într-un buchet de raze scăpate în mișcările apei sărate de mare s-a simțit pentru un moment căldura uitată în corpul tuturor acestor litere care vin și care vor ca să spună, și odată cu venirea și cu așezările lor își fac simțită prezența unele mici, fragile și noi înțelesuri
tot ce ne-a dat viața este în noi, în fiecare fibră, în fiecare nerv și în fiecare inervare a lor, în fiecare mișcare care rămâne apoi memorată în roșul acestui sânge neobosit ce se plimbă și care adună mărturii despre frumosul și muritorul nostru corp
nu există împrumut mai frumos, mai plăcut decât privirea celuilalt, a celui care rămâne în lumina privirii deschisă de noi pentru a primi toate aceste străluciri împreună cu răcelile și cu căldura cuprinse și aruncate în noi de fiecare urmă lăsată de ea
tot ce ne-a dat viață se așază în fiecare mișcare a corpului nostru făcut din țărână și din apă sărată de mare, corp construit cu mână tremurândă de zidar priceput să transmită mișcării de mai târziu acest tremur nemuritor, tremur ale cărui zbateri se mută mai departe în cutremurul ce îi este cunoscut doar lui
tot ce ne-a dat viața se duce în interior și acolo rămân așezate toate culorile ce pot fi cuprinse mai apoi în lumină, în lumina care a reușit să fie aprinsă, iar mai departe rămâne martor înăuntrul intens colorat, dar puțin văzut, puțin cunoscut, mai mult spus și transpus în cuvintele care se lasă scrise sau în culorile (a)prinse de fiecare gest așezat pe întinderea suprafeței disponibile să îi primească orice fir lucitor, oricare sunet mut, oricare mișcare disponibilizată și ajutată de corp să se mute în gest strigător
ieșirile ulterioare propun epidermei străpungeri, iar ea reacționează și încearcă să își arate toate rămășițele pe care vremea și menirea ei le poate face cunoscute, pe care le poate transforma în stări completate de cuvinte simțite, de lumini împrăștiate pe fiecare părticică de corp dezgolit
de sus până jos
din-năuntru afară și înapoi
tot ce ne-a dat viață este în noi, este așezat în acest corp care își adaugă toate aceste permanențe, care devoră și își crește toate aceste cutremure alimentate de simțuri, de scrâșnetul lor ce anunță ruperile și străpungerile vieții care se folosește de ele, de vigoarea lor pentru a-și face auzite izbucnirile toate
tot ce suntem este această viață, este această cuprindere de rupturi, de erupții, de arderi, de zbuciumuri, de strigăte mutate în urlet ce se tot multiplică, care tot crește și ne bucură mai departe cu fiecare înflorire a lor, cu fiecare așezare a frumuseții lor dureroase în privirile noastre
tot ce suntem sunt toate acestea și rămânem mai departe așa
pe interior colorați
în privirile celorlalți așezați
în simțirile și în simțurile noastre mirați și copleșiți de întrebările toate așezate în cuvintele care ne (re)cunosc și care ne cuprind în întreaga lor îmbrățișare
GABRIEL ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…