EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Pentru încă cât timp energia va fi doar o marfă oarecare?

Recent, aproape 200 de state au semnat la Glasgow un Acord pentru climă, privind reducerea folosirii cărbunelui. Utilizarea, în textul pomenitului acord, a termenului de reducere, care-l înlocuiește pe cel de eliminare, este considerată o victorie a Indiei, ceea ce s-ar putea traduce printr-un fel de înfrângere a statelor dezvoltate. State care ar fi preferat o soluție mai radicală, adică eliminarea treptată a folosirii cărbunelui, nu doar reducerea treptată a acestuia. Textul acordului este considerat un compromis, rezonabil deocamdată, în urma căruia statele dezvoltate nu se angajează, de fapt, să sprijine financiar statele mai puțin dezvoltate. Căci este cât se poate de evident că înlocuirea cărbunelui cu tehnologii mai curate va impune costuri pe care statele mai puțin dezvoltate nu și le permit. La acest capitol, al acordării de ajutor statelor mai puțin dezvoltate, lucrurile sunt încă la început. Și, probabil, va necesară un alt gen de abordare.

   În general, dacă ar fi să tragem o concluzie privitoare la conduita statelor mai puțin dezvoltate, fără îndoială, aceasta sugerează două dimensiuni ale complicatului dosar privind schimbările climatice. Întâi de toate, un realism extrem de constrângător în abordarea spinoasei probleme a înlocuirii cărbunelui: teoretic, cărbunele, dar nu numai el, și lista este destul de lungă, ar putea fi fără îndoială înlocuit cu tehnologii mai prietenoase cu mediul. Însă aceste tehnologii sunt scumpe, iar eficiența lor este încă într-un proces aflat în plină desfășurare. Este motivul din pricina căruia nu doar țările mai puțin dezvoltate trag de timp și vor să trimită termenul final de înlocuire într-un viitor cât mai îndepărtat, ci vedem că țări dezvoltate iau chiar în aceste zile decizii „controversate”. De pildă, Germania a inaugurat în acest an o termocentrală bazată pe cărbune. Ca să mai amintim despre atitudinea Poloniei ori Ungariei în chestiune. Toate acestea sunt, fără doar și poate, exemplificări ale unui realism constrângător. La acest capitol, precum o oaie rătăcită, România are însă un comportament cu totul aparte: nu numai că nu mai investește în tehnologii bazate pe cărbune, dar a tăiat, fără să i se solicite, capacități de producere a energiei bazate pe folosirea cărbunelui. În avans, stimații mei concetățeni! Este o atitudine care nu poate fi înțeleasă! Factorul prostie ar putea întrucâtva explica fenomenul. Dar nu pe deplin. Ceea ce ar putea face să fie cât de cât explicabil pomenitul fenomen ar fi și slaba valorizare a semenilor lor de către cei care au decis asemenea aberații. Probabil că PNRR-ul este plin de asemenea fenomene. Pe care le vom afla treptat, pe măsură ce vor deveni publice, și vom fi uluiți de prostia usr-istul care le-a căprărit în cel mai mare secret. Cel mai indicat ar fi ca semenii noștri să adune de pe acum bani pentru ridicarea unui monument dedicat prostiei politicienilor noștri mioritici. Iar domnul Ghinea va figura, fără îndoială, ca piesă esențială în cadrul monumentului.

   A doua dimensiune, ce caracterizează complicatul dosar privind măsurile menite să diminueze consecințele schimbările climatice, vizează modificările statutului de marfă pe care suntem tentați să-l acordăm fără nicio reținere energiei. Trebuie spus că acest statut a fost alterat deja prin luarea primelor decizii pe care statele dezvoltate au încearcă să le impună în privința acordurilor privind schimbările climatice. Este evident că este nevoie de eforturi globale pentru a reduce, în principal, emisiile de carbon, apoi pe cele de metan. Ca să nu mai vorbim și de alte elemente făcute răspunzătoare de schimbările climatice. Iar aceste eforturi ar trebui să pună în discuție statutul actual de marfă, ca oricare alta, a substanțelor folosite până acum de civilizația umană pentru a produce energie. Ca să nu mai pomenim metanul care este produs în ferme de către statele dezvoltate în vederea asigurării hranei. Aceste substanțe – cărbune, petrol, gaze etc. – au stat la baza dezvoltării actualei civilizații umane. Și, firesc, au fost și sunt niște mărfuri ca oricare altele. Odată însă cu decizia de a le înlocui cu alte metode de a produce energie și hrană, metode considerate mai prietenoase cu mediul, totul se va schimbă în mod radical în privința modului nostru cotidian de a le considera pe cele din urmă mărfuri ca oricare altele. Fără îndoială, noile tehnologii de a produce energie nu ar trebui să mai fie considerate mărfuri ca oricare altele. Ele sunt impuse ocolind un proces economic natural. Dintr-o atare perspectivă, trebuie să ne așteptăm ca, treptat, să se renunțe la actualul statut de marfă atribuit noilor modalități de a produce hrană și energie. Probabil, procesul va fi extrem de sinuos și va necesita alt gen de politicieni.

   Ce mai tura-vura, aceasta înseamnă că genul de acorduri privind schimbările climatice, așa cum a fost cel mai recent dintre toate, semnat la Glasgow, vor deveni în curând caduce. Cu toți politicienii care s-au străduit să le dea o formă acceptabilă pentru state aflate în situații extrem de diverse. Ce s-a convenit la Glasgow trebui înlocuit de către acorduri unde este chiar vorba despre eforturi concertate la nivel global. Personal am credința că acest lucru nu se va petrece prea curând. Așa cum nu se va petrece nici soluționarea foametei, în condițiile perpetuării actualei risipe alimentare. Altminteri, un alt gen de marfă! Ca oricare alta…

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…