DUMINICA DE POEZIE – Un orologiu fără semne

S-a spus… Poetul e un donator de sânge la spitalul cuvintelor (Blaga), iar poeţii sunt inima umanităţii (Eugen Ionescu)… Poetul este un evocator, când îl înţelegem, suntem tot aşa poeţi ca el. Poeţii sunt doar interpreţi ai zeilor (Socrate)… Poezia? O filosofie caligrafică… Poetul este un domn în ţara visului (Heinrich Heine)… Așadar, poezia nu e o acumulare de emoţii, ci o evadare de emoţii. Ea este creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte. Poeţii sunt oameni care  şi-au păstrat ochii de copil. Poezia este arta de a face să intre marea într-un pahar.  Nichita Stănescu credea că trebuie să punem şapte coroane nu pe capul poetului, ci pe verbul versului, pentru că poezia este o stare de spirit, e o prietenie durabilă. Poezia este spunerea Fiinţei… este fondarea fiinţei prin cuvânt (Martin Heidegger)… Desenul din titlul rubricii noastre îi aparține domnișoarei Erica Oprea…

 

Puiu  JIPA 

Jipoeme

1.

 

parfumul tău

pe mîna mea cea dreaptă

pe stînga

urmă de inel

(zidite peșteri dorm fără să doară)

 

2.

 

secunda aia
cînd miros
ca tine
(uimire fără de-nceput)

 

3.

 

stăm față-n față
trotuare diferite
alte orașe
nopți amînate
(neliniștea)

 

4.

u mă privești

dintr-un tablou furat

de care nimeni n-a știut

vreodată

(ex poziție)

 

5.

 

din care umbre

îți sporești mirarea

din care pietre

îți tocești plecarea

de unde tragicul albastru

de cine umbletul sihastru

și cui vei dăinui departe

atîta cît să-ți ție parte

(iertarea umblă printre spini)

 

  1. 6.

 

iubito haide la simigerie

să-ncercuim covrigii cu omăt

în vara asta timpurie

cu care uite de desfăt

(căldură mare)

 

7.

 

te-alcătuiesc

din umbre

și din nori

și-i dau mirării tale

zbor

(din mîinile tale

plouă minuni)

 

8.

 

tipărim vise pe pietre

cu litere aspre

pentru orbii din noi

pentru nopțile

care nu se vor mai naște

(de terminare)

 

9.

 

doar diminețile

mă dor

cad ceasuri peste timp

și dor

(cînd teii uită

să se înflorească)

 

10.

 

ceva spunea că nu spunea ceva

memoria amușina obișnuințe

doar plantele

mai amurgeau cuvinte

rimam printre erori

pe undeva

se pietruiau morminte

(săptămîni fără de rușine)

 

11.

 

trăiam în orașul acela

în care toate străzile

purtau numele tău

(h`artă)

 

 

Mircea  DRĂGĂNESCU  

Oglinzi de nisip

1.

Sentință

 

 

Senzaţia unei săli de aşteptare,

eu şi familia mea printre locuitorii urbei

aşteptând şi ei trenuri diverse.

Stăm de vorbă de parcă ne-am lua rămas bun.

Vă privesc neliniştit:

am să vă văd, n-am să vă mai văd?

Mă hotărăsc să vă spun cuvinte definitive.

Nu le găsesc.

Toate cuvintele s-au mai rostit.

Toate despărţirile pot fi reduse la o secvenţă şablon.

Vreau din tot sufletul să spun ceva ca o moştenire.

Lumea curioasă se uită la mine.

Sala de aşteptare alunecă, se metamorfozează într-o sală de tribunal.

Privirile indiscrete mă indispun.

Oare doar eu exist pe lumea aceasta?

Oare doar eu sunt ne Fericit?

Scot limba mea încărcată de cuvinte.

Grefierul o bagă la dosar,

probă definitivă,

şeful de gară îmi reproşează „fără sentimentalisme vă rog,

băgaţi în gură, în buzunar,

lacrimile stropesc peronul,

călătorii noştri nu au nevoie de scene dramatice, ne vor părăsi.”

Haide acasă dragă, mă pomenesc

propunându-ţi, mai avem încă zile,

nu vezi că nu pot pronunţa nici o sentinţă,

nimic durabil, ridurile

mai au încă loc, firele albe n-au

albit toate, copiii sunt încă aşa,

tot copii, noi încă tineri…

 

 

2.

 

Poem

 

Cât de tare ne-nlănțuim în somn

cu un fel patimă de disperare

ne învârtim în jurul axei noastre

şi mari eşarfe de-ntuneric

scânteietor formează ameţitoare

vârtejuri

suntem două galaxii gemene

această încleştare nu-i oare doar o repetiţie

a marii înlănţuiri din moarte?

 

3.

 

Cântec

 

încerc să-ţi recompun chipul

stângăcie a inimii ce se crede nemuritoare

eşti elixirul tinereţii fără de

bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte

încep să cred că sunt veşnic dar aud vântul

cum zornăie solzoasele

celule ale trupului

câtă toamnă este în jur

o veşnică toamnă cu o ploaie rece

şi cu roiuri de epitelii

îngreunând pământul sub paşi

ai putea crede într-o fertilitate

crescândă dar nu

germinăm tot mai rar şi

rădăcinile tot mai dezgolite de

carnea pământului simt că se pregăteşte o prăbuşire în sine

şi fac stângace exerciţii de zbor

îmi închipui că ai putea fi aerul ce m-ar susţine

în clipa colapsului îmi închipui

şi chiar eşti aerul îmbujorat

şi surâzător încercând zadarnic să-mprăştie funinginea

ce mă întrepătrunde.

 

 

 

Constantin  CIUCĂ

 

Cele mai frumoase poezii

 

1.

 

Cer și pământ

 

Când sunt singur sunt cult.

Mă duc la Louvre, Metropolitan, Prado sau Brukenthal;

dar vii tu, iederă tânără

să mi te cațeri pe trup,

şi dintr-o dată

mă fac om de Neanderthal

şi tumult.

 

2.

O distanță

În golul piciorului tău
ca într-un cuibar ochiul meu se strecoară
să își facă orbită,
în mâinile-ți făcute căuș
se lasă inima mea potrivită.

 

Tu atingi crângul cu inima mea,
calci verde cu ochiul meu căprui
iar eu sunt singur
ca un lucru privit cu ochii orbi
ai nimănui.

 

3.

 

Cu ea sunt fără timp

 

Ea are ochii atât de mari
încât in ei încape o girafă in picioare,
o bucățică de cer instelat
și o pătură
pe care să stau eu, in savana ei,
culcat.

Ea se îndură
si de aceea dă drumul la leoparzi și la lei
să muște din mine,
ca niște secunde
pătate cu buzele ei.

Stau mult cu ea
pentru că ea lungește și scurtează timpul după cum vrea.

Apucă după-amiaza în mâini și o descântă și o alintă
și o lungește și o turtește
ca pe o plăcintă
și după ce îi dă drumul din mână,
după amiaza ține mai mult,
ține
aproape o săptămână.

Pe urmă, când deschide ea pleoapa,
peste mine vin soarele
și apa
și mă țin plutind pe spate.

Atunci ea se apleacă, își scufundă mâna-n timpul meu
și cu o mișcare șireată
îl trage
și mi-l scoate.

 

 

 

Erica  OPREA 

Lecția de zbor

1.

Marină

 

Cu tălpile fierbinți
încerci să-ți păstrezi
echilibrul pe două
stânci ude. Vântul
te împinge tăios,
dinspre mare
înspre abis și adânc
înspre propria nebunie.

Te arunci în apele
învolburate, încercând
să scapi, poate, din plutirea
asta derutantă. Te strecori
abil printre corali gracili
și alge din mătăsuri foșnitoare,

puțin prea moi
pentru pielea ta asprită
de ani și irepetabile tăceri.
Nu știi nici să înoți, nici
să plutești, dar n-ai ieși
nicicând din dragostea
amară și sublimă a mării.

 

2.

 

Cuvinte lungi

 

Se alungește lumea
dintre noi, de parcă n-ar
fi fost mai mult decât o
șoaptă rostită cu prea
mult curaj. E mută
umbra ce ne-mbracă
mintea, e gri urmarea
unor gânduri și-n gând
se pierde urma unor
alte griuri. Fotografie

pe hârtie veche, cu
nuanțe ce se șterg treptat,
contururi divizate și diforme
se umplu peste timpul
dintre ani și știu că n-ai
putea recupera ce ai crezut
că va fi fost. Au curs cerneluri
multe, sau poate nici un strop,

căci poate nici un pergament
nu ține minte ce ai fi
vrut să spui atunci, la ce mărturisire
ai fi vrut să te supui. Dar poate e
mai bine, căci urma de penel
netrasă îți lasă libertatea
să mai crezi.

 

 

Costel  STANCU  

 

Ochiul din palmă

 

1.

 

 

* * *

te întrebi dacă omul a pășit cu adevărat pe lună

dar cînd ai fost ultima oară înlăuntrul sufletului

tău liniștit cu un steag alb în mînă vestindu-i că

v-ați împăcat de cînd nu te-ai așezat la masă

cu tine însuți să împărțiți amîndoi același pahar

cu vin aceleași firimituri de pîine știu umbli

pe la marile ospețe bei și cînți iubești femei

cu priviri de animale șirete pierzi sau cîștigi

dueluri imaginare cu alți bărbați însă niciodată

nu te-ai gîndit să strecori în buzunar un oscior

să-l aduci acasă sufletului tău singurul care

își amintește a doua zi de tine

 

2.

 

***

După ce ne iubim, deschizi ferestrele

să intre aerul proaspăt al deşertăciunii.

Nu pot fugi. Urlu. Zgîrii pereţii

pînă ajung la coastele altor bărbaţi.

Ei mă imploră să îi salvez. Sînt neputincios

ca o sperietoare în mijlocul grădinii incendiate.

Tu rîzi, devi nemiloasă. Îmi spui

că dragostea e mai încăpătoare

decît memoria unui orb.

De mîine,

va trebui să mă mulţumesc

cu puţinul scăpat dintre ghearele păsărilor.

Fiece clipă trăită

e un bănuţ de aur

risipit de Dumnezeu

pentru mine.

 

3.

 

Iepurofilie

 

Parodie la Petre Stoica

 

O să mă apropii de tine tiptil-tiptil,

cum intră boala în iepuri.

Nesuferito, ce ți-au făcut aceste pașnice rozătoare

de îmi ceri, cu atîta insistență,

o blăniță de-a lor pentru uz personal?

Comunicativ cum sunt, am vorbit despre asta cu toți cunoscuții.

Au fost de părere că ar fi un sacrilegiu

nepermis nici măcar unui crescător

cu experiență, ca mine.

Mulțumește-te și tu cu ceva artificial:

un trenci, o geacă de blugi, o canadiană…

Să nu influențăm echilibrul ecologic,

fauna, recensămîntul animalelor.

Degeaba plîngi și îmi arăți genunchiul

– ah! ca un bot de iepure Angora-

Nu pot renunța cu una cu două la o pasiune atît de veche.

 

 

Ioan  VIȘTEA  

Hamlet și gardianul

1.

Războiul terminat alaltăieri

lui Ioan Groşan

Ultimul Război Mondial
s-a încheiat târziu de tot la Mahala.
Când să aflăm vestea cea mare,
tocmai s-a defectat radioul cu galene,
iar după cinci ani de reparat la el,
nu mai avea cine să-l asculte:
ai noştri dispăreau care-ncotro
într-o direcţie necunoscută.
O dată într-un an, primeam cărţi poştale
cu ştampila staţiunilor
unde-şi odihneau oasele pe priciuri
blindate cu căpuşe: Aiud, Gherla,
Sighet, Poarta Albă, Rm. Sărat etc.
Plecaţi în miez de noapte cu duba,
-fiindcă lipsiseră destul-
se întorceau, cam prin ’60, acasă,
într-un sicriu Made în România.
Fie numele Domnului lăudat! –
moartea le semnase cu o clipă
mai devreme amnistia…
Însă, ce credeţi?
Treizeci de ani mai târziu,
iarăşi s-a umplut ţara de duşmani ai poporului,
de ambuscade, gropi comune, tranşee
şi televizorul ultimul tun cu gaze lacrimogene.
Trăgeam ca apucaţii din toate poziţiile
în toate direcţiile;
ciuruiam butoiul lui Diogene;
băteam un cui şi-ncă un cui,
fără să ştim în numele cui.
Asta până alaltăieri când,
un medic legist a semnat, în sfârşit,
declaraţia de pace:
doi vecini, în conflict o viaţă întreagă
pentru un pogon cu lucernă,
au capitulat fiecare în patul lui.
Pogonul l-a luat Primăria.
Fie numele Domnului lăudat, România!

 

Teodor  Constantin  BÂRSAN

 

Poetry

 

1.

 

Mă duci mereu in locul acela întunecat și friguros

Ca într-o închisoare părăsită

Și sincer

Nu am înțeles deloc de ce faci asta

Ar trebui să urlu, să strig

Să zgâriu pereții

Să lovesc ușa cu picioarele

Să ă revolt să mă resemnez

O faci din plăcere

Te uiți cum plâng încet

Și îți fumezi țigara pe îndelete

Nu știu sentința

Dacă și de ce mă acuzi

Sau poate nu există nicio sentință

O faci așa, din plăcere

Sau plictiseală

Poate că și fantomele au plecat

Iar eu sunt aici să-ț țin de urât

Îmi întinzi o țigară și nici măcar nu-mi vorbești

M-ai redus la o simplă umbră

La umbra unei umbre

Îmi întinzi o țigară cu milă și compătimire

Fumez și iese fum din mine, din creștet

Livid palid mort și fumegând

Ca ultimul condamnat la moarte

Pe scaunul electric din Sing Sing

Și nu știu ce mă ține aici

Celula mea nu are ușă

Iar tu ești doar o umbră

Asta e

Am prins rădăcini adânci

Te privesc cum plângi, cum râzi

Cum te rogi de mine

Să te eliberez

Te privesc din prag, surâzând

Și îmi fumez încet țigara.

 

 

 

Ștefania  PAVEL

Poezia la 16 ani…

 

1.

 

Mormânt

 

În fața feței mele

Se compune timida urmă de mormânt

Săpat în urma unui trup

Împodobit etern cu iarbă uscată.

Îl aud cum imploră

Să nu îl las gol de mine,

Gol de tine,

Gol de ea și de el,

Să îmi arunc înăuntrul lui umed

Măcar privirea lipsită de sine

Care totuși îi conține pe toți

Și pe toate

Și nimic din ce e important.

 

În fața feței mele

Luna trece în neființă

Și aterizează undeva

Între azi și mâine

Provocând cutremure

În ființă și-n neființă,

Și azi

Și mâine

Și între ele,

Mereu la ora de relaxare

A mușchilor încordați în mormântul strâmt

Acoperit de iarbă uscată

Pe care îl împart cu Luna

Și identitatea-i inhibată de atâta lumină

Care nu se poate vedea

Prin cavoul transparent.

Dar câtă vreme strâmtețea mormântului

Mi-e sinceră apropiere

Atunci de ce să mă plâng

Și să-i spun să îmi lase loc

Să mă descompun?

 

În fața feței mele

Se compune timida urmă de mormânt

Săpat în urma unui trup

Împodobit etern cu iarbă uscată.

Mă aude cum îl implor

Să nu rămână gol de mine,

Să îmi primească măcar privirea

Lipsită de sine,

Dar îmi spune că încă nu se poate,

Că Luna e prea ocupată

Și nu mă poate însoți,

Trebuie să o mai aștept,

Încă puțin,

Între azi și mâine

Până are să-mi pună în privire

Doar ceea ce e important

Și până are să mă facă să nu mă mai gândesc

La strâmtețea sa

Înainte să o simt.

 

2.

 

Îngheț

 

Era liniște în cameră,

Toți ochii încetaseră din a mai vorbi

Și toate amintirile amuțiseră deja,

Oprind tot timpul în loc de trecut.

Se știa că în vremea ce a mai rămas

O voce atotștiutoare trebuia să se audă

Și să răspundă întrebărilor atât de cald

Încât să topească înghețarea neintenționată a timpului

Și a propriei persoane.

De aia și trecutul

Și prezentul și viiorul

Și ce e înainte sau după ele

Au decis să se oprească să asculte,

Dar tot ce mai era de auzit

Era liniștea din cameră

Ce dezgheța doar frânturi din tot,

Nimic de la interior.

Așa că si propria persoană,

Și trecutul,

Și viitorul și prezentul,

Și tot ce ar putea fi dincolo de ele,

Au reușit să se miște,

Să meargă șchiopătând

Și să pară din nou funcționale.

Dar în interiorul lor,

Toate erau încă înghețate

Și nimic nu funcționa așa cum ar fi trebuit.

 

 

Constanța  POPESCU

Străini pe coridoare paralele

1.

 

Cuvânt de poet

 

Doamne, între noi mai sunt furtuni,

ai micșorat spațiul cât o lacrimă,

ai pus un cuvânt de poet,

subțire cu tăiș de catifea,

o inimă mai mare, decât îmi trebuia

și la mijloc dorul,

să facă loc întoarcerii…

Toate înaintea mea sunt punțile

din pânză de păianjen date în grijă.

Pe pământul cu de toate,

cu dureri și amăgiri, străliciri înșelătoare

și urcuș fără cărare,

tu  i-ai pus pietricele în sandale?

De-mi sunt date numai mie

și târâș și zbor

tot voi fi acolo, să dau seama

înaintea astrelor…

 

2.

 

Toamna iubita burgheză

 

Am dat extemporal boabelor de rouă,

așezate pe firul propriu de iarbă,

întrebându-le unde se duc

în anotimpul cu frisoane și îngheț?

Ce decont pe timp și neputință

poate acoperi sinuciderea verii,

ademenită de toamna, excentrica iubită,

burgheza fardată îmbrăcată de la marile case,

un anotimp bifat de la facerea lumii?

Dumnezeu nu prevăzuse

îngheț de șoapte, în murmurul frunzelor

resemnate.

Literele se șterg pe rând,

din poveștile rescrise, viața

un pahar cu griji pe care ne străduim

să nu ne scape, pe treptele

în sus, în, jos,

nu mai contează…

 

3.

 

Infinitul pe bucăți

 

Am strâns vocalele

și cu verbele ajutătoare

pictez icoane sfinților obosiți,

să ne atingă tăcerea din suflete,

unde tristețea de cinci stele

umple candele până la ziuă.

Noi, trecători prin soartă,

topim inutil lumânările

viselor de taină

și nu va mai curge ceara

să ne încălzească gândul.

Nu suntem doi în oglindă,

ci doar suportul

celui ce  nu ajunge la lumină…

Între infinit și durere,

iubirea curăță cărările

înțelenite și suportă

costurile

plătite cu viață…

 

4.

 

Zarul câștigător

 

O noapte, o mie și una de zile

cu poveștile lor,

mă strâng,

ca un preludiu infinit

cele unsprezece minute,

unde zarul zace pe roșu,

mereu același număr,

indecis să mă nască bucurie…

Călătoria în bărcuța de hârtie,

nu atinge Americi

și nici un înger

nu-mi scutură mirarea

cu care-ți ating privirea.

Neștiind că exist,

pedeapsa se prescrie

și rămâne valabilă singurătatea,

o penitența a uitării.

Doar dacă ne-am iubi,

aș mai juca o tură

și îngerul meu ar aplauda…

 

5.

 

Tăceri tămăduitoare

 

Trenuri lungi,

niște cocori pe șine,

cum nu mai vezi azi,

urnite cu greu, pline cu vești

când îmi trimiteai

gândurile arhivate, despre noi

colindând biserici,

să facem casting de îngeri,

pentru doi.

Era o durere obsedantă

a apropierii de lut,

într-o tăcere tămăduitoare,

poveștile se amestecă,

despre ieri și mâine,

doar mâna pe frunte,

m-ar trezi din visul

ostaticilor fără noapte…

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro