DILEME – Aura CIOBOTARU – Oare tu alegi să fii autentic? (2)

  Titlul aduce în discuție tema autenticității și pe cea a alegerii, în ce privește propriul sine și pe ceilalți, în lumea în care existăm. Am început cu întrebarea despre autenticitate, și am făcut referire în prima parte la un aspect din viața socială, atunci când cel mai adesea oamenii nu trăiesc în modalitatea autenticității. „Sinele fals”, impersonalul „se”, reprezintă astfel de modalități de raportare, care guvernează comportamentele cotidiene. În această stare de inautenticitate, individul nu mai trăiește în mod propriu, ci conform unor norme anonime: „se spune”, „se face”, „se crede”. Autenticitatea, în viziunea lui Heidegger, implică un alt mod de existență, ca asumare conștientă a propriei finitudini și individualități. Pe de altă parte, reflecția asupra autenticității nici nu poate ignora dimensiunea socială a existenței umane.

   Este autenticitatea compatibilă cu viața socială? Dacă orice interacțiune presupune un anumit grad de „performare”, atunci autenticitatea absolută pare imposibilă. În această perspectivă, „masca” nu este neapărat o falsificare a sinelui, ci o condiție a interacțiunii sociale. Fiecare individ își ajustează comportamentul în funcție de context, construind o „fațadă” care facilitează relațiile cu ceilalți.

   Al doilea aspect este cel despre alegere și libertatea de a alege, în orice context, indiferent de context, independent de acesta. Cât din acestea toate sunt și pot fi o alegere? Oare o alegere depinde numai de tine? Sau și de contextul implicat? A fi autentici e o alegere pe care oricine o poate face, independent de orice circumstanțe? Suntem responsabili, întâi, pentru alegerile proprii. Dar suntem responsabili și pentru felul cum suntem? Noi ne confruntăm și cu lucruri sau fapte care nu depind de noi. Ca indivizi, cât și în viața socială, sunt influențați de emoții, de contexte sociale, alteori de interese personale. Dacă toate acestea sunt așa cum le-am constatat până aici, atunci cum putem să ne raportăm din punct de vedere universal, în lume și la ceilalți? Cum putem să ne raportăm din punct de vedere moral?

   A gândi și dincolo de propriile interese imediate pare a fi o idee de corectitudine și o gândire empatică și responsabilă. Din perspectivă etică, autenticitatea implică integritate și coerență interioară. Kierkegaard subliniază importanța relației individului cu sine însuși, afirmând: „Cel mai mare pericol, pierderea sinelui, poate trece neobservat în lume.” În același spirit, F. Nietzsche îndeamnă la autodepășire și autenticitate prin celebra formulare: „Devino ceea ce ești!”. Acest imperativ este o provocare de a depăși convențiile și de a crea un mod propriu de a fi. Pentru Nietzsche, astfel, autenticitatea este un act de creație continuă. O altă variantă de a ne raporta la realitatea din jurul nostru este, astfel, cea pe care o susține perspectiva existențialistă. Pentru existențialism, libertatea este absolută și inevitabilă. Pe de o parte, suntem complet liberi. Și simțim în același timp și responsabilitatea propriei existențe. A fi responsabil înseamnă a accepta consecințele acțiunilor noastre fără a da vina pe destin, emoții sau societate.

   Pentru Sartre, suntem „condamnați la libertate”, nu putem să nu alegem, chiar și refuzul este tot o alegere. Evitarea responsabilității duce la ceea ce Sartre numește „rea-credință”: autoamăgire, fuga de libertate, încercarea de a fugi de responsabilitate prin negarea libertății (de exemplu: „nu am avut de ales”). Pentru Sartre, omul nu este responsabil doar pentru sine, ci și pentru imaginea umanității – pe care o creează prin acțiunile sale. Fiecare alegere devine un exemplu pentru ceilalți, ceea ce face responsabilitatea să fie universală. Această libertate totală implică, prin urmare, o responsabilitate radicală: alegând pentru noi, alegem implicit un model de umanitate. Fiecare act devine normativ, ca și cum am spune: „așa ar trebui să fie omul”. Astfel, responsabilitatea nu se oprește la sine; ea se extinde asupra tuturor, pentru că fiecare decizie contribuie la definirea valorilor universale.

   Pe aceeași linie, și pentru I. Kant legile morale au universalitate. Filosoful afirmă că trebuie să acționăm moral respectând reguli universale și tratând oamenii ca scopuri în sine, nu ca mijloace. Atât în gândirea lui Kant cât și Sartre, avem o responsabilități morale fiindcă influențăm și lumea din jur când acționăm. La Sartre, faimoasa frază „Infernul sunt ceilalți” nu înseamnă că oamenii sunt răi, ci că privirea celuilalt mă judecă și mă limitează, punându-mă în fața responsabilității mele. Pentru Camus, omul liber este cel care se revoltă împotriva absurdului (precum Sisif), dar o face cu integritate, fără a distruge libertatea altora. Atât Sartre, cât și Camus argumentează că responsabilitatea depășește individul. Camus susține ideea revoltei, adică asumarea conștientă a libertății și trăirea cu demnitate. Responsabilitatea apare din această alegere de a trăi autentic, fără iluzii, dar cu respect față de ceilalți. El susține ideea de responsabilitatea solidară, arătând că suntem legați de ceilalți prin suferință comună. Revolta nu este solitară, ci solidară („Mă revolt, deci suntem”). Revolta înseamnă a lupta împotriva nedreptății și a suferinței, asumându-și o responsabilitate umanistă. Amândoi filosofii refuză scuzele și ne cer să trăim autentic, asumându-ne povara libertății într-o lume fără reguli predefinite. În acest context, libertatea este, pentru Camus, în cele din urmă, o „șansă de a fi mai buni”.

   Astfel, autenticitatea nu poate fi separată de responsabilitatea morală și de relația cu ceilalți. A fi autentic presupune curajul de a alege și de a răspunde pentru ceea ce devenim, împreună cu ceilalți.

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…