Despre artistul Mihai Șerbănescu se poate vorbi, fără tăgadă și fără vreo umbră iconoclastă, încă de mai mult timp, ca despre un clasic, un clasic în viață, fapt rar în peisajul artistic autohton. Dotat cu un instinct cultural sigur și plurivalent care-l desemnează ca pe unul din cei mai mobili și fervenți oameni ai cetății, Mihai Șerbănescu, deschis tuturor zărilor și deschiderilor ontologice, este animatorul și realizatorul unor proiecte cultural-artistice care stau sub semnul afirmării etosului românesc, în ipostazele sale perene, tradiționale, în fond, o invitație ca arta și evenimentul cultural să coboare din turnul de fildeș, în stradă și-n sala de expoziții.
Opera plastică a lui Mihai Șerbănescu respiră, prin toți pigmenții și porii, o irepresibilă sete de iubire și viață, în amplitudinea dimensiunii ei unice, biruitoare, de la măreția și complexitatea psihologică a chipului uman, de la istoricitatea peisajului urban și arhaismul arhitecturii rurale, pînă la punerea în scenă și coabitarea omului cu întreg regnul vegetal și mineral, într-un demers plastic sugestiv și integrator.
Pictura lui Mihai Șerbănescu, inclusiv secțiunea de experiment, coerent regizat, pus în lumină numai și numai în beneficiul efectului plastic, ca pledoarie pentru activarea ochiului și privirii interioare, este în deplin acord cu omul Mihai Șerbănescu: caldă, solară, empatică, de un umanism debordant, care însuflețește pînă și piatra, iarba și frunza, pe cît de vital, stenic și rebarbativ, pe atît de expresiv și sensibil.
Există în pictura lui Mihai Șerbănescu o relație metafizică cu natura și obiectul supus introspecției plastice, un raport de subtilă transcendență dintre văzutul imediat și nevăzutul transfigurat în simbol, un aer misterios care capătă consistența unui personaj în sine, indicibil, aflat dincolo de subiectul și rama tabloului, plutind, parcă, prin claritatea și transparența luminii.
Dincolo de tenacitatea și marea putere de muncă la șevalet, demne de mari predecesori, Mihai Șerbănescu pictează cu bucurie, o bucurie pură, netrucată, instinctivă, cum la puțini pictori se vede și se simte, atașat de anotimpurile clipei și de unicitatea lor, altele decît cele din calendare.
Fiecare pensulație, fiecare tușă, fiecare raport cromatic este la Mihai Șerbănescu un elogiu adus vieții și perenității, alături de strigătul și credința artistului că frumusețea va mîntui lumea.
IOAN VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…