În perioada 24-28 noiembrie, Liceul de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște, Inspectoratul Școlar Dâmbovița și Clubul Copiilor Târgoviște organizează prima ediție a Festivalului-Concurs de Colinde, Tradiții și Obiceiuri de Iarnă.
Concursul va fi organizat pe trei categorii de vârstă: primar, gimnazial și liceal, pe două secțiuni, colinde și tradiții și obiceiuri de iarnă.
Înscrierile se vor face pe 24 noiembrie, între orele 08.00 și 16.30, când se vor depune cererile de înscriere și CD-urile, la liceul de arte. Pe 25 noiembrie, juriul va organiza preselecția și va anunța concurenții participanți, pe 26 noiembrie va avea loc concursul, iar pe 28 noiembrie gala laureaților, ce vor fi premiați.
Directorul Liceului de Arte speră ca acest festival să fie o reușită și să fie extins și la nivel interjudețean sau chiar național.
Pentru mai multe detalii, cei interesați se pot adresa la liceul de arte.