E capitala Regatului Maroc, este situat la gura unui estuar de pe coasta Oceanului Atlantic. În această zonă s-au stabilit populații încă din antichitate. A devenit o fortăreață musulmană în
jurul anului 700. Înaintea dobândirii independenței marocane în anul 1956, Rabat era capitala
Protectoratului francez al Marocului.
Mausoleul regelui Mohamed al V-lea, din Rabat este considerat al doilea cel mai frumos mausoleu din lume, cu detalii arhitecturale incredibile, în stilul arab andaluz, după cel
de la Taj Mahal, ridicat la jumătatea secolului trecut ca semn de infinită recunoștință în
memoria regelui care a adus independența Marocului de sub dominație franceză.
Apoi, Palatul Regal din Rabat.
Soarele strălucește cu putere, fără pic de nor. Ajungem aici la momentul când se schimbă
garda și se dă onorul militar. Printre turiști, avem un tânăr autist, altfel visător, dar foarte atent
și foarte sensibil la tot ce se întâmplă în momentul acesta. Solemnitatea lui atrage atenția. Un
ofițer îi zâmbește cu căldură, îl ia de mână și îl așază în fața corpului de gardă care este schimbat.
Tânărul ia poziție de drepți în timp ce răsună tobele, iar ochii i se umplu de lacrimi. Desigur, și nouă! Corpul de gardă îl aplaudă. Ne retragem emoționați. Moscheea Neterminată, și Catedrala Catolică din Rabat, dar și nenumăratele clădiri și ansambluri frumoase, m-au impresionat prin somptuozitate, nu și prin elementele specific maure care lipsesc; portalurile cu arabescuri și stucaturi, albastrul și verdele, mozaicurile, marmura, se cereau mult mai prezente în peisaj.
Mâine părăsim Marocul. Ne întoarcem la Tanger de unde vom lua feribotul și vom traversa Strâmtoarea Gibraltar, cu destinația Spania spre Sevilla. Umblând pe acest tărâm arab, ca și în alte dăți îmi place să cred că sângele meu poartă în el ceva de beduin, vreun vechi străbun, prea iubesc soarele, nisipul, drumul și coviltirul, adulmecarea brizei și stelele din înaltul cerului.
Iar, Spania! Mă crezi prietene, că oftez, copleșită de prea mult frumos, ochii mei s-au umplut și stau să erupă precum fântânile arteziene, alerg pe străzi vechi și printre simboluri și sar peste secole ca un atlet la proba de decatlon, mă avânt pe turle ori minarete, sunt o închipuire, și desigur, dacă mi-ai putea privi uimirea și bucuria pe interior, ți-aș apărea ca o aripă din morile de vânt ale lui Don Quijote, ori ca una din picturile lui Picasso, căci sufletul mi-e azi albastru ca cerul Spaniei, ahhh, minuni ale lumii!
Malaga, Sevilla și Cordoba coroană… și mă gândesc că regii și arhitecții lumii, au, printre altele, obligația de a restabili echilibrul dintre urât și frumos, iar noi, muritorii de rând, măcar să exprimăm bucuria. Ultima zi, înaintea zborului spre casă…
Ecaterina PETRESCU BOTONCEA este medic la Spitalul Judeţean din Târgovişte, a scris 13 cărţi, e o autoare de succes și spune că a tânjit după marea medicină, după o lume în care frecvenţa minunilor e mai mare…
Facebook
WhatsApp
TikTok
