ortooxacell kiss2022.gif Flax

DUMINICA DE POEZIE – Constanța POPESCU – Cinci…

1.

 

Trecerea de prag

                                                     

 

Doamne,

între bine și mine

e o tristețe de om,

harta pierdută de Adamul infantil,

o tăcere grea ca lespedea în țintirim.

Ai văzut, am încă un rid pe frunte,

altul pentru toamna din mine?

Ce să mai povestesc despre dor și neputințe,

tăcerea din singurătate,

sunt de mult niște litere îngălbenite,

de care fug toți poeții…

Viața, doar o dantelă cu ițele timpului,

mai lungă, mai grea.

Croșeta mea, cu vârful bont

perseverează reparând scara de mătase

împletită din dor cu dor,

din iubire și pe față și pe dos,

din litere așezate perfect pe viață,

până când devin poveste…

una care mă trece pragul

și mă invită la bal.

 

2.

 

Film  și regie vândută în avans

 

 

Văd Doamne, ce nu-mi datorai:

pădure fără de copaci,

copii lăsați la mila sorții,

pentru puțini bănuți

să șteargă amintirile când le urlă dorul,

bătrâni cu mâna-întinsă

și ochi uscați, privind în depărtări…

Satele noastre, pustii,

țarina o stepă.

Ce bine că esti acolo mamă,

unde nu ai vrut să vin,

înainte să le văd,

înainte să mă doară neputința,

când mă dureau prea multe

putințe inutil exersate…

Doamne, oameni pictați

în apus,

cu lumina în scădere, nu mai au capete,

ci doar niște răni imense prin care ieșise

iubirea,

erau expuși la vânzare

cu doi lei snopul…

și tu le zâmbești încă,

de sus, mult prea îngăduitor,

când știi că filmul e făcut de un regizor beat…

 

3.

 

Datoare o iubire

 

 

Doamne, la conferința ta de presă,

toți îngerii luau notițe,

albe, negre sau oricum,

toate ajungeau la mine,

partiturile aceluiași solfegiu,

temă de studiat

la sonata vieții,

cu termen prestabilit…

și te întreb: unde are loc porția mea de prostie,

când mă văd neagră,

tulburând sensul unor cuvinte?

Cum rămâne cu fericirea,

pierdută la o răscruce de drumuri,

la o supărare arogantă și fără sens?

Poate mai datorez iubire,

exersată de la facerea lumii,

când ne spuneai că suntem cei mai frumoși

inocenți…

copii tăi oricum!

 

4.

 

Poeții

 

Poeții sunt tălmaci de vise,

cu greu îi faci să deseneze fluturi

pe retina iubitei, ei sunt fluturii ei,

stau să dăltuiască metafore

pe firul ierbii, sunt însuși verdele ei…

sunt diminețile clandestine

la care toți visează,

un anotimp cu prelungiri

și zborul implicit.

Au propriile păreri despre:

iubire, femei,

tristeți și părinți.

despre codrii și casele verzi,

despre dorința condamnatului la viața

veșnică durere.

Sunt îngeri cu aripi de ceară,

lacrimi cristalizate în salba împăratului,

dangăt de clopot în restriște,

sau mai bine liniștea dintre toți.

 

 

5.

 

Cerere

 

 

Mi-ar trebui un sac de veșnicie,

am atâtea amânări de trăit,

de protestat, de șlefuit cuvintele

colierului promis…

atâtea iubiri restante, aproape uscate,

atâția pași nefăcuți,

atâtea scări cu trepte lipsă…

Cui să fac cerere pentru

o cană cu eternitate?

Am pus în joc toate toamnele

cu frunzele lor certate de vânt…

cu ploile dense, când omorâm tristețea

în mormântul din mine…

Ce bucurie să miros a iasomie și a dor,

a fir de busuioc păstrat

pentru întâlnirea copilului din noi,

două anotimpuri suprapuse

cu fața la fereastra iubirii prescrise…

Mi-ar trebui mai mult nisip în clepsidră

și o toamnă eternă…

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media