Poza de la New York, cu Biedermeierul de carton, e un autodenunț explicit: un manelist al politicii rînjește printre alți maneliști… Secretarul General al ONU, o, nu!, nu era de nasul lui!
Suspendarea și demiterea, extreme urgențe!
De doi ani, viața politico-socială a României trăiește drama venirii în dregătoriile statului a unui soi de lăcuste politice, așa-zis, de dreapta, care au făcut din România o țară sugrumată de impostură și arbitrariu, de arivism nemăsurat, drapat în cea mai cruntă și grețoasă ipocrizie. Asta, după ce, cu șapte ani în urmă, din nebăgare de seamă, din manipulări ordinare și false alarme ori din lipsa discernămîntului, am adus în fruntea statului o nulitate în straie nemțești, pe cît de mare la stat, pe atît de puțin mobilată ca intelect și sfat. Cu o biografie și o ascendență dubioase, cu un trecut marcat de matrapazlîcuri imobiliare, încă neelucidate, cu datorii bănești neonorate către statul, nefericit, reprezentat de el, Iohannis a exersat cu succes vacanțele lungi și dese, pioșenia trucată de la ceremonii și comemorări, festivismul de paradă la tăierea de panglici, dezbinarea ca de manual a populației, profund disprețuită, înfierarea stîngii și a valorilor ei, cu sloganuri naziste, în fine, a fericit România cu o prezență și o reprezentare de popîndău țanțoș, figurant în organismele internaționale, de pe urma căreia țara nu a avut nimic de cîștigat. Un bilanț extrem de sărac și păgubos, dar în acord cu omul Iohannis, sărac cu bunele intenții și cu duhul!
Să nu ne lăsăm înșelați, aducîndu-i, mereu, în prim-planul știrilor și evenimentelor pe alde Cîțu, Rareș Bogdan, Vîlceanu, Gorghiu, Bode sau Sighiartău pentru a deplînge isprăvile unei guvernări dezastruoase. Nu sînt decît garda pretoriană a tătucului care i-a și promovat în chip de receptori a oalelor sparte și, la nevoie, viitoare carne de tun a justiției scăpată vreodată de ingerința politică. Nu, ei sînt răul cel mic, pe cînd răul cel mare se ascunde sub aroganța a trei inițiale prusace și nu trebuie căutat în afară, ci aici, la o aruncătură de băț de frustrările și disperarea noastră aflate în pragul alienării.
Cu egocentrismul său funciar, cu totala lipsă de empatii și disponibilități sufletești, cu privirea din care parcă irumpe era glaciară, Iohannis e în stare de orice, inclusiv să creadă că poate face și desface orice în țară și că poate deveni noul dictator al României. Acolo, în Deal, în locul acela mirific, încărcat de istorie, ades glorioasă, în siajul parfumului de epoci în care românii și-au cîștigat onoarea și demnitatea, tocmai acolo s-a cuibărit, ca un accident al istoriei, tumora unui cancer politic. Suspendarea și demiterea ar fi, ca un bisturiu, instrumentele ideale și constituționale pentru o necesară și grabnică extirpare a răului, mai înainte ca el să degenereze în metastaza totalitarismului!
Ioan VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul „Jurnalului de la Mahala”…
Facebook
WhatsApp
TikTok
