N-ar fi nimic faptul că intelectualul civic român de azi este prea mult atins de aripa malignă a ideologiei, deși mare parte din credibilitate se duce. Dar e un pericol și mai mare în ceea ce-l privește: lipsa de asumare, de direcție culturală publică. Inexistența polemicii, ca formă superioară a dezbaterii de idei… În cuvinte mai simple, el și-a standardizat gustul, luând cursul lumii, incapabil să spună NU momentului. Lui îi place să fie la modă. Și ca să-și arate explicit opțiunea pentru modă, pentru standardizarea dominantă, el cultivă cu sârguință ceea ce s-ar putea numi parada modei. Parada – ce cuvânt minunat! Să faci paradă – ce expresie magnifică!
Dacă vom coborî în lumea – de multe ori idealizată, totuși – culturală interbelică, vom afla că numele intrigii românești dintre cele două războaie mondiale este chiar acesta: POLEMICA. Pentru asta, trebuie să fi fost cel puțin două condiții: existența unor personalități puternice, cu convingeri riguros formate; și manifestarea unor mari curente de idei culturale, dintre care schițez aici: cercul modernist al sincronismului civilizațional (Eugen Lovinescu) și cel al raționalismului critic filosofic (Mircea Florian); cercul antimodern tradiționalist-organicist (Nicolae Iorga); cercul antimodern ortodoxist mistic (Nichifor Crainic, Nae Ionescu). Și mă opresc aci, din lipsă de spațiu, în principal. E adevărat că nota fundamentală a dezbaterii de idei a fost una ortodoxist-naționalist organicistă. De unde o anumită defazare față de direcția gândirii europene secularizate, raționale. Dar dincolo de acest lucru, mișcarea de idei era vie, în cunoștință de cauză, profesional-academică sau la nivel gazetăresc.
În vreme ce azi, intelectualul civic român vrea să arate, cu tot dinadinsul, că este de partea bună a istoriei, că este la modă, cum spuneam. Nu găsești nicăieri, după știința mea, o privire DIN AFARĂ asupra lucrurilor, care să surprindă fragilitatea și inconsistența actualității. Adică nu găsești un inactual cu metodă. Nu sunt chiar absurd. Nu mă gândesc acum la un Nietzsche român, care să scrie în marginalitate, în contra cursului umflat al unui Hegel român, de pildă, cutreierând prin ținuturi muntoase elvețiene sau prin orășele călduțe, italiene sau franceze. Deși poate că viitorul ne va aduce un astfel de inactual genial, totuși, sperăm. Însă nici să aterizezi în această aliniere la ideile la modă. Și, mai mult, tendința actuală e și mai groaznică: ideile, aceste arme sublime care au schimbat mereu lumea, sunt reduse azi la dogmele ideologice. Astfel, mai toți intelectualii publici urmează moda politicii. Și ce e la modă în politică? Politica de dreapta… Și, ca urmare, în spiritul imitației de grup, se face paradă de această alegere. Ceea ce aruncă o umbră de îndoială chiar asupra autenticității alegerii.
Un soi de corectitudine cultural-politică bântuie lumea în general, anexându-și și lumea culturală românească. Bun, fie, dar ce te faci dacă direcția dreptei este asimilată cu un personaj cel puțin ciudat, Trump, care pleacă așa cum a venit, pe neașteptate, din nimic? O ciudățenie americană… Numai că poporul american, dincolo de multe păcate, are un merit dovedit istoric: posedă un instinct rarisim al libertății, în baza căruia aduce lumea americană în făgașul normalității, cu rapiditate.
Mă tem că la noi, cel mai probabil, lipsa circulației polemice a ideilor are o singură cauză: șocul culturii de consum de după 1989 a strecurat în fosta lume de cândva a ideilor civice atributele adormitoare ale consumismului orientat către succes: atitudinea standardizată, gândirea prefabricată, comercializarea.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
