ortooxacell kiss2022.gif Flax

Fotografii târgovişteni au expus la Euro Foto Art, la Oradea

Câţiva dintre membri Grupului fotografic GFT -2011, mai exact, Ion Mărculescu, Ciprian Grigorescu, Paul Lepădatu, Pompiliu Alexandru şi Ion Zegheru au expus în această lună la una dintre cele mai importante galerii din România, Euro Foto Art, de la Oradea. Aici, fotografii târgovişteni şi-au adunat cele mai bune 101 lucrări alb-negru şi color, pe care le-au expus în dorinţa de a arăta şi altora că pasiunea lor pentru fotografie depăşeşte limitele Cetăţii Târgovişte. Vernisajul expoziţiei a avut loc la sfârşitul lunii iulie, într-un mediu artistic aşa cum îi stă bine unei expoziţii fotografice, la care a participat un număr mare de iubitori ai fotografiei. Lucrările artiştilor fotografi din Târgovişte au fost  prezentate de criticul de artă Dr. Ramona Novicov, iar momentele muzicale au fost oferite de artiştii  Éva Costin  şi Thurzó Sándor József din Oradea. Expoziţia a fost deschisă oficial de artistul fotograf Ştefan Tóth, preşedintele Asociaţiei „Euro Foto Art“ Oradea.

Grupul fotografic Târgovişte – 2011 a apărut din dorinţa unui grup de prieteni, legaţi prin această pasiune comună pentru fotografie, de a îmbunătăţi spiritual viaţa comunităţii din care fac parte. Manifestările Grupului Fotografic Târgovişte 2011 constau în participări la saloane şi expoziţii naţionale şi internaţionale, organizarea de expoziţii de grup şi personale, simpozioane, întâlniri cu alţi artişti fotografi, realizarea nonprofit de materiale publicitare care ţin de arta fotografică, dar şi cooptarea de noi membri.

Întrebat ce reprezintă pentru GFT – 2011 această invitaţie de a expune la Oradea, Pompiliu Alexandru a răspuns că „este o recunoaştere a muncii noastre depuse de-a lungul acestor ani, în care am încercat să devenim din ce în ce mai buni. Multumim foarte mult domnului Stefan Toth pentru relaţia extraordinară pe care o avem cu Domnia sa şi ne bucură faptul că prin fotografie reuşim să unim relaţiile cu acest colţ îndepărtat de ţară, Oradea.“

Expoziţia va rămâne la dispoziţia publicului vizitator, până la data de 22 august 2013, în zilele de lucru între orele 08:00 – 19:00.

20

01

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media