și la televiziunile private și la TVR. Ca să nu mai spun că azi și prezentările de moda au devenit… „artă” și concursurile de frizerie – au apărut „styllistele”… sau de … „make-up” – două puffuri pe pomeți, un rimel și un ruj… și se cheamă că suntem make-up „artiste”… Cât despre așa-zis-ul „cult”, cum spui tu, de cele mai multe ori fals și indus, pentru „generația de aur”, cât și despre „admirația” indusă și ea de către televiziuni, care funcționează ca un adevărat aparat de spălat creierele, doar câteva lucruri vreau sa spun: păi, dragă Diana, asta-i sarcina lor, a devenit chiar menirea lor! Doar că trebuie să observi pe ce se pune accentul, din ceea ce au creat mulți dintre cei care au reprezentat într-adevăr o „generație de aur” și dintre care o bună parte le-au fost, unii le mai sunt încă, profesori multor tinere talente din generațiile de azi… Și ca să mă refer doar la filme, cei din generația de aur n-au realizat și n-au interpretat roluri doar în B.D.-uri, Nea Mărin…, Buletin de București sau Toamna… (Iarna, Vara și Primăvara) Bobocilor… etc. Cât de des s-au dat, după `90 ( chiar tot mai rar pe măsură ce timpul trecea) filmele lui Daneliuc, ale lui Dan Pița, ale lui Alexandru Tatos, ale lui Mircea Veroiu, Iosif Demian, Dinu Tănase, Șerban Marinescu, Nicolae Mărgineanu, de-ale mele nici nu vorbesc, comparativ cu cele de mai sus sau de genul celor de mai sus… Oare de ce așa? Pentru că trebuie „indusă”, cum spui tu, că asta era „valoarea” operelor generației de aur, care generație, de fapt, vezi-Doamne, nici n-a prea fost … „de aur”. Îmi pare tare rău, că mutatis-mutandis, vi se întâmplă și unora dintre voi, celor cu adevărat talentați și devotați artei, din generația asta minunată, cam același soi de „tratament”. Nu fi totuși prea întristată… Bucurați-vă că azi, cel putin, puteți vedea lumea și că puteți arăta măcar altora ceea ce sunteți. Cei care sunteți! Ce-avem, deocamdată, acasă… „e rece, dar trece” – cum spunea un mare poet român, Nicolae Labiș. Cu drag…
CONSTANTIN VAENI este un mare regizor al cinematografiei naționale, un poet al secvențelor și un maestru al monologului interior, așa cum s-a scris, un drumeț în calea lupilor de ieri și de azi…
Citeşte şi
NERO, BRAC GERMAN, episodul unu al noului ROMAN FOILETON al prozatorului Ionuț CRISTACHE…
EVENIMENTE ÎN AȘTEPTARE, despre o prietenie cum nu va mai fi…
PRIETENI LA CULTURA DE SÂMBĂTĂ, domnul Radu PETRESCU-MUSCEL cu o tulburătoare evocare…
LONDRA LA PAS, cu prietenul nostru Cristian Gabriel GROMAN…
Cătălina CRISTACHE, despre prietenie, în PLIMBĂRI BUCUREȘTENE…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu Teodor Constantin BÂRSAN, tot despre prietenie…
Mihaela MARIN scrie despre prietenie, temă pe care ne-a propus-o, în CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…
CULTURA URBANĂ și titularul rubricii, tânărul universitar Pompiliu ALEXANDRU…
PICĂTURA CHINEZEASCĂ, cu autori români și prieteni…
Puiu JIPA și rubrica lui, AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ…
CULTURA ONLINE, cu profesorul dr. Daniel TACHE…
Bogdan VLĂDUCĂ și JUNIORII, de rămas bun…
Facebook
WhatsApp
TikTok
