Iată o idee simplă, de care sunt legat natural, în practica scrisului meu, dar care mi se pare că e neglijată de mare parte din critica românească: Acolo unde romanul își abandonează temele și se mulțumește să povestească istoria, devine plat. Milan Kundera…
Literatura este preocupată de viaţă, dar nu pentru a demonstra ceva din ea, ci pentru a o arăta. Pentru a o înţelege emoţional, trebuie să înşirăm golurile ei: greşelile, neajunsurile, păcatele, lipsurile. Toate acestea formează urzeala ei secretă care, cunoscând-o, ne pune în acord cu noi înşine şi astfel ne transmite un sentiment de linişte, de încredere, de acceptare. Deci, câtă literatură (artă), atâta viaţă îmblânzită.
Până unde poate merge munca unui romancier de rasă: „Pentru Numele trandafirului, am desenat portretele tuturor călugărilor despre care scriam.” Umberto Eco…
Romanul tratează modul în care Realitatea trăită de individ se metamorfozează în Existenţă umană. De aceea prefer Demonii lui Dostoievski, faţă de Război şi pace al lui Tolstoi. În ultimul, e prea multă realitate şi prea mult comentariu al autorului. Aşa că orice temă romanescă trebuie redată din interiorul entităţilor ficţionale numite personaje.
Un romancier este un soi de fenomenolog, el pune realitatea între paranteze şi arată modul in care aceasta apare în conştiinţă prin trăirile personajelor.
Soluţia Umberto Eco, să luăm aminte: „Există două soiuri de poeţi: cei talentaţi, care îşi ard propriile poeme la vârsta de optsprezece ani, şi cei lipsiţi de talent, care continuă să scrie poezie întreaga viaţă.” Ce ne făcuşi, Umberto?! Nici chiar aşa, dă-o-ncolo de treabă…
Priviţi omul comme il faut, adică priviţi omul: „Păstra o distanță demnă de autoritățile guberniale, alegând în schimb cercul cel mai bine văzut, format din magistrații și nobilii bogați care locuiau în oraș și afișând o vagă nemulțumire la adresa guvernului, un liberalism moderat și un spirit civic sobru.”
Geniul lui Tolstoi a prins magistral captivitatea individului Ivan Ilici înghițit de mecanism, trăind „cum se cuvine”, cu acordul mecanismului şi spre plăcerea acestuia. O viață care nu contează ca viață individuală, o simplă statistică.
Mi se pare o propunere mereu actuală: „Poezia să fie excelentă, sau mai bine să nu existe de fel.” (Goethe către Schiller, 1798) O axiomă pe care posteritatea germanului n-a învăţat-o de fel…
Cartea lui Enoh, rădăcina fantastă a Evangheliilor. O sumă a vedeniilor apocaliptice imposibil de ocolit, mai ales de un scriitor.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
