ortooxacell kiss2022.gif Flax

DUMINICA DE POEZIE – Cristina Monica MOLDOVEANU

1.

Numai așa te recunosc

Rafaela, îmbrăcată într-o rochie verde-albastru,
semeni cu un fluture încă neinventat, ești subțire și mânecile tale largi
acoperă fereastra pe care te sprijini, fereastra pe unde vin înăuntru
culorile verde și albastru pe care tu le amesteci, marea și chiparoșii,
și legenda unui antic secol mediteranean.

Rafaela, nu te întoarce spre dreapta ferestrei , fiindcă ochii tăi
nu seamănă unul cu celălalt,
obrazul tău stâng este piersică albă și umărul tău stâng e ca nisipul,
eu nu pot merge mai departe de ceea ce îmi dictează creionul,
căci altfel schița ta moare înainte să o aștern pe hârtie
și doar marginea împodobită cu vreji de viță-de-vie rămâne.

de fapt ești prea vie și mi-ești prea dragă.
dacă privești spre dreapta ești ca o zână străină
dintr-o poveste încă necitită pe care eu nu o pot colora,
pe malul mării, unde un copil deschide o carte fără litere și
parcă văd aievea cum poveștile cresc înăuntru, între palmele lui mici.

este ceva în mintea mea care mă oprește și nici nu te mai văd bine,
întoarce-te cu partea inimii spre mine, numai așa te recunosc.
când vei muri, peste mult timp,
va trăi doar fluturele captiv în poala rochiei tale
Rafaela, încă vom mai trăi un timp mediteranean,
iar ochii noștri, ca niște pești aurii, înoată pe spate nevăzuți de nimeni.

 

2.

Armistițiu septentrional

a venit toamna, suntem biruitori, soarele a fost răpus
încă o dată, și noi, cei din linia întâi, suntem ca niște păpuși de cârpe,
moi și calzi, dar cu nervii oțeliți fremătând ca nările unui armăsar.

în spatele nostru, puhoi de frunze uscate, trase cu grebla sau cu târnul
subordonații noștri, armate de oameni și de fluturi,
care ridică flamurile albe către cer.
ei cred că se predau dușmanului sau că au învins când, de fapt,
toamna este baraca și cartierul nostru general, iar vara a rămas
in pantaloni scurți și sandale, învinsă cu soarele ei și cu petele din soare.

iar noi, biruitori peste oameni și fluturi, inventând altă minciună pentru
regimentele împrăștiate, fără capete sau coloană vertebrală,
minciună pentru bunul mers al anotimpurilor,
biruitori ne adăpostim cu nerușinare în sânul blând al toamnei,
când până și amiezile sunt coapte ca strugurii și moi.

doar luna, nebună ca întotdeauna, ne tot declară război
cu arme de jucărie.

3.

Lacrima mamă

 

câteodată femeile izbucnesc în plâns,
ca și cum cineva le strivește ca pe molii între palme
lacrima lor e ca urzica, ți-e teamă să o atingi,
nu plânge spunem noi, nu plânge,
căci femeia care plânge este ca o cetate asediată,
ca un pod incendiat care cade în ape.

femeia e ca un nufăr, spun alții,
care crește numai deasupra apei, care stă cuminte sub ploaie,
primind apa în potir câteodată. dar ea e mai ales curată,
încercată numai de roua dimineții, ca de un plâns care nu este al ei.

nu ați simțit niciodată că plângeți cu lacrimile altcuiva?
nu ați simțit niciodată că lacrimile vă străpung,
vă obosesc și vă îneacă?
femeia știe că nu sunt lacrimile ei, că altcineva coboară
în ochii ei și iese la lumină. o rază vie se naște iar, din trupul
fecioarei sau femeii care plânge. soarele curge pe obrazul ei,
ca într-o ionoforeză prin obrazul ei trece ziua de ieri

lacrimile nu sunt copiii femeii, sunt doar feți-frumoși
rupți dintr-o stea.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media