pentru Marcel Tolcea
Un cuvânt bine citit se pune firesc într-un foșnet al pielii care îi primește așezarea, care îl prinde ușor în fiecare por al ei, iar înțelegerea lui formează acea stare ce caută mai departe adăpost în oricare pliu pus la dispoziția lui de mirările noului corp
Un cuvânt bine desenat printre celelalte care îl cuprind între toate mișcările lor se desfășoară și se întoarce iar și iar într-o pliere ce nu va închide, ci într-una care îi va mișca profunzimile care și ele își caută lumina care să le pună în stările calde ale înțelegerii, ale citirii întregului lui acceptat în demersurile lumii ce l-a primit și l-a încăput în ale ei teritorii
Un cuvânt bine ascultat își povestește singur istoria în fiecare zbatere încăpută în sunetul ce îl ține în zgomotul lui, în micul cutremur pe care semnul muzical conținut îl declanșează în corpul pregătit să îi rostogolească acest ecou al mișcării, acest rostogol plin de tremur și încărcat cu acel foșnet bine așezat în fiecare părticică disponibilă a noului corp
În bălțile inimii
numai peștele alb poți să prinzi…
Un cuvânt își lasă auzit fiecare foșnet încăput în micul lui corp căutat de unelte, de acelea ce vor reuși mai departe așezarea lui într-un text, într-o formă de viață care încet, încet va deveni cunoscută, care mai departe va fi apropiată și împreună vor sparge liniștea mirată a întretăierii, a amestecării în apele tulburate continuu de fiecare nou înțeles. Se va auzi foșnetul corpului trecător, traversând stări și mergând
Cu o inimă de pasăre în gând, peste un pod
și o apă în maluri ușoare ce par să fie, vara,
panglici adevărate, risipite în vânt…
Foșnetul își poartă mai departe cuvântul protejat între scuturile tari ale limbii ce îi recunoaște fiecare zgomot însoțit de toată această mișcare, mișcare și murmur ce îi simt orice alăturare de acel sentiment care încinge și arde firesc tot ce se numește carne
fiindcă iubeam și, se știe,
dintre toate sentimentele,
dragostea e cea mai albă și pieritoare
cum este creta între bazalt și calcare
cum este roua între oceane și mare
cum este steaua când se aruncă în mare…
Foșnetul nu își pierde niciodată cruzimea excitată de miresmele înțelegerii și alimentată continuu de permanenta mișcare și frecare de aerul ce îi încurajează mirarea, statura și dansul prin toate cotloanele lumii. Cuvântul rămâne împrejmuit în toate aceste stări și mai departe își desăvârșește și își crește fiecare apropiere și foșnet cuprinse în arderi, în scrumuri și în ochiul lui unic așezat într-o inimă necuprinsă de corp
GABRIEL ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…
Facebook
WhatsApp
TikTok
