Dacă-ai avea o dronă miraculoasă, care ți-ar oferi imagine și sunet, și care ar zbura cu măiestrie peste țara ta, ai putea să zărești frumuseți fermecătoare, de la Nordul cel verde, la lumina tăcută a Dunării, de la avangardismul timișorean, la vietățile nemaivăzute altundeva ale apelor Deltei.
Dar, cum ți-am spus, ai și auzi, ca și cum ai fi acolo, pe drona miraculoasă, o melodie celestă, legănătoare, dar și plină de vervă, după forma peisajului survolat. Și, pe bună dreptate, ai crede că țara ta e patria Muzicii, a armoniei nobile, bună pentru urechi alese, aproape nepământene.
Însă, dacă drona s-ar deplasa mult mai aproape de câteva locuri considerate semnificative pentru țărișoară, deodată totul s-ar schimba cu bruschețe. De pildă, atunci când drona s-ar afla deasupra Casei Poporului, acolo unde aleșii tăi huzuresc pe banii tăi, cu talent, cu mare iscusință, ai auzi cu brutalitate un zgomot infernal, ca unul produs de un burghiu cosmic, al cărui vacarm, imposibil de suportat, ar pătrunde cu forța în capetele năucite ale românilor. La fel, dacă ea s-ar afla numai cu puțin deasupra celor două Palate, din Victoriei și din Cotroceni, acolo unde ageamii și neisprăviți exemplari, aleși pe sprânceană, se lăfăie în fotolii uimitoare, departe de tine, în uitare și visare nemărginite. Dinspre acele locuri, deasupra cărora numai o dronă miraculoasă poate să poposească, Zgomotul ar avea tonalitatea unui urlet isteric, ieșit din rărunchi de fiară mulțumită de sine, fără frică și fără istorie.
Probabil că tu, un ins obișnuit, n-ai putea să reziști intensității urletului și ai cădea la pământ, învins, făcut una cu țărâna de tumultul neomenesc al Zgomotului ieșit din țâțâni.
Te-ai ridica cu greu din praful și pulberea lumii, abia respirând, și ai trăi așa, ca în ultima ta zi, în durere, sclavie și uitare.
Pentru că, da, ai uita, ca la o comandă a supraviețuirii dintotdeauna, ai uita vraja de negrăit a Muzicii, ascultată cândva, parcă într-o altă lume, într-una a începuturilor bune. Da. Asta ar fi șansa ta de a trăi într-o perpetuă rană, într-un continuu chin, să te cufunzi într-un Alzheimer izbăvitor, care te-ar scuti să știi c-a existat odată, pe pământul unui Dumnezeu bun, un sunet atât de pur, atât de delicat, atât de nepătat: Muzica.
O, de-ai avea o dronă miraculoasă…
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
