Omul stătea pe bancheta din spate. După cum a spus și Primul om al țărișoarei, după accident: El era pe bancheta din spate. Și-atunci, dacă el era acolo, săracul, pe banchetă, în spate, de unde să știe el ce făcea șoferul, cum se angaja el în depășiri continue, nelegale, aiuritoare, cum mergea pe contrasens, ca pe moșia lui? Nu el, cel din spate, conducea mașina asta puternică, de demnitar înalt, el era departe, tocmai pe bancheta din spate. De acolo până la volan e cale lungă, foarte lungă. Șoferul era stăpânul mașinii, el făcea ce făcea, de unde să știe omul din spate, de pe banchetă, ce făcea șoferul? Că doar el stătea pur și simplu pe banchetă, absolut nevinovat, absolut naiv.
Da, eu sunt pe banchetă, în spate. Mașina mănâncă norii, zboară ca-n basme, am șofer bun. Eu sunt aici, pe banchetă. și mă odihnesc sau studiez. Ce altceva să faci pe sofaua din spate, un adevărat fotoliu, ce mai… Dar, acum, mă odihnesc, nici nu mă uit la drum, la cum trecem pe lângă celelalte micuțe mașini, am șofer călit, am mașină bolid, am totul pentru a mă odihni aici, în spate. Și mă gândesc, în ăst timp, cum am ajuns aici, la poziția asta. Și spun din prima: am meritat. Am lipit afișe, m-am zbătut pentru cauză, i-am dumirit pe oameni că numai eu, că să conteze pe mine, că țărișoara nu poate fi salvată decât de brațul meu, de mintea mea, de mine și de partidul meu. Altfel, țărișoara noastră e în pericol. Trebuie să vin eu, să venim noi, să facem ce nu s-a făcut, să facem totul. Da, am meritat pe deplin postul, mașina, șoferul care mănâncă norii. Sunt un competent, fără putință de tăgadă. Cine spune altceva, minte.
Eu, eu sunt șoferul. Eu n-am nimic de spus. Nu vorbesc în plus. Eu conduc mașina de demnitar. Eu știu și pot. Eu mănânc norii, când trebuie. Dar atât. Nu mai spun nimic. Doar îi dau bice. Eu știu să-i dau bice. Eu nu vorbesc prostii, eu mănânc norii.
Deci, omul stătea pe banchetă, în spate. Mașina o luase pe contrasens, depășea, depășea, înfometată, de neoprit. Dar el nu putea face nimic, din spate, de pe bancheta autonomă, molipsitoare, odihnitoare. El nu știa nimic. Pentru că de-acolo, din spate, unde mai și ațipești, până în față, până la volan, e o distanță incredibilă. Sunt mii de milimetri, de centimetri. De materie de tot felul, de văi, de dealuri, poate chiar munți. Nu poți să faci nimic. Te lași condus. Ești nevinovat. Ești absent. Cine stă pe bancheta din spate, în vreme ce mașina mănâncă norii, e în afara oricărui eveniment. Orice eveniment se situează în exteriorul vieții lui. Așa că viața lui n-are nicio legătură cu vreun presupus eveniment, e limpede. El stă acolo doar cu sinele său, cu istoria lui politică, de om competent și merituos. Pe cine altcineva să pui pe bancheta din spate, dacă nu pe el?
Și, deodată, precum capcanele din basme peste care trece Făt-Frumosul nostru, se aud zgomote sinistre, o lovitură, țipete, lume, praf și pulbere. Bum!…
Ce se-ntâmplă? Ce s-a întâmplat?… Nimic. Un eveniment. Un simplu eveniment. Fără legătură.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
