EDITORIALUL DE LUNI – Nicolae STAN – Sfârșit de an…

Ziua s-a sfârşit. Cade noapte rece şi grea. O prospeţime supraumană răsare deasupra pământului. Cerul sumbru, ca un capac final, acoperă etanş marginile lumii căzute. E linişte. Dimineaţa. Am plecat. Am făcut. Am vorbit. Am trăit stări. Am stat. Am întrebat, am răspuns… Am fost în rol. A trecut vremea. Seara. Am plecat Am mers. Am intrat. M-am aşezat. Am deschis. Acum.

Înapoi la literatură… Deschide cartea. „Dar soarele vieţii tale, mlădiţă a Primului Om, a ajuns la sfârşit. Marele luminător va străluci în continuare, în fiecare zi, peste lucruri şi oameni, dar tot mai pustiitor şi fără tine. Omenirea va ajunge o singură mare de capete împietrite în spaimă. Ai visat vis minunat, omule: cum ai stăpânit tu ca un rege bogăţii şi bunătăţi şi plăceri. Ce aurii şi lucitori au fost anii tăi, muritorule! Şi ce coborâre măreaţă! Ce asfinţit mântuitor! Ce cădere grozavă! A sosit ceasul din urmă. A venit ora deşteptării.” (Agonia lui Constantin)

Un personaj de la finele secolului actual, nepotul autorului romanului. Cu problemele lui… „…Sunt la sfârşitul lui iunie 2091. Este impropriu să spun că-i o vară călduroasă. E ultravară. Totul se dilată în jur: materie comună sau creier în mişcare.(…) La Paris, dragul meu văr Nicholas este de neoprit. Fata mea s-a întors plângând: nu-şi poate convinge unchiul. El şi-a ars deja un sfert din uriaşa operă, cu metodă: pune în scena destinată rugului toată creaţia pe care se decide s-o distrugă şi filmează momentele arderii:” (Ceaţă pe Tamisa)

Viaţa ta, covorul cu noduri. Pe unde înaintezi? Trage de un fir, la întâmplare. Ea se va deşira în faţa ta, toată. Acum ieşi, respiri. Asta e. Trage de firu-ăsta…

Un personaj stoic, îndepărtat de orice urmă de entuziasm pământesc: „O altă ciudăţenie care circula despre crăsăneni era că aceştia credeau despre ei înşişi că sunt nemuritori. Este adevărat că învăţaţii istorici spuneau că neamul lor strămoşesc adevărat, primar, era neamul geţilor, însă crăsănenii refuzaseră tacit asimilarea acestui termen, căci, cu sinceritate, nu auziseră niciodată povestindu-se din moşi-strămoşi despre rude de-ale lor îndepărtate din aşa-zisul neam al geţilor. (…) Ei ştiau, aşadar, că sufletele lor sunt nemuritoare, că se perindă prin tot felul de lumi şi de aceea viaţa pământească, pentru ei, nu preţuia prea mult spre deosebire de muritorii obişnuiţi şi disperaţi. (…) Toate acestea şi încă multe altele le cunoştea Pandrea Mihai în zilele toride sau geroase când, alături de ceilalţi deţinuţi, săpa cu o senină tenacitate în calcarul deşertului dobrogean. Toţi au dreptate! gândea Pandrea limpede, fără emoţii, împingând cazmaua în pământul tare şi albicios.” (Apă neagră)

Marea problemă a Primei pietre aruncate: ea n-are un model. Piatră grea.

Oare cum e să fi trecut deja Dincolo, de unde-i vezi ca-n palmă pe ai tăi, cei rămaşi aici? Nu le-ai vorbi cumva aşa, pătimaş, iubitor, chit că nimeni nu te-ar auzi? „ (…) Iar tu, Anelise, comoara mea, aşteaptă-mă în fiecare zi, ascultă-mă în fiecare secundă. Căci eu voi fi acolo, oriunde, oricând, şi-ţi voi vorbi miraculos de aici din Înalt. Şi spune-i, inimioara mea, spune-i băieţaşului meu, uimitorului Amedeo, n-am nicio îndoială, despre frumoasa noastră întâmplare petrecută pe pământ, povesteşte-i voinicului nostru despre câte înfruntări şi probe a trebuit să trec, despre cât chin a trebuit să îndur numai pentru a-l cunoaşte pe el, fie şi de la distanţă, graţie ţie, regina mea, pentru a-l aduce, prin tine, în această viaţă ce merită trăită şi supusă, mărturiseşte-i cât de plin de har am fost, mireasa mea cernită, evocă-i firea mea bună, dăruită, aleasă, dezvăluie-i cât de însemnat puteam deveni, Anelise, alături de voi, scumpii mei, iubirile mele pământeşti…” (Agonia lui Constantin)

Arta mare a murit, chiar dacă, o vreme, vor mai fi ecouri, urme, decoruri. Am intrat în imperiul nesfârşit, cred eu, al artei mici. Ea va presupune ştiinţă – care se învaţă prin perseverenţă, aşa cum înveţi să cânţi la un instrument, la un nivel submediu – şi voinţă. Ea va fi aproape colectivă: membrii unui grup vor fi interşanjabili cu creaţiile lor. Se va vorbi la plural: Ei, Noi, Voi, nu El, Eu… Multă lume va fi fericită.

Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…

 

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro