EDITORIALUL CULTURAL – Gabriel ENACHE – Indagatoris

Clopotul

pentru Pompiliu Alexandru și Robert Marin 

   

    O succesiune de înțelegeri îmi conduc pașii spre teritorii necunoscute de cele mai multe ori, sau spre locuri în care reperele mele sunt anulate, iar credințele anihilate. Sunt acele spații în care eu mă simt nesigur, în care rețeaua mea de cunoștințe care m-ar putea ghida și ajuta este întreruptă, iar de aici mai departe îi caut pe cei cărora le pot pune întrebări, îi urmăresc pe cei ale căror păreri și opinii mă pot ajuta în ghidajul acesta nou, în continuarea călătoriei mele cu ajutorul sprijinului lor.

   Am văzut întotdeauna în clopot un simbol bun, benefic și ocrotitor, mi l-am închipuit întotdeauna ca pe ceva protector, ca pe ceva acoperitor care te separă de lume și care te ajută să nu fii văzut atunci când îți dorești acest lucru. Mă speria limba lui mare și mișcătoare pe sub care treceam în copilărie când intram în curtea bisericii, mă asurzea zgomotul făcut de el atunci când bătea. Am continuat să îl consider ca fiind protector, vedeam doar acea posibilitate de a mă ascunde, de a mă închide sub protecția lui cuprinzătoare.

   Nu m-a speriat nici cel al lui Gauss, chiar dacă nu înțelegeam integral demonstrațiile lui, dar curbele rezultatele și clopotul asumat de ele mi s-au părut întotdeauna ingenioase și bine găsite. Cred că la fel era și un desen din cartea Micul Prinț, un desen al lui Antoine de Saint Exupery (cu șarpele care înghite un elefant), desen care aduce cu aceeași formă a unui clopot.

   Clopotul lui Gauss este o reprezentare ingenioasă a unui început și a tuturor încercărilor care conduc la apogeu, iar mai apoi a (s)căderii treptate, a coborârii inevitabile exact ca în viață, sau ca în elementele din  Coloana fără sfârșit a lui Constantin Brâncuși. Curba aceea este atât de dispusă să fie așezată în registrul înțelegerii și atât de dispus aș fi eu să mi se explice pe scurt teoria toată, dar și să o înțeleg. Poate că înțelegerea ei integrală nu m-ar mai ajuta, dar cu siguranță mi-ar pune în continuare probleme pe care mi-ar face plăcere să le pot rezolva.

   Polemica deschisă de deschiderea sau de închiderea între limitele lui ale acestui clopot descris de o curbă este cu adevărat o bucurie, una a lecturii și a înțelegerii în același timp, este pasul făcut de două minți care caută înțelegeri și asumări ale lor, care continuă să își pună întrebări și să încerce să răspundă la ele și este, totodată, demonstrația teoretică a diversității și a libertății de opinii care pot circula într-o publicație deschisă și disponibilă unui astfel de „conflict”, unei dispute care poate să marcheze cu adevărat o dată. Lăsând de-o parte profunzimile și toate teoriile ce se ascund în discursurile antinomice trebuie remarcate toate notele de eleganță și de frumoase argumentări pe care ele sunt așezate și pozițiile de forță discursivă de pe care sunt lansate săgețile (să zicem) disputei. Urmărind în continuare aceste (între)vederi am tot timpul de învățat și de câștigat, de adăugat și nu rămâne decât să aștept mai departe desfășurarea și alăturările care nu vor despărți, ci vor uni definitiv eventualele răzlețiri ale ideilor care vor veni și se vor așeza în această dezbatere.

   Nu pot să nu rezonez cu următorul citat scos din context: … indivizii speciali, deosebiți, dacă nu își găsesc o matriță în care să intre, pe măsura lor, nu se umblă la matriță/normă, ci se umblă la individ, tăindu-i ramurile… (Pompiliu Alexandru)

   Aceste cuvinte spun despre teama de implementare, de așezare forțată într-o eventuală societate cu individualități anihilate și de transformarea iminentă într-un număr statistic, într-unul ale cărui opinii nu mai pot fi exprimate, spuse, auzite. Să sperăm că toate aceste temeri vor rămâne aici, în aceste cuvinte și că nu se vor materializa așa cum sugerează pesimismul și îngrijorările din acest text.

   Nu pot să nu rezonez cu următorul citat scos din context: Relația cu marginea are o topografie mult mai variată în realitate, de la distribuții asimptotice într-un singur sens, la reprezentări fluctuante… (Robert Marin)

   Aici putem să recunoaștem discursul înțelegerii și al acceptării, putem să desfacem anumite locuri în zidul existent și să încercăm să privim de sub clopot în afara lui, să realizăm că suntem părți ale lumii în care trăim și că putem ca să facem și că putem să o facem și individual, dar și colectiv.

   Atâta timp cât libertățile nu sunt anulate fără speranță și atâta timp cât această situație nu se întâmplă cu ajutorul nostru mai mult sau mai puțin conștientizat. Loc sub soarele acesta ar fi pentru toți, atâta timp cât vrem să ne găsim acel loc, să ne așezăm și să nu dorim să îl anulăm pe cel al celui de lângă noi. Individualismul este motorul unui sistem, iar colectivismul este un sistem care îl poate gripa, totul este ca după aceea să se afle cauzele gripării și să se  caute soluții pentru punerea lui în funcțiune mai departe.

   Mai departe trebuie urmărită toată această desfășurare de forțe și de idei. 

 

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…

 

 

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro