ortooxacell kiss2022.gif Flax

(FOTO) De 1 Martie sala Tony Bulandra a fost plină, la premiera piesei „Furtuna”

Piesa Furtuna, scrisă de Alexandr Ostrovski și pusă în scenă, la Târgoviște, de Dumitru Acriș a umplut Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra. Domnii, dar mai ales doamnele au fost primite așa cum se cuvine de către primarul Gabriel Boriga, care le-a dăruit celor din urmă un mărțișor și o floare.

Dramatimsul operei lui Ostrovski se observă încă de la intrarea în sală, când efectele auditive îți creează o stare de neliniște, de iritare și parcă piesa nu mai începe odată. Trăind într-o stare continuă de întuneric și suferință, personajele arată trăiri ce cu greu pot fi suportate. O mamă, respectiv soacră despotică, o căsătorie plină de falsitate și o iubire imposibilă, toate creează un aer greu de respirat.

Tocmai de aceea furtuna care vine de câteva ori, construiește o stare de eliberare: pentru unii reprezintă vocea divină, pentru alții pedepsirea păcatelor.

Furtuna este un spectacol „despre noi, despre speranțele și năzuințele noastre, credință și religie, despre adevăr și minciună, legături false dintre oameni, dragoste și posesie”, așa cum spune regizorul  Dumitru Acriș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media