S–a spus… Poetul e un donator de sânge la spitalul cuvintelor (Blaga), iar poeţii sunt inima umanităţii (Eugen Ionescu)… Poetul este un evocator, când îl înţelegem, suntem tot aşa poeţi ca el. Poeţii sunt doar interpreţi ai zeilor (Socrate)… Poezia? O filosofie caligrafică… Poetul este un domn în ţara visului (Heinrich Heine)… Așadar, poezia nu e o acumulare de emoţii, ci o evadare de emoţii. Ea este creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte. Poeţii sunt oameni care şi-au păstrat ochii de copil. Poezia este arta de a face să intre marea într-un pahar. Nichita Stănescu credea că trebuie să punem şapte coroane nu pe capul poetului, ci pe verbul versului, pentru că poezia este o stare de spirit, e o prietenie durabilă. Poezia este spunerea Fiinţei… este fondarea fiinţei prin cuvânt (Martin Heidegger)… Desenul din titlul rubricii noastre îi aparține domnișoarei Erica Oprea…
Puiu JIPA
Jipoeme
1.
o să murim iubito
și filmul mut
o să ne tacă
(fredastairșigingerrogers)
2.
o să fim
un singur
os
(cumințenia erorii haha)
3.
din cînd în cînd
dumnezeu tace
(și dumnezeu
din cînd în cînd tace)
4.
din cînd în cum
va fi un soi de iarnă
o apocaliptică uitare
și geamuri cît de cît murdare
se vor uita la tine
tot mai rare
(și ne uităm la cum uităm)
5.
am aer cît să te mai pot
răsufla
o dată
(miercurijoilunietc)
Mircea DRĂGĂNESCU
Eu cu pasul singuratic
1.
Tra la la la…
tra la la, tra la la
este frig în țeasta mea
și e bine-n racla mea…
oasele-mi dansează-ntruna
până când de pe cer luna
țăndări s-ar făcea
și-ar ploua
și-ar ploua
peste așezarea mea
tra la la…
zii mai tare lăutare..
tra la la la la la la
și sub ploaia de osândă
am să stau cu-n ochi la pândă
ca un far în întuneric
să văd ce se va-ntâmpla
tra la la la tra lala…
2.
Nu vreau să estompez trecutul
Și nici să-mi retușez
Pozele din liceu
Doresc ca totul să fie
Așa cum a fost
Cu umbre și lumini firești…
Viața este alb gri
Iar nu colorată
Ba uneori chiar neagră
Așa cum va fi
Ultima poză emailata
Prinsă-n ciment…!
3.
Îți aduci aminte dragă
De dialogul față în față
În care tu ai recitat o poezie de-a mea
Narcisa
Iar eu am cântat cam fals desigur
Iarba de acasă
Eram tineri și inconștienți
Dar eram paradoxal frumoși
Ca acum în această
Poezie târzie
Fără fardul patinei ce ne minte…
Am fost tineri și…
Fericiți….!
4.
M-am plictisit de stările altora…
Privirile tale mă circumscriu…
Îmi este teamă că ridicându-mi
privirea spre ele să nu
cad peste ghizdurile
ochilor tăi
nu aș ști să înot
în apa prea tare
nu aș ști să plutesc
în aerul prea pur
ar trebui poate
să deprind
mersul pe valuri…
5.
Pe mine mie redă-mă
Dimineața este atât de
aproape încât de-aș
întinde mâna
aș putea-o atinge
Amprenta privirilor tale
încă mă pătrunde
și abia de îndrăznesc
să mă mai privesc
în ochi
eu pe mine în ochii
albăstriți de tine
măriți din ce în ce mai mult
de prezența
prea tare…
6.
Pisicile din ferentari
sunt toate multe şi tărcate
ba galben pai şi roşu viu
cu negru-gri discret pătate….
pisicile din ferentari
sunt doar feline-aristocrate
ce pentru-a supravieţui
au convenit ca şobolani
să care-n spate…
Ecaterina PETRESCU BOTONCEA
Nostalgii cu libelule
1.
Accidentul
Țin în mână un pieptene roșu
și o galbenă lună
bătrână eternă hapsână
e mai, și plouă
despletesc
râuri domoale umezire sub pleoape
gânduri rostogolite spre vale
încălțate în ghete verzi
scufundate
nemaipomenite
înțepenite în răvășite bulboane
scrâșnet de roți
strigăt de perete nezugrăvit
sub tălpi
uimire, stele de cupru și’argint
pieptul îngălbenit ți-l cuprind
noapte
acoperiș cu tabla ruginită
peste fruntea mea
coroane de flori
ofrande
păduri luxuriante
reci la picioare
tămăduitoare izvoare
și întunericul dintre ape
lăsați-mă să dorm
a intrat în mine atâta nevoie de somn
de altă lună
de alt mai
cu cireșe coapte…
2.
De ce m-aș teme pentru mine,
fulg de nimic în care se reflectă luna
să nu mi se rătăcească pașii
atunci când alți fulgi,
alți pași amestecă drumul și înglodesc cărarea,
și de ce m-aș teme pentru pământul
care nu este al meu,
ci al Celui care a așezat munții și dealurile,
apele și pădurile cu miresme îmbătătoare,
ramuri de umbră,
și de ce m-aș teme pentru cerul
pe care noaptea șad stele șirag
și din care se dezghioacă în zori
răsăritul de soare,
nu, dar mă tem de ceva mai de preț decât toate
plus milioane de fulgi trecători,
mă tem pentru
Sufletul nostru…
3.
La ce mă gândesc?
Ce greu te aperi de prostie!
Deșteptăciunea e
mult mai ușor de învins!
Ioan VIȘTEA
Ultimele
1.
HAIDEȚI!
poetului și prietenului Paul Spirescu,
după ultima convorbire telefonică.
Haideți, în nebunia asta, să ne mai dăm o șansă.
Și-n naufragii, deseori, minunile se-arată.
Rămași fără busolă, să luăm pînza catargelor drept ansă;
cu vitregia sorții să încheiem o pace separată.
Haideți, în curtea casei, să creștem leuștean și busuioc, nepoți
ce-or să ne rîdă, la nevoie, știrbi în barbă;
să dăm în mintea lor cuplată la trei roți,
cu triciclete răsărite în straturi de legume și prin iarbă.
Haideți să fim ai liniștii neobosiți conchistadori,
de scribi în clasa-ntîi să ne lăsăm traduși,
în limba-n care e interzis să dezertezi, să mori,
altfel decît avar de aurul din creștete bălaie și seduși,
haideți cu-o inimă fără scăpare, de iubire cotropită,
rotația pămîntului să o legăm cu zmee…
Ce dacă veșnicia se-ascunde în clipită?
Ce dacă sfîrșitul pietrelor stelare în scînteie?
Erica OPREA
Lecția de zbor
1.
Alungire
Și știi? Mi-e dor de
zilele în care părea
că știu ce e lumea
și cu ce se mănâncă ea,
când oamenii erau
mărgele pe-un șirag
de calde întâmplări
sau poate doar eu,
cu neasemuită fascinație,
priveam cocorii
prin caleidoscop.
Priviri fixate cu orele
pe gâtul verde al unei
rațe, plutind încoace
și încolo pe luciul unei
oglinzi care arăta mereu
realitatea mai frumoasă.
Atunci când lumea
reflectă doar cerul,
fiecare pas înseamnă
doar speranță.
2.
Supraviețuire
Crepusculul înfrânt
se întinde de-a lungul
coastelor casante
de la atâtea respirații.
În ritmul ultimelor
supraviețuiri, când
lumea nu mai știe
să inspire sau să se
lase inspirată de
clipe nesfârșite,
o fragedă nădejde
se ridică
din deșert.
În fața golului─
omul, etern întrebător,
își trăiește murirea
temându-se să
facă gestul:
saltul l-ar costa
prea mult. O viață
sau sacrificiu
în numele libertății?
Costel STANCU
Ochiul din palmă
1.
***
după ce termini poemul îl citeşti
păpuşii tale întinsă pe spate
ea ridică frumos un picior
şi ţi-l dă să îl săruţi
mintea ta închipuie o vitrină în care
dansezi pînă dimineaţa
un ritual o magie sau arta
de a gîndi împotriva uzanţelor?
eşti bun eşti rău de cum intri în casă
obiectele se retrag într-un colţ
li se usucă limbile de frică
mai tîrziu poezia ta stîrneşte furnicile
şi le face să umble nebune prin colţul de pîine
a fugit copilul acela ce te pîndea cu evlavie
şi pe geamul de care stătuse lipit odinioară
a rămas desenată în abur o inimă
într-un tîrziu vine femeia
îşi înmoaie degetul în paharul cu apă şi pleacă
nici foşnet de rochie nici parfum
doar imaginea ei ieşind din spaţiu
pe o fereastră imaginară
e liniştită apa ca un somn cu faţa spre răsărit
scrii şi visezi visezi şi scrii
ce altceva mai neîndurător poţi face?
e noapte cocoşul calcă pe şipcile gardului
cu graţia unui orator beat
o indiferenţă nobilă
în ochii tăi tîrziu cînd termini poemul
şi toţi caută înnebuniţi
creionul cu care l-ai scris
2.
***
înţelegi tu deznădejdea
celui ce se are doar pe sine?
– o mînă cu un singur deget
încercînd să apuce sfera –
zadarnic vii femeie cu coapsa ca o vioară
pe care cînt cu părul meu despletit
eu nu te mai pot iubi deschide fereastra
trebuie să fie cineva şi pe celălalt mal
altfel cine ar mişca lumea cînd dorm?
3.
***
aşa cum stai aplecat peste pod
proprii-ți ochi te pîndesc lacomi din apă
ca pe o pradă abandonată cîndva în tinereţe
mici bule de aer se ridică la suprafaţă
– apa vorbeşte cu morţii
o auzi pescarule?
lîngă tine femeia înlăuntrul ei
copilul vostru bate cu picioarele în tobă
şi îl strigă pe dumnezeu
aştepţi să se nască hrăneşti peştii
e luni
ochiul din cer priveşte complice
la ochiul de sub pămînt
4.
***
tăcerea aşezase între noi un pahar gol
văzusem din toate cîte ceva
dar nu era de ajuns
atunci am adăugat cuvintelor goliciunea
ai plîns femeie şi te-a auzit luna
– urechea cu care asculţi
cum bate inima pămîntului noaptea
mi-ai spus
nu-ţi fie teamă tot ce e al tău
se va întoarce cîndva
apa nu păstrează pentru sine imaginea
ţi-o dă înapoi înzecită
priveam amîndoi un perete alb
ne înfometam imaginaţia
ne căutam printre cuvinte îţi aminteşti
fugea noaptea cu degetul tăiat
ne picurau stropi în gură
– e dulce întunericul ai spus tu
din cer cădeau alte imagini
peste goliciunea noastră
în spatele lunii
deodată sufletele ni s-au ridicat
deasupra celor o mie de lucruri
Ștefania PAVEL
Poezia la 16 ani…
1.
Simplu
,,E atât de simplu!”,
Dar fiecare celulă a corpului meu
A fost omorâtă de veșnica încercare
Începută înaintea mea.
,,E atât de simplu!”,
Dar parcă toată simplitatea asta
Se ascunde după o cortină de fier
Ce e menită a nu fi trasă niciodată spre a dezvălui scena
Pe care mor miracole,
Scena care ascunde, pe lângă simplitatea de toți căutată,
Răspunsuri în lașitate,
Viață în moarte și moarte în viață.
,,E atât de simplu!”,
Dar nici frunze nu mai cad
Și nici priviri amurgite peste ele,
Sunt ținute toate în locul și la timpul nepotrivit
De către greul care spui că e simplu.
,,E atât de simplu!”,
Dar mai ușor și-ar lua Soarele lumina de la Lună,
Mai ușor am fi noi fără să fie nevoie ca cineva să spună cum,
Mai ușor și-ar lua zâmbete care nu ne forțează
Lumina de la noi.
,,E atât de simplu!”,
Dar a fost de atâtea ori
Atât de simplu doar să eșuez,
Încât să îmbrățișez pământul ca și el să o poată face la rându-i
Nu a fost niciodată atât de tentant
Și cu adevărat simplu.
,,E atât de simplu!”,
Dar poate nu vreau să fie simplu,
Căci simplitatea e cea mai complicată.
2.
Dezbinare
Mă dezbină a ta privire sumbră,
Care nu mă lași să aflu de unde vine,
Și mă dezvăluie.
Mă scoți din mine și mă pui în tine,
Apoi îți pare rău că nu ai așteptat să vezi
Cum acolo erai mai mult tu,
Alături de lumea cu mult prea pregnantă,
Iar eu doar în cantitatea cea mai mică, aproape inexistentă,
Învârtindu-mă în cerc fiindcă altceva nu mi-a fost dat să cunosc.
Nu ai habar cum să mă reconstruiești,
Cum să îmbini dezbinarea ca să reiasă un întreg,
Și ca pe o figurină de sticlă mă ține umbra ta comodă și insuportabilă,
Cu grijă și cu teamă,
Ca să nu o apuce fiecare bucată din mine,
Pe propriul drum fără destinație
Ce stă scris în gena fiecăreia.
Cazi din mine tu când mă dezbini,
Cade din mine lumea,
Cad din mine eu,
Dar doar puțin, cât apucasem să exist,
Cad din mine păreri de rău
Că nu ai așteptat să-ți vezi dezastrul din care eu devin eu,
Cad din mine dezbinări ale aceluiași nimic
Și niciodată nu m-am simțit mai bine
Decât acum,
Când nu mai am decât dezbinări.
Constanța POPESCU
Mirări condensate
1.
Adevăr probabil
Cuvinte în gânduri rotunde,
bat timid la poarta frunţii,
având ceva de spus.
Cândva minciuni
în poziţii indecente,
au devenit adevăruri
ca să ne salveze soarta.
Şi de atunci pendulăm între ele
cu teama greşelilor spovedite,
exersând cărările rostului.
Niciodată negrul nu este destul de negru
când se aprind stelele
şi speranţa se îmbracă
în fiecare dimineaţă
ca pe o rochiţă de plajă,
chiar dacă-i furtună,
va fi un far, într-un ocean
de neputinţe…
2.
Perdeaua cu flori
Mâine încep să fac ordine
prin debara, prin sertarele inimii,
e o harababură peste tot,
deşi fiecare pe locul predestinat.
Trebuie să eliberez nişte amintiri,
care mă înţeapă de multă vreme,
să şterg un dor care se vede la uşă,
să mătur gândurile vechi, decolorate
şi să deschid sinapsele
ca să se facă ceva curent între
capitolele sorţii,
să zboare nopţile cu insomnii,
durerile de genunchi,
să dispară zilele cu ochii în tavan.
Să pun nişte metafore proaspete în apă,
să parfumeze cu nişte cuvinte înţelepţite
de amăgiri…
poate funcţionează
şi o să mă încape zâmbetul,
neîmbrăcat demult.
Să dau foaia şi pe curat să trec
rugăciunile toate…
de mâine, o să pun perdeaua cu fericire
şi ochelarii cu încredere,
până când îmi mai înmuguresc zilele…
3.
Șotron cu îngerul
Am avut și zile mai bune,
când jucam șotron cu îngerul,
cel mai bun prieten al meu,
nu știa cât îl iubeam
și am rămas așa,
vinovată că nu-i eram perfectă.
De la Adam încoace,
toate am avut nesăbuirea să încercăm
și era așa de simplu să primim
iubire.
Acum între rugăciuni și penitențe
deschidem zile albe, zile negre,
alergăm și ne întrecem cu furtuna,
ne desenăm bucurie în privire,
amăgind toamnele care
curăță locul
spre o albă poveste nescrisă.
Piramida răsturnată a dorințelor
îmi mai lasă timp,
exercițiul răbdării călește oțelul
din care arcul mirărilor
te aduce mai aproape
și-ți pot citi viitorul în ochi.
Eram din altă viață,
când ne cunoșteam…
4.
Zăpada
Voi picta
les neiges d,antant,
pe cerul tău abstract,
la mijloc de cale ne contopim
depărtările și cuvintele se topesc
și ne curg pe obraji,
semn că ne suntem…
fără fular și mănuși,
fără cizme și căciulă,
alergăm prin soartă,
păstrând insomniile intacte,
doar să obosim, căutând popasul
când visul ne ținea de mână.
De la fereastra mea,
cerul tău are urme de lună,
câțiva pumni de stele,
ce nevoie ai mai avea,
să adaug eu zăpada?
5.
Ninge fără perspectivă
În dimineața asta traficanții de povești,
scurtează preludiul, dincolo de atingere,
cafeaua mea amară mă privește
rece și părăsită,
pentru timida ninsoare,
care face curat printre tristeți
și ne întoarce din drum.
Cuvintele ni se izbesc de fulgii
uimiți, că le perturbă gingășia,
aceste sunete cu cheia la gâtul celuilalt,
un legământ rostit în taină…
Încă o zi cu iluzii obosite,
visează mâna ta întinsă,
să-mi cuprindă dorința,
o zăpadă castă, fără perspectivă,
ca o noapte din care mă trezesc
și trag perdelele, peste vise.
Dincolo rămân mirările înghețate…
eu, spectator cu pâinea pe masă,
pot doar să mă rog…
Mariana OPREA STATE
Vânt de toamnă
1.
Fără răspuns…
Suflet pustiu,
De ce adormi?
De ce alegi însingurarea?
Când Neiubirea a rodit
Furia, frigul, depărtarea?
Ce demon te-a-nrobit, încât
să vrei s-alegi de tot, uitarea?
De…Viu, de zori de zi, de rouă,
de nori şi roze cu parfum.
O cale devenit-a două…
Speranţa-o mână de scrum…
2.
Dor de verde
Când mi-e dor de verde, zbor
Spre câmpii ca din povești
Unde nu-i urmă de nor,
Ca-n senin să te-oglindești.
Și de-atâta grea lumină
Mândra lume de smarald
Astrului măreț închină
Ode lungi, spre ceru-nalt…
Susur dulce iarba-i cântă:
„Nu speram să ne mai bucuri!
A ta ocrotire sfântă
O credeam pierdută-n ghețuri.
Și cum viforul năprasnic
Îngheța de zor pământul,
Să mai sper părea zadarnic.
Vieții îi trecuse rândul…
Doar când o urmă firavă
De suavă mângâiere
Încălzi plăpânda sevă
Și-mi dădu din nou putere
Am știut că de viu-verde
Mă voi îmbăta curând
Și că Primăvara este
Mai aproape ca oricând.
3.
Înainte de furtună
Presară-mi nori pe pleoape.
Să nu vadă furtuna
Care loveşte cerul.
Şi risipeşte-i
După-nfricoşătorul fulger,
A cărui strălucire
Albastrul să nu-mi ardă.
Meşteşugitul sipet păstrează ferecat,
Crâmpei senin de suflet
Prea lesne-atins de ploi…
4.
Zbor… (pe dos!)
Pretind, stând într-un colţ de întuneric,
că în lumini strălucitoare, nepreţuit sclipesc….
Şi tot la fel, în clipa cea mai crudă,
că sufletul mi-e fulg în zbor, pretind…
Şi-un gând, după tipar croiesc…
Pretind ades că lacrima mi-e zâmbet…
Că noaptea, zi senină-mi e, i ar liniştea, cuvânt…
Pretind că golul e-o fiinţă vie
E umărul pe care capul pot să-mi pun…
Pentru-a trăi pe dos, cu zborul frânt.
Andrei Mihail RADU
Poeme altfel
1.
ne autodistrugem toți șerpii ăștia metalici cară într-una povești oameni aparatură mai puțin
suflet și minte gândesc din postura de suflet sunt imaterial aș zice ei nu înțeleg fenomenul
totul e în contre-emploi față de motivul suprem pentru care trăim tot ce văd sunt suflete
cablate la autodistrugerea propriului suflet poleiala asta ieftină și totuși scumpă atrage
sufletele precum pânza de păianjen musculițele pași mulți și repezi spre ce și pentru ce îmi
trec prin fața retinei stau jos și îmi place să cred că le ține de urât prezența mea celor care se
așază lângă mine afară până și vremea complotează împotriva anormalității
(gândurile mele nu au punct)
2.
stătea un gând de-al meu la plajă,
neprotejat,
și până să-l spun cu voce tare,
s-a dizolvat în nisipul de aur al
sinapselor mele.
(mare căldură mare)
3.
de obicei, muzica urcă și coboară,
asemeni bunicului care duce și aduce sticle de
vin din beci, și le măsoară în doi timpi și
trei mișcări.
are o idilă, cu o iubită, dar nu a lui,
care îi zice: „Îmi plac vișinele!” și-i veselă,
dar veselia îi e dată de portrete din Cișmigiu
ale unor oameni fără sonor și timbru, doar
calitativ,
au structură acrișoară și ochi sincopați de dor
nimeni nu a înțeles idila dintre o
vișină ușor parfumată și o muzică deshidratată
de sunete.
doar bunicul înțelege, în dutevino-ul său
continuu…
bunicul sunt eu.
(rememorare)
Alexandru SANDU
Alte taine
1.
A fi sau a nu fi…
cine sunt sau de ce sau de unde,
poate tu ai putea într-o zi
să-mi dezvălui ce se ascunde
în miracolul de a trăi…
știi ce desparte pământul de cer?
– eu nici n-am căutat răspuns –
prea e frumos acest mister
și ce adânc este ascuns…
dar ce frumoasă amăgire
de om atotcunoscător
aduce vinul în simțire…
tot ce e greu, pare ușor
curând, presimt, se va-ntâmpla
de tine să mă-ndrăgostesc
uimită mă vei asculta
în ochii tăi, câte citesc…
2.
da, e o mare dezamăgire
că sunt aceiași pereți
de jur-împrejur
când deschizi ochii.
aceeași lumină năvălește-n piept
ca și când
ar fi adevărat
că nimic nu vrea sa fie altfel decât este.
numai sângele meu…
3.
nu sunt fiu al faptei,
dar o aripă colorată de fluture
în magica lume a vorbei,
mult a știut să mă bucure…
4.
am să-ți aduc cândva aminte
de-această vară
cu inflație
de lubenițe
și dulce porumb,
cu vest-ite excursii…
„vei plânge mult atunci, ori vei zâmbi?!”
Constantin CIUCĂ
Cele mai frumoase poezii
1.
Cer și pământ
Când sunt singur sunt cult.
Mă duc la Louvre, Metropolitan, Prado sau Brukenthal;
dar vii tu, iederă tânără
să mi te cațeri pe trup,
şi dintr-o dată
mă fac om de Neanderthal
şi tumult.
2.
Combustie
Îmi e frică să întorc capul
pentru că s-ar putea sa te văd.
Sau, să nu te văd.
Și de trotuare mi-e frică
pentru că ele se termină toate în ochii mei
și de aceea ar putea să te aducă
in unul din ei
stâng, sau drept.
Sau, să nu te aducă.
Și de oraș
pentru că străzile lui se aprind,
și ard de jur împrejur.
Și de palmele mele mi-e frică
pentru că fumegă
și pârâie și se crapă până la oase.
Și de pașii
cu care calc pe drum
lăsând în urmă din mine
doar grămăjoare de scrum
albicioase.
Andreea GHICA
Băi…
1.
îmi place să privesc cerul
și să mă leg la șireturi
tata m-a învățat să fac fundițe.
îmi place să-mi las capul într-o parte
când vorbesc cu oamenii
și-mi mai place să-mi simt inima ușoară.
îmi place să cânt sub duș
și la fel de mult îmi place să-mi imaginez că
joc într-un film pentru oameni mari și triști/eu
îi salvez pe toți.
îmi place să mănânc ciocolată
și să ofer ciocolată
la fel de mult cum îmi place să îmi plimb
degetele pe spatele unei pisici adormite.
îmi place să merg încet
să privesc
să ascult
să tac
să înțeleg.
îmi plac oamenii care sunt un soare
dar îmi plac și oamenii din care plouă uneori
de la toți ai ce învăța.
îmi place să cred că viața e mai mult decât
un birou între patru pereți
și o listă de task-uri
care te împart între
bun și mai puțin bun
așa cum îmi place să cred că
în fiecare dintre noi există un pitic
cu suflet de copil care are nevoie
din când în când să fie luat în brațe.
2.
așa a început totul
ne-am pus converșii
repede repede repede
am aruncat un pulover pe mine
te-am luat de mână
am zis
hai să-ți arăt lumea cum ar trebui
ea să fie
am alergat ca descreierații
prin pasajul ăla nesuferit de la Unirii
ne-am sărutat fix în mijlocul lui
numai așa ca să-i enervăm pe morocănoși
am primit înjurături
am râs
ți-am zis că oamenii ăștia habar n-au să iubească
la unii te-ai strâmbat
alții s-au strâmbat la tine
le-ai zis
make love not war
eram ca hippioții ăia
și asta îmi plăcea al naibii de tare
apoi am ajuns pe Victoriei
ne-am holbat în toate vitrinele cu haine scumpe
scumpe băi scumpe
mi-ai promis că la primul salariu
mă duci să-mi aleg ceva mișto
ți-am zis că nu-i nevoie
nu ma impresionează hainele fancy
și nici oamenii cu nasul pe sus
apoi a început să plouă
mi-ai dat geaca ta de piele
intram de trei ori în ea
dar era o senzație a naibii de mișto
mirosea tare frumos
și ploaia ne făcuse ciuciulete
și ne intrase apa în converși
și alergam așa
fără țintă
și parcă viața părea mai suportabila
m-am gândit o clipă
dar numai o clipă
pe cuvânt
cât de nașpa ar putea să fie
fără geaca aia de piele
care stă toată ziua în cuier
și fără micile ploi care ne prind pe stradă
și fără muzica de la 12 noaptea
și fără magazinele cu haine scumpe
și fără oamenii morocănoși
asta-i viața băi/asta-i viața.
un lung șir de momente care ți se derulează în fața ochilor cu viteza unei comete.
hai, pune-ți o dorință.
3.
Acest băiat pe nume Gică
e un sensibil desăvârșit.
Și de 12 ani
mă tot învață că
uneori e bine să mă mai și opresc.
Doar așa, ca să-l privesc.
Teodor Constantin BÂRSAN
Poetry
1.
Somehow, somewhere we failed you
Miserably, horribly
This is a lengthy letter
I know
And so is your suffering
By the time you read this letter
if somehow you have unearthed it
It will be alas too late
Somewhere we failed. We failed miserably and terribly. We don’t even know how it happened. It happened fast, yet they took their time.
I guess
We just closed our eyes
Kept on dreaming
None of us know it happened. It was..expected in the same way you expect hardships to come, a bad day and even the death of a loved one. You know however, this too shall pass. No matter the storm, this too shall pass, and you ll smile again.
The thing is , you see, when it will pass, our joys, our dreams, whatever made us human and beautiful in that way has also passed. And we wont smile, because smiling is forbidden. Dreaming is forbidden, laughing, swearing, loving, praying.
How did it happen?
You ask in silence
With timid tears
I could tell you it wasn’t
Us. It was them. It was all them.
But I would be lying. We set
The stage. We weaved the ropes and sharpened the blades. We put the scaffolds all together.
Some of us wanted, craved for blood and death and suffering and pain and punishment.
The Accuser has demons and devils and accolytes
Ignorance is not an excuse. They cheered and applauded
When they brought in the executioners
Like the old lady
Sancta simplicitas
None are less evil
Those who cheered and jeered
Worthy
Of contempt
Those sitting on the fence
Those that thought they cant make the difference
Didnt even try
Evil or likewarm, does
It even matter now?
Betrayal by betrayal
We lost our souls
Wolf for man
Flesh man eating
With table manners
They took our souls
And gave us the latest software version
We started to trade gold
For
Trinkets
And
Diamonds for pebbles
The beasts of earth
And sky and sea
Their contempt we earned as well
And theres no living being
Whose hate we haven’t yet rightfully earned
You could say
They stole your future
It was bound to come
But we were to fall like brethren
And rise like brethren
Yet we crawled like worms
Hissed like vipers
Ran like rabbits
Hunted each other like wolves
Devoured each other like rats
Fear, cowardice, greed,
Our rotten fallen nature
Aided by our feeble perverted minds
Got the best of us
They wanted to prolong
Their lives
Their comfort
Their luxury
Desperate desperate desperate
They consented to every rape
They washed their hands in blood
After every murder
They were already dead
It is just that their corpses kept on living
By the time
You will read this
Somehow unearthed
There
Is no brother, no friend, no foe
Just master and slave
And even if its just you against the world
You ll surely lose your life but gain His kingdom, your brethren and your soul
2.
Cumva, undeva te-am dezamăgit
Mizerabil, oribil
Aceasta este o scrisoare lungă
Ştiu.
La fel ca și suferința ta.
Când citești această scrisoare
dacă cumva ai dezgropat-o
Va fi, vai, prea târziu.
Undeva unde am eșuat. Am eșuat lamentabil și teribil. Nici măcar nu știm cum s-a întâmplat. S-a întâmplat repede, dar nu tocmai grăbit.
Cred că…
Tocmai am închis ochii.
Am continuat să visez.
Niciunul dintre noi nu știe că s-a întâmplat. A fost… așteptat în același mod în care te aștepți să vină greutățile, o zi proastă și chiar moartea unei persoane dragi. Știi totuși că și asta va trece. Indiferent de furtună și asta va trece, iar tu vei zâmbi din nou.
Chestia e, vezi tu, când va trece, bucuriile, visele noastre, orice ne-a făcut umani și frumoși în acel fel au trecut și ele. Și nu vom zâmbi, pentru că zâmbetul este interzis. Este interzis să visezi, să râzi, să înjuri, să iubești, să te rogi.
Cum s-a întâmplat?
Întrebi în tăcere.
Cu lacrimi timide
Aș putea să-ți spun că nu am fost
Noi. Ei au fost. Ei au fost toți.
Dar aș minți. Am stabilit
Scena. Am țesut frânghiile și am ascuțit lamele. Am pus schelele la un loc.
Unii dintre noi au vrut, au tânjit după sânge și moarte și suferință și durere și pedeapsă.
Acuzatorul are demoni și diavoli și acoliți
Ignoranța nu este o scuză. Au aplaudat și au aplaudat.
Când au adus călăii
Bătrâna doamnă
Sancta simplicitas
Niciunul nu este mai puțin rău.
Cei care au aclamat și au batjocorit
Sunt vrednici
De dispreț
Și cei care stau pe gard
Cei care au crezut că nu pot face diferența.
Nici măcar nu am încercat
Rău sau cald să facem
Mai contează acum?
Trădare prin trădare
Ne-am pierdut sufletele
Lup pentru om
Mâncând om din carne
Cu maniere la masă
Ne-au luat sufletele
Și ne-a dat ultima versiune software
Am început să facem schimb de aur
Pentru
Mărțișoare
Și
Diamante pentru pietricele
Bestiile pământului
Și cer și mare.
Disprețul lor l-am câștigat și noi
Și nu există nicio ființă vie
A cărei ură nu am câștigat-o încă pe drept
Ai putea spune
V-au furat viitorul
Trebuia să vină
Dar ar fi trebuit să cădem ca frații
Și ridicați-vă ca frații.
Și totuși ne târâm ca viermii.
Șuierăm ca niște vipere.
Am fugit ca iepurii.
Ne-am vânat unii pe alții ca lupii.
Ne-am devorat unii pe alții ca șobolanii.
Frica, lașitatea, lăcomia,
Natura noastră putredă decăzută
Ajutată de mințile noastre perverse slabe…
I-au prins pe cei mai buni dintre noi.
Au vrut să prelungească
Viața lor
Confortul lor
Luxul lor
Disperat disperat disperat
Au consimțit la fiecare viol
S-au spălat pe mâini cu sânge
După fiecare crimă
Erau deja morți.
Doar că și cadavrele lor continuă să trăiască
Până când
Vei citi asta
Cumva dezgropat
Acolo…
Nu este frate, nu este prieten, nu este dușman
Doar stăpân și sclav.
Și chiar dacă ești doar tu împotriva lumii
Cu siguranță îți vei pierde viața, dar vei câștiga împărăția Lui, frații tăi și sufletul tău
Facebook
WhatsApp
TikTok
