1.
Cărare
Ascute-ți creionul
și simțurile,
răsuflă a libertate
cât pentru ani
și zeci de așteptări.
Privește,
trasează-ți
propria zare și
rescrie, rescrie
harta și mergi.
Nu te opri. Nu
contează dacă
știi sau nu pașii,
dacă ai călcat
de două ori
în aceeași urmă
sau îți lași
pentru prima dată
pantofii prăfuiți de drum.
Ți-ai luat bocceaua
cu gânduri? Dacă
e prea grea
nu ezita s-o
arunci, găsește-te
dincolo de ele,
dincolo de tine.
Abia atunci
îți va fi pasul
ușor.
2.
Gând retoric
Mă uit în
ochiul adânc
al dilemelor atâtor
oameni, atâtor
straturi de istorie
și de convingeri.
Ar mai avea vreun
sens să mă întreb
și eu, să rostesc
aceleași vorbe, aceleași
rugăciuni?
Mă întreb
ce întrebare
ar fi mai nimerită
și cum s-o plămădesc,
cum să mă poarte
ea, din mână
în mână, din dubiu
în dubiu, la cel
dintâi întrebător.
Și tu?