FIRUL ÎN PATRU – Claudia F. BADEA – Toleranța nu înseamnă acceptare

Articolul de astăzi îmi amintește de un exercițiu pe care-l făceam la orele de logică, acum 10 ani. Am să vorbesc astăzi despre cele patru raporturi care se nasc între acești doi termeni, dar, mai ales, despre ce presupun aceste două noțiuni cu care se aruncă-n toate părțile tot mai des. Tendința generală este de a le pune într-un raport de sinonimie, dar eu nu le văd așa: ele sunt similare, dar nu-și pot ține locul una alteia.

În facultate, unul dintre profesorii care încerca să ne învețe cum să pornim o lucrare de cercetare, ne-a spus că primul lucru pe care trebuie să-l facem este acela de a clarifica sensul termenilor-cheie pe care urmează să-i folosim. Abia după ce eliminăm orice posibilitate a interpretării eronate de terminologie, putem începe să căutăm răspunsuri și să facem demonstrații.

Așa că, întâi să vă explic ce-nțeleg eu prin aceste două noțiuni. Diferența majoră pe care eu o percep între cei doi termeni este dată de implicarea conștientului. Acceptarea ia ființă-n rațiune, iar toleranța-n morală. Acceptarea presupune cunoașterea, în limitele proprii, a unui lucru și supunerea față de efectele generate de acel lucru din motive raționale care pot proveni din experiențe proprii sau din norme impuse. Toleranța se naște ca efect al unor norme morale, ori al unor valori proprii dobândite în urma unor experiențe, care au caracter general afectiv, dar care pot fi și derivate din rațiuni socio-politice.

Lasă-mă să-ți explic mai bine perspectiva mea discutând despre fiecare dintre cele patru raporturi pe care le pot avea acești doi termeni. Nu tot ce acceptăm, tolerăm! Acceptăm autoritatea statului și ne supunem ei fără a tolera persoanele care constituie acea autoritate. Chiar dacă persoanele care constituie autoritatea statală dovedesc un comportament care contravine valorilor noastre morale și cu care nu suntem de acord din punct de vedere etic, acceptăm și ne supunem normelor impuse de această autoritate din motive raționale. Fiecare dintre noi a acceptat, la un moment dat, un om și-un raport cu acesta chiar dacă, nepotrivirea de valori morale, ducea la o lipsă de toleranță față de individul respectiv. Nu te poți supune unui lucru a cărui existență n-o accepți, dar te poți supune unui lucru pe care nu-l tolerezi. Dacă mâine s-ar modifica Codul Familiei și-ar fi admise, clar, căsătoriile între persoanele de același sex te-ai supune normei ca urmare a acceptării autorității legiuitorului, ori ca urmare a acceptării posibilelor consecințe în cazul nesupunerii. Și-ai face asta chiar și dacă n-ai tolera o asemenea idee.

Tolerăm și fără să acceptăm! Tolerăm lucruri împinși de valorile morale, chiar dacă rațional nu le acceptăm. Singurele lucruri care te împiedică să-ți manifești neacceptarea față de un om, ori de un fapt sunt valorile morale, ori constrângerile sociale. Tolerezi o persoană cu handicap pentru că normele morale te împiedică să o izolezi social, dar nu o accepți ca fiind egalul tău. Cumva, această toleranța lipsită de acceptare vine dintr-o tendință specifică multor sapiens de a se crede acest Dumnezeu care, prin mila lui, tolerează existența tuturor, deși nu acceptă că toți sunt chipul și asemănarea lui.

Există oameni care pot să accepte și să tolereze. Oamenii care înțeleg că rațiunea lor este limitată, ori că etica lor nu este impenetrabilă sunt și cei care acceptă și tolerează. La polul opus sunt cei care nu-și văd nicio limită a rațiunii și nici moralitatea nu și-o consideră altfel decât nepătată – cei care nu acceptă și nu tolerează. Nici nu vreau să încep o discuție despre aceștia.

Astfel că, în limita rațiunii mele, cele două noțiuni nu se suprapun, ci se completează. Singurul lucru cert, pe care-l văd tot mai clar este faptul că tot mai mulți dintre oameni acceptă lucruri pe care nu le tolerează și-și compromit astfel conștiința.

 

Claudia F. BADEA este redactor-colaborator la „Gazeta Dâmboviței”, a studiat  Jurnalism la „Facultatea de științe Politice, Litere și Comunicare”…