Dacă privim în mod dual, pe de o parte avem existența noastră și de cealaltă parte este realitatea, cu tot ce se petrece in jur. Raportându-ne la realitatea exterioară percepem obiecte, observăm lucrurile ce se petrec și studiem aceste fenomene. Un obiect, ca să spunem că aparține realității, trebuie să aibă o configurație, să fie structurat într-o anumită formă, să poată avea o determinare. Prin aceasta, obiectul trebuie să rămână identic cu sine și să își păstreze această identitate, în cadrul interacțiunii lui, în câmpul fenomenelor fizice.
Obiectele pe care noi le percepem în realitate reprezintă corpuri fizice. La un alt nivel, un corp material este o sumă de microparticule alăturate. Dacă includem mișcarea, pentru a face posibilă alăturarea particulelor, și apoi obiectul alcătuit, atunci constatăm schimbarea, ca fenomen ce are loc în mod continuu, în interiorul lumii. Dacă încercăm să ne oprim din acest proces, de observare, căutând să fixăm ceva și să exprimăm un lucru despre el, constatăm că imediat avem în fața noastră un obiect determinat. Putem să susținem, însă, în mod obiectiv și să avem un temei, să exprimăm existența a ceva ca fiind un lucru determinat, cu anumite caracteristici esențiale?
De fapt, domeniul științei ne situează în mod limitat, într-un fel de „margine” în raport cu obiectul respectiv, delimitat la o porțiune spațială, față de exterior. Noi am deosebit timpul pentru că vedem mereu ceva ce am lăsat să rămână în urmă, în timp ce preocuparea noastră se îndreaptă imediat înspre realitatea înconjurătoare. Vrem să surprindem fiecare moment, fiecare aspect în care se înfățișează realitatea. Tindem să asociem fiecare moment care a trecut cu pierderea lui și mai aproape de inexistență. Dacă însă trecutul a existat la fel ca prezentul, atunci de ce îl asociem cu domeniul inexistenței? Lucrurile își pierd prezența sau își pierd importanța semnificației? Dacă existența noastră este cadrul în care se petrece și se desfășoară totul, noi ne raportăm din punct de vedere cognitiv la experiența existenței noastre?
Suntem în permanentă căutare a unui prilej de a ne desfășura liberi, mânați de forțe proprii și de energie din interior. Așteptăm să descoperim în calea noastră o posibilitate de a ne deschide, din interior, spre exterior. Există, în câmpul acesta de interacțiuni, forțe care ne susțin acțiunile și inițiativele și, de asemenea, forțe de sens opus, pe care le resimțim ca piedici ori constrângeri punându-ne bariere. Cucerirea este un alt mod de expansiune, însemnând dominarea asupra unui alt teritoriu. Presupune să deții supremația asupra granițelor tale și să previi încălcarea acestora din afară. E necesar să iei o măsură de siguranță, pentru a bloca și limita accesul străin. Aceasta presupune a construi și a lucra la crearea unui edificiu, în jurul tău și al domeniului tău, care să-ți asigure protecția din exterior și să îți apere teritoriul. Ca să fii stăpân pe teritoriu, din rolul acesta, ai amenajat acest loc, construind împrejur și zidurile de protecție.
Cucerirea ca metodă de expansiune, schițată până aici, nu ne oferă răspunsul satisfăcător, deoarece dominația asupra unui teritoriu te limitează, cu cât vrei mai mult să deții supremația, dintr-un alt plan. Spuneam la început că știința nu ne dă măsura semnificației unui obiect, și nici un fel de principiu sau temei pentru a arăta că el există pentru o anumită funcție esențială. Probabil că, privind delimitat la specificul unui domeniu, pierdem din vedere generalul, iar cunoașterea nu constă în cantitate.
În încheierea acestei părți, putem să ne gândim că locuința aceea de pe teritoriul cucerit e acum împrejmuită de ziduri. Și se mai vede in imagine, când o apropiem, un castel, unde locuiește un rege, trăind acolo zi de zi. Iar pentru a cerceta mai departe, avem până acum niște constatări de rezumat. Dacă, astfel, totul e „împrejmuit” prin afară și tot ce e în interior îi aparține regelui de la Castel, e ceva ce ar mai fi de descoperit?
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
