ortooxacell kiss2022.gif Flax

Fuego a colindat inimile târgoviştenilor

 

În această seară, cunoscutul interpret Fuego a suţinut un spectacol la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte. Concertul face parte din turneulintitulat „ Ne-am născut într-o colindă”, desfăşurat în 18 oraşe din ţară. Artistul a declarat că vine de fiecare dată cu mare plăcere în oraşul nostru, amintindu-şi cu drag de primul recital pe care l-a susţinut aici în cadrul festivalului „ Crizantema de Aur” realizat în memoria Ilenei Sărăroiu, când a urcat pe scenă alături de nume mari ale muzicii româneşti.

Acesta este al patrulea spectacol din turneul început pe 6 decembrie în Galaţi. Alături de artist au urcat în pe scenă în această seară, tineri absolvenţi de Conservator care îl vor însoţi pe tot parcursul turneului. Pentru concertul din această seară a pregătit un minunat colaj care conţine atât colinde pe care publicul le cunoaşte şi le fredonează de fiecare dată, cât şi colinde noi, culese de pe meleagurile româneşti, de la bătrâni.

Fuego va concerta pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, abia în ianuarie, acesta urmând să îşi rezerve câteva săptămâni pentru a petrece timp alături de familie şi prieteni. Acesta ne-a mărturisit că îşi doreşte foarte mult să plece într-o vacanţă cu familia şi să îi îndeplinească dorinţa mamei sale de a merge la Barcelona” După moartea tatălui meu, mama a trecut printr-o perioadă foarte grea, a suferit mult şi la fel şi noi, ceilalţi, de aceea îmi doresc să o fac fericită pe mama şi să îi indeplinesc visul de a vizita catedrala Sagrada Familia”, a declarat artistul.

Pentru anul ce vine, Fuego pregăteşte noi surprize pentru fanii săi, va revenii la o colaborare mai veche şi în luna martie le va oferi doamnelor un minunat cadou cu ocazia zilei de 8 martie.

 


Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media