1. De recitit… „O colecție de documente este ca și orice altă colecție: ca un cabinet numismatic, ca un ierbar, ca un muzeu… Nu ajunge de a aduna un număr cât mai mare într-o ordine potrivită și într-un spațiu comparativ foarte mic, ci încă, și mai cu seamă, se cere a se arăta sensul și importanța obiectelor adunate. Ce poate fi un cabinet numismatic, în care monedele și medaliile nu vor fi descifrate și înscrise? Ce poate fi un ierbar, în care veți vedea schelete botanice neexplicate? Ce poate fi un muzeu fără catalog, fără cuvenita lumină, fără un bun cicerone?” (Bogdan Petriceicu Hașdeu, Arhiva istorică a României, vol. I, 1864-1865, p. 2.)
2. Tot de recitit… Distih atribuit franciscanului Nicolaus din Lyra sau dominicanului Augustinus de Dacia, citat de Umberto Eco în lucrarea „Scrieri despre gândirea medievală”, p. 128: „Litera te învață faptele, alegoria acel lucru în care trebuie să crezi,/
Tâlcul moral ceea ce trebuie să faci, cel analogic către ce trebuie să aspiri”.
3. De anul trecut… Al 13-lea volum al Jurnalului Românesc de Studii Baltice și Nordice reflectă câteva dintre cercetările prezentate la cea de-a 12-a conferință internațională de studii baltice și nordice intitulată „Regândirea multiculturalismului, multilingvismului și diplomei culturale cy în Scandinavia și Regiunea Mării Baltice,” care s-a desfășurat în perioada 27-28 mai 2021, sub auspiciile Asociației Române pentru Studii Baltice și Nordice. RethinkMulti-Kulti2021 a fost chemat să reflecteze asupra multiculturalismului, multilingvismului și diplomației culturale în Scandinavia și regiunea Mării Baltice, la 10 ani după ce cancelarul german Angela Merkel a prezis sfârșitul societății multiculturale germane.
Mulți politicieni cu înclinații conservatoare au lăudat confirmarea că multiculturalismul prețuit de jumătate de secol „a eșuat complet”, iar guru de extremă dreaptă au interpretat-o ca pe un semn. În plus, palmaresul lui Merkel, ca politician democrat, lider UE și susținător al integrării migranților a obținut sprijin aproape universal pentru acest argument. Mai mult, în mediul academic, afirmația lui Merkel nu a fost niciodată pusă la îndoială în mod adecvat, ci mai degrabă luată de bună. Între timp, politicile care guvernează multiculturalismul și multilingvismul în UE și SEE au rămas blocate în rutină, în special în ceea ce Fareed Zakaria numește „democrații iliberale”.
Scopul conferinței nu a fost de a reînvia obiectivul politic din spatele multi-kulti, ci mai degrabă de a reevalua critic rolul multiculturalismului, multilingvismului și diplomației culturale din punctul de vedere al Scandinaviei și al regiunii Mării Baltice. Vedem Scandinavia și regiunea Mării Baltice ca fiind interrelaționate și parțial suprapuse de o mulțime de canale istorice, culturale și sociale.
În cadrul conferinței au fost prezentate documente privind conexiunile, legăturile, afilierile, divergențele, animozitatea, statutul juridic sau de facto al culturilor și limbilor din Scandinavia și regiunea Mării Baltice și cum multilingvismul, multiculturalismul și diplomația culturală au prosperat sau s-au încurcat prin tranziții de la națiunile liberale, la guverne de extremă dreapta sau extremă stânga și înapoi.
Primul număr al volumului se concentrează pe lingvism, bilingvism și multilingvism ca o cale către diversitate și pe modul în care au reflectat oamenii asupra lor. Kari Alenius analizează cazul grăitor al minorității Sámi din nordul Finlandei și disputele privind acordarea sau nu a autonomiei largi, care a fost determinantă, în cele din urmă, în favoarea oponenților propunerii. Johanna Domokos examinează studiile de caz ale scriitorilor multilingviști contemporani, Sabira Stahlberg din Finlanda și Tzveta Sofronieva din Bulgaria, pentru a demonstra cum aspiră ei să se adreseze trans-cultural cititorilor de toate limbile, mediile și locațiile, concluzionând că „cititorul este împuternicit să ia parte nu doar la punerea cap la cap ci creând o lume „nouă” mai bună”. Sabira Stahlberg este autoarea și coautoarea a două articole care abordează multiculturalismul într-o manieră foarte solidă și originală. Prima urmează călătoria parțial mitică și parțial turistică a cunoscutului „călător internațional”, autorul de limbă suedeză Göran Schildt, care a navigat pe iahtul său Daphne în Marea Neagră și Delta Dunării, în vara anului 1963, ca o pătrundere printre primele „crăpături” ale cortinei care separa cele două blocuri ideologice opuse.
Dorijan Hajdu se concentrează asupra relațiilor dintre membrii familiei, așa cum sunt exprimate în special în limba suedeză și sârbă, permițând o cunoaștere extrem de cuprinzătoare a diversității din interior.
Sperăm că toate acestea vor stârni o nouă gândire asupra subiectului și îi vor ajuta pe cititorii noștri să înțeleagă mai bine multiculturalismul și multilingvismul, așa cum au fost percepute și implementate în Europa, în special în secolul nostru și în secolul anterior.
4. Din Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe… 1 ianuarie 2022… Chiune Sugihara, diplomat japonez… Aniversăm 122 de ani de la nașterea lui Chiune Sugihara (1 ianuarie 1900-31 iulie 1986), diplomat japonez salvator a peste 6 000 de oameni, evrei polonezi și lituanieni, cărora le-a emis vize de tranzit pentru a părăsi Europa și a se salva de Holocaust. Chiune Sugihara a crescut într-o familie japoneză din clasa de mijloc a unui funcționar fiscal, familia fiind nevoită să își schimbe frecvent domiciliul în diverse provincii din Japonia, în funcție de însărcinările tatălui, Yoshimi Sugihara. Tânărul Chiune a urmat cursurile mai multor școli, obținând rezultate foarte bune la învățătură. Deși tatăl său dorea să devină medic, Chiune Sugihara s-a înscris la Universitatea Waseda University în 1918, la Facultatea de Limbi Străine, cu specializarea în limbile engleză și rusă. În 1919 a trecut examenul pentru obținerea unei burse a Ministerului Afacerilor Externe de la Tokio, iar între 1920 și 1922 și-a satisfăcut stagiul militar în Coreea (pe atunci teritoriu ocupat de Japonia), obținând gradul de locotenent.
În 1923 a intrat prin examen în Ministerul Afacerilor Externe al Japoniei, cu specializarea în limba rusă. A fost trimis la Harbin, în China, unde a aprofundat studiile de limba rusă și limba germană, devenind ulterior expert pe Rusia. În această perioadă s-a căsătorit cu Klaudia Semionovna Apollonova și s-a convertit la ortodoxie. După crearea statului marionetă Manciuria în nord-estul Chinei ocupat de Japonia în 1932, Chiune Sugihara a lucrat în Ministerul de Externe local, de unde a demisionat din funcție în 1935, protestând față de modul în care era tratată populația chineză locală. A divorțat și a revenit în Japonia, unde s-a recăsătorit cu Yukiko Kikuchi (1913–2008), cu care a avut patru fii. A continuat să activeze ca translator în Centrala MAE de la Tokio, printre altele însoțind o delegație japoneză la Helsinki, în Finlanda, în 1938.
În 1939 Chiune Sugihara a fost numit viceconsul la Consulatul Japonez din Kaunas, Lituania. În această poziție a fost însărcinat și cu misiunea de a supraveghea mișcările trupelor sovietice și germane, cooperând cu serviciul polonez de informații, în cadrul un plan general de cooperare nipono-polonez ce viza Uniunea Sovietică.
După ocuparea Poloniei în 1939, de către germani și sovietici, și a Lituaniei de către sovietici în 1940, mulți dintre evreii polonezi refugiați dar și localnici au devenit tot mai îngrijorați, începând să caute alternative pentru a scăpa de destinul tragic ce se întrevedea. La inițiativa consulului onorific olandez Jan Zwartendijk (29 iulie 1896-14 septembrie 1976), peste 2000 de evrei polonezi și lituanieni au obținut vize pentru colonia olandeză Curaçao. Impulsionat de diplomatul olandez și mișcat de situația tragică a semenilor săi, fără aprobarea Centralei MAE de la Tokio, Chiune Sugihara a acordat și el peste 10.000 de vize de tranzit prin teritoriile japoneze, între 18 iulie și 4 septembrie 1940, când consulatul japonez a fost închis. Aceasta a permis ca peste 6000 de evrei originari din Polonia și Lituania să poată călători prin Uniunea Sovietică, China și Japonia, salvându-se de la Holocaust prin stabilirea în Extremul Orient, în special la Shanghai, în China, și Kobe, în Japonia. Alții au ajuns în Burma, Curaçao, și Surinam, dar și până în America Latină, Australia, Canada, Noua Zeelandă și SUA.
Din toamna anului 1940 Chiune Sugihara a fost mutat la Consulatul Japoniei din Königsberg (astăzi Kaliningrad), înainte de a fi numit consul general la Praga, între martie 1941 și noiembrie 1942.
Din decembrie 1942 până la 1 noiembrie 1944 a fost secretar la Legația Japoniei din București, România. În această perioadă, pe lângă activitățile diplomatice obișnuite ar fi desfășurat și activități de spionaj împreună cu atașatul militar japonez, potrivit documentelor din Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe și din arhivele fostului Serviciu Special de Informații Român, păstrate în prezent la Colegiul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Astfel, pe parcursul războiului japonezii instalaseră posturi de ascultare radio în apartamentele atașatului militar, folosind foști ofițeri de informații polonezi refugiați în România. Japonezii nu știau însă că ofițerii polonezi lucrau de fapt pentru britanici, cărora le transmiteau informațiile valoroase ori pentru care îi dezinformau pe angajatorii niponi, livrând date false. După 23 august 1944, rețeaua de spionaj japoneză din București și-a amplificat acțiunile, căutând să culeagă cât mai multe informații și pentru aliații germani până la 1 noiembrie 1944, când a fost declarată starea de război între România și Japonia. Diplomații și militarii japonezi au fost internați cu domiciliul forțat în lagărele improvizate în câteva licee și o unitate militară din București, până în august 1946, când au revenit în Japonia, prin Uniunea Sovietică.
În 1947 Chiune Sugihara a fost demis din Ministerul Afacerilor Externe, fiind nevoit să lucreze în diferite posturi mărunte și, în final, la o firmă comercială de import-export din Uniunea Sovietică până către sfârșitul anilor 1960, în timp ce familia trăia în Japonia. În 1984 lui Chiune Sugihara i-a fost conferit titlul de „Drept între Popoare” de către Institutul Memorial al Holocaustului Yad Vashem din Ierusalim.
În Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe se regăsesc documente valoroase inedite privind activitatea diplomatului japonez pe parcursul misiunii sale la București, din care vă prezentăm dosarul său personal de protocol și o fotografie. Ca de obicei, vă îndemnăm să rămâneți alături de Arhivele Diplomatice pentru a afla noi episoade interesante din trecutul diplomației!
Silviu MILOIU este un reputat istoric, profesor universitar și, dincolo de toate, absolvent de „Carabellă” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
