gânduri în soliloc
Mi s-au încurcat niște vorbe
în cerul gurii,
au ieșit mirări rotunde,
când le voiam dezmierdări de taină…
privire-mi ți-a transmis neputințe,
când poveștile nu se încălzesc,
se nasc fierbinți.
Se face noapte peste noiembrie-târziu,
când femeile ți culcă dorința la ușă
și te așteptă s-o calci, s-o sfâșii
cănd nu mai poate deveni poveste…
De mii de așteptări, toamna
îți intră ăn carne,
cu atâtea dorite bucurii,
iubirea e participarea la taina suferinței,
îngăduință și resemnare,
drum închis în suflet,
o pasăre în colivie strălucitoare…
cine să-i împrumute aripa lui,
pe vecie?
Sau să o lase la ușă…
Te cunosc după tăceri
Îmi lăsaseși peste tot urme
de tăceri pietrificate,
locuri și semne când îți bântuiam
prin gânduri.
Pe prag și la ferestre fâlfâiau
bucăți din ele, foste gânduri neterminate..
Mă țineai departe,
așa mă vedeai mai bine,
cum ar fi trebuit să fie copia perfectă
a bucuriei, mâna tandră, dorită îmbrățișare.
Ochii? da ei puteau striga, dori,
mângâia sau plânge. Ei te certau ca să te ierte.
Povesteau ce nu puteau cuvintele
și-ți arătau tăinuitul dor,
tristețea că suntem
fire risipite de nisip în clepsidra
uitată de noroc.
E un trend nou, în iarna asta
să așezi la ușă cununițe din tăceri
îndrăgostite, alungate de marile case
cu povești de odihnit clipa.
Poeții, ei știu ce nu poți să taci
și te ascultă…
Să fug…
M-aș duce departe de lume,
să uit de târziu, de mine
și de buzunarele sparte.
Am doi pumni de vise,
boțite sunt toate,
se scurg și de foame nu-mi țin.
Las urme în juru-mi
pentru alții-i festin,
le vor crește iubiri, bucurii
și copii.
Dau slavă Bunului, că pot să
mă-nchin, că am încă pașii la mine,
vorbele scurte, toiag printre vii.
Nimic nu e gratis,
nici zâmbet, nici plâns.
Plătesc azi o carte amânată,
ajunsă destin.
Mi-e sete de bine, de cald
și iubire,
încă se poate să fug de mine…
Probabilități
Imaginea mea, tot mai blurată,
în fiecare zi obturează vizorul
și nimeni numai știe,
dacă mai sunt, sau mă ascund
după pânza de păianjen,
de dinainte de a fugi,
de noi.
De la tine încoace,
toate sunt posibile,
un fel de scenarii Sf.
Femeile
Despre femei trebuie să vorbești încet,
cu lacrima în colțul ochiului
și mâna pe inimă,
sau doar să le iubești,
atunci când fac pașii mici,
dar cu detentă până la cer și înapoi,
doar o buclă plină cu îngeri
care ne măsoară temperatura
și ne mătură fricile.
Au ele mirosul de gutuie coaptă,
de scorțișoară și noroc.
Pe sânul lor se culcă bucuria
și se hrănește viața.
Nimic nu se măsoară, nu se contorizează,
ard până la capăt,
feștile în ceața dureroasă a tristeții,
umăr cald cu zâmbet în privire
și când le doare și mai puțin, când
le este dorul, dor.
Pentru ele, Dumnezeu a deschis o poartă,
atâta vreme s-au străduit, au obosit,
tocind în gând o rugăciune pentru toți,
mâinile, o flacără cu miros
de sărbătoare
vă strânge în jur, tămăduind cărări
și neputințe, ele pot tot
pentru că iubesc tot, până la capăt
și când nu mai pot,
fac niște copii și mai mereu o ciorbă..
Facebook
WhatsApp
TikTok
