pentru Constanța Popescu
Cuvintele se mută deseori în acele mirări ale șoaptelor, ale murmurelor care se lasă mai mult simțite decât auzite, în fiecare zgomot ce pare aproape tăcut și în fiecare zvâcnet ținut în corpul lor oarecum legat, și oarecum bun de adăugat ulterior altui corp, aceluia care poate recunoaște firesc fiecare nume al acestor șoapte ce mereu se tot nasc în urma rostirii în gând, în urma așezării în spusele ce nu se spun, ci doar se găsesc în gânduri, în urmele lor, ce doar acolo își văd și își cunosc cu adevărat adăpost.
Îți pot face un portret,
cu cicatricile mele,
din toate durerile ce mi le-ai părăsit…
Despre dureri sunt numeroasele șoapte ce stau așezate în fiecare cuvânt ce nu se lasă spus până la capăt, care nu lasă decât urme adânci așezate în firea ce le-a ghicit așezările care duc mai departe răscolirea și zvârcolirile desprinse din șoapte, scoase din tiparele, din matricile încă neașezate, încă necoapte de ajuns și încă necunoscute de tot de lumina firească de zi, de lumina propusă de fiecare noapte.
Vorbele au tăcut,
când nu ajung iubirile din urmă,
tăcerea, o haină de lux
păstrată ca ultimă monedă a neputințelor,
ne aduce drumul mai aproape…
Orele nasc zile și cresc nopți și toate sunt lungi, și niciodată de ajuns pentru ca șoptitele cuvinte să poată să le încapă în zumzetul lor, în fiecare dintre putințele și neputințele desfășurate în toată această tăcere intensă a firilor în care s-au așezat. Mai departe se descarcă lumina și jocurile ei de culori care țin în fiecare scamă desprinsă din corpul lor un cod al însușirilor toate, o sumă de gesturi, și ele nespuse, și ele neduse la un loc împreună cu fiecare posibilă înconjurare a lumii, a desenului ei impregnat în tăcerile acestea toate.
Dar melodia aceea
se mai cântă uneori
la un radio de nișă…
Rămân neauzite zgomotele, rămân nerepetate ecourile și merg mână în mână tăcerile și ascunderile, iar mai departe se fac simțite scuturări care alungă vag-ul neînsoțit de o posibilitate de umplere, de o disponibilitate de încărcare cu tot necesarul ce poate reduce zgomotul spunerii și al facerii cuvintelor trebuincioase poeziei.
și totuși pot face curat
între frici…
Aducerea numelor stărilor între toate aceste șoapte și între fiecare dintre rostogolirile lor prin mirările noastre poate fi rostul tăcerii ce așterne împrejurări care pot desena șoapte, șoapte care spun despre toate aceste cuprinderi și stări.
GABRIEL ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…
Facebook
WhatsApp
TikTok
