În continuarea textului de data trecută, mi-am propus să revin asupra temei, pentru a o aborda și sub un alt aspect, față de acela social. Voi exprima, tot aici, și câteva convingeri proprii.
Ideea de la care am plecat este, pe scurt, progresul formidabil pe care îl înregistrăm acum, în „era informației” cu privire la viteza accesării mulțimii de informații, cât și la nivelul de avansare din domeniile tehnologiei. Totodată, universul își extinde granițele și pare că se „îndepărtează” din fața dorinței oamenilor de a crește controlul asupra lumii. Istoria, ca disciplină despre lucruri din trecut, cuprinde „secrete”, ascunse de către cei care au puterea, pentru ca indivizii să nu le cunoască. Dar lucrurile care s-au petrecut cândva pot influența și prezentul și viitorul. Mai mult de atât, se pot petrece și în prezent sau viitor. De ce nu am putea spune și că ne amintim viitorul și ne imaginăm trecutul? Multe din lucrurile marcante ce se petrec, urmează tipare aproape universale, după care „funcționează” mecanismele acelui sistem. Vechile preocupări în legătură cu domeniul etic, juridic, politic sau din educație nu mai par să fie „de actualitate”. La „ordinea zilei” se află subiecte și „știri” de tot felul, cu fenomene „de interes major”, național, internațional (sociale, economice, politice și altele), curente, generale, universale, fundamentale…
În această epocă, în care schimbul de informații, în sens tehnic, nu tematic, e superficial, lipsește acea „comunicare autentică”, așa cum e denumită în filosofie. Rolul acestui mod de comunicare este de a rezolva problemele fundamentale ale existenței și ale omenirii. Inutilitatea răspunsurilor, cu privire la multe dintre domenii, arată că lipsește întrebarea care trebuie pusă, drept cadru pentru un răspuns căutat. Și de asemenea, arată faptul că oamenii s-au îndepărtat de adevăr și cunoaștere. În contextul acesta, sensul întrebării despre „ce e cu adevărat important pentru viața noastră”, pare că își pierde tot mai mult din importanța reală.
Există și o poartă de ieșire, pentru omul privat de libertăți, spre realitatea umană, spre a „salva” ce se mai poate din conștiința umanității? Ce sens au problemele din tradiția filosofiei, pentru prezent?
Filosofia constituie acel domeniu ce se preocupă de „problemele despre lume și viață”. În cadrul sub care se desfășoară aceste fenomene „inedite”, va fi necesar ca filosofia sa revină în centrul acestora, restabilind ordinea naturală a lumii. Într-un sistem artificial, prefabricat și perfecționat de fiecare dată cu ajutorul tehnologiilor celor mai noi și mai avansate, ce aport mai are filosofia? Care e „greutatea” filosofiei? Filosofia realizează legătura cu principiile prime, cu temeiurile faptelor concrete ori problemelor actuale, pătrunzând în esența lor. În tot acest context, omul pare a fi, totuși, înclinat către spațiul din mediul natural, în mod originar, el fiind deschis spre ce e firesc sau autentic. Și atunci, de ce lucrurile de pe lume nu se petrec simplu?
În același cadru, putem afirma și că natura are o forță a ei proprie, ce aparține unei alte ordini, după alte legi. Aș sublinia și că puterea aceasta este incomparabilă, în orice sens, cu puterea deținută, la un moment dat, de o anumită „autoritate în stat”. Puterea aceasta este ea însăși o enigmă, un mister. Și atunci, cum o poți accesa? Există adevăruri pe care nu le cunoaștem sau pe care nu e nevoie sa le cunoaștem. Adevărurile, aici, nu pot să fie ascunse de către oameni, nu există cunoaștere „secretă” despre natură. Lumea, în ea însăși, e plină de „magie” și o conține. Puterea aceea se manifestă în întreaga creație. Întreaga lume naturala e înzestrată cu putere. Oamenii au creat un sistem artificial peste care să aibă o anumită putere și să ocupe un loc. Natura însă își ascunde puterea sau ființa față de cei care vor să o „corupă”.
Și fiecare sistem ce a fost sau va veni lasă în urmă această „zonă” plină de puteri, tot mai bine închise, încuiate. Natura deține, în ea însăși, forțe proprii, dincolo de orice sistem care a fost sau va veni. Ea, uneori, își ascunde forțele, alteori le dezlănțuie, după o anumită măsură. Alteori ea se regenerează sau uneori se purifică. Se ascunde, adesea, pentru că oamenii nu ar ști cum să folosească acele forțe.
Pentru cei care au luat, în interes propriu, elemente de la natură, când și le-au „însușit”, toată puterea a părăsit elementele acelea și s-a ascuns mai adânc. „Magia nu poate fi furată”. În natură, elementele ei „ne găsesc”, ele „ne apar”, ca atunci când îți este sete și dai peste un izvor cu apă rece ori când te răcorești la umbra unui copac ori te lași cuprins de energia și încărcătura unui loc special. Și aș mai adăuga și că, deși unii folosesc cunoașterea în interesul lor, pentru a dobândi puterea, lumea, în ea însăși, e plină de magie și o conține. Cei care vor să o cunoască, pentru interesul personal, nu știu nici sursa, nici scopul ei. Aceste forțe sunt prezente în întreaga creație, după o ordine pe care nu o cunoaștem.
Și, ca pentru final, voi imagina și un exemplu fictiv (în legătură cu cele spuse): Cineva se prezintă într-o instituție, să solicite, unui organ abilitat, un anumit serviciu. Să ne imaginăm că, la un moment dat, ți se face foarte sete și ceri respectuos un pahar cu apă (presupunem că organul dispune lejer de ceea ce e nevoie). Glumind un pic, scena ar continua cu replica: „Da’ ce, eu sunt robinet?” Într-o altă situație, urci pe un drum de munte arid, ți s-a făcut sete, când, deodată, dai de o stâncă. Te poți întreba: și ce ar fi dacă atingi peretele și începe să curgă apă?
Natura se ivește atunci când este nevoie și se ascunde față de cei „însetați” după putere. Am zărit pe cineva ce părea cunoscut… Apa, ca apa, da’ eu tot nu mă ridic la puterea lui… Cei care au creat o lume ca să o conducă sunt stăpâni peste o lume lipsită de viață. Cei care cunosc adevărul, nu îl folosesc, ci își adâncesc cunoașterea, nu își măresc puterea. Fiecare lucru ar putea fi exact acolo unde trebuie. Tot ce ne trebuie, ar putea să fie sub ochii noștri.
AURA CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
