Nu cred că pe malurile Dâmboviței sunteți la curent cu brutalitatea poliției din America. Împreună cu crimele în masă, brutalitatea poliției este o fațetă teribilă a stilului de viață american. Unul pe care fac tot posibilul să-l evit, trăind în New York. Oricum, săptămâna trecută s-a încheiat un proces într-un caz de brutalitate al poliției. Un polițist alb a ucis un cetățean negru, iar procesul polițistului tocmai s-a încheiat cu un verdict de vinovăție.
Aici nu vreau să mă angajez într-o procedură de poliție – romanele islandeze acoperă subiectul în mod deosebit. Nu voi discuta dacă ofițerul de poliție a avut sau nu un proces echitabil. Voi discuta procesul ca un fenomen cultural, pentru că denotă disperare, manipulare și neputință.
De exemplu, iată mai jos cum se reacționează în George Floyd Square, Minneapolis, Minnesota, pe 20 aprilie 2021, după ce s-a dat verdictul de vinovăție al fostului ofițer de poliție Derek Chauvin, condamnat pentru trei crime de homicid în moartea lui George Floyd. Drapelul are imprimat cuvinte care amintesc de cum a murit Chauvin, sub genunchiul polițistului, spunându-i acestuia că nu poate respira.
Deci unde e disperarea în răspunsul la verdict? In această fotografie, de mai jos, oamenii sărbătoresc.
Sau Courtney Ross (centru), prietena lui George Floyd, a găsit consolare în fața tribunalului județului Hennepin, alinarea disperării sale, așa cum arată aceasta fotografie luată în timpul unei conferințe de presă după verdictul în procesul lui Derek Chauvin.
Dar nu vorbesc de disperare individuală. Aceste cazuri de brutalitate și homicid denotă stadiul societății americane de astăzi: rasializată și rasistă pe cale de autoapărare în masă. Ce mi se pare mie este că asistăm la un apartheid mental, la o colonizare mentală din motive complexe, dar nu invizibile sau greu de detectat. De pildă, polițiștii americani (care sunt milițieni la suflet și pregătire) trebuie sa facă față la cereri de acomodare a bolnavilor, a bătăușilor, a criminalilor și a celor care nu au nicio resursă. Între Dumnezeu și diavol nu i se cere niciunui alt slujbaș de stat să muncească, deci de ce acestor milițieni? Pentru că statul american, de la Reagan încoace, a decis să fie un stat paznic și nepăsător. Bolnavii mintali sunt lăsați să doarmă pe străzi și polițiștii se ocupă de ei dacă sunt pe moarte sau incomodează publicul. Nimeni altcineva… La acest stres al slujbei, pentru care din start polițiștii nu sunt pregătiți, deci pe lângă ignoranță, ei vin și cu nepăsare: niciun polițist nu trăiește în cartierul pe care îl supraveghează. Dar, niciun polițist nu trăiește în Manhattan, deci cum de nu sunt abuzivi? E New York. Dar să nu divagăm. Deci, netrăind cu oamenii pe care îi supraveghează, polițiștii nu au cum să fraternizeze cu ei. Dacă polițiștii albi trăiesc în zone suburbane exclusiv albe, cum să le cerem ca de luni până vineri să devină umani față de oameni cu piele de altă culoare, când știm foarte bine că la casa lor, când se relaxează, nu asociază nimic frumos cu cei pe care îi bat la slujbă? Deci disperarea este dispersată în egală măsură și albilor educați să fie arendașii albilor și minorităților care trăiesc cu frica de a ieși pe stradă. De exemplu, dimineața devreme, pe 29 martie, când începea procesul lui Derek Chauvin, ofițerul de poliție din Chicago, Eric E. Stillman, fugea după un băiat pe o alee în Chicago. Stillman a răspuns la rapoartele despre împușcături în Little Village, o comunitate predominant latino din partea de vest a orașului Chicago. „Oprește-te chiar acum!” a țipat el la Adam Toledo, un elev de 13 ani în clasa a șaptea de la Gary Elementary School. „Mâinile. Arată-mi mâinile. Lasă-l. Lasă-l.” Un videoclip realizat de camera corporală a lui Stillman arată că Toledo aparent se conformează.
Se pare că renunță la ceva. El se oprește. Se întoarce. Își arată mâinile. Stillman trage o singură lovitură, ucigându-l pe Toledo însă. Ulterior, avocatul lui Stillman a insistat că împușcătura fatală a fost justificată. „Ofițerul de poliție a fost plasat în această situație de secunda în care trebuie să ia o decizie”, a spus Timothy Grace, un avocat angajat de Stillman.
Dar Stillman a fost cel care l-a redus pe Toledo într-o situație de fracțiune de secundă în care a trebuit să ia o decizie. Toledo a decis să facă tot ce i-a cerut ofițerul. S-a conformat, dar nu mai trăiește astăzi. Lui Stillman îi era frică de un băiat negru de 13 ani. Imaginați-vă teroare trăită de băiatul de 13 ani. Și aceasta frica exista în sânul societății americane și toți o ignoră. Când polițiștii brutalizează un negru ar dori să își exorcizeze frica lor înșiși. Dar nu se poate. Manipularea apare când de frica de manifestații violente, mass-media corporatistă inundă cu imagini despre procesul polițiștilor ghinioniști, care au brutalizat și au fost prinși. Politicienii folosesc orice proces ca să arate că uite, se face dreptate și ei merită să mai stea câțiva ani în funcția lor. Dar, la urma urmei, tratarea proceselor polițiștilor ca justiție este aberantă. Pe deoparte, e procesul echitabil? Pot cei 12 jurați care trăiesc în localitățile unde victimele mor să fie neutre și să aplice legea în mod neutru față de un polițist care nici nu trăiește în rândul lor?
Dar mai mult decât disperarea și manipularea e neputința care doboară orice optimist. Chiar credem că se poate reforma poliția doar pentru că cei prinși vor fi trimiți la pârnaie? Politicienii nu pot să abandoneze violența. Le e frică de orice reformă care i-ar forța și pe ei să facă ceva. Cetățenii negri vor spera că, dacă vor fi obedienți, vor supraviețui, iar noi toți ceilalți trăim cu sensul vinovăției și mai mărșăluim și purtăm pancarde să ne amintim. Dar altceva, care e rostul la tot ce se întâmplă mediatic după orice proces? Să se amestece, să dezbine, să acopere adevărul. Mai nimic… Miza e că noi vom trai și ne vom exprima compasiunea și durerea, dar la sfârșitul fiecărei zile vom constata că am mai pierdut ceva în plus față de ziua precedentă. Vom vedea că ne pierdem umanitatea bucățică cu bucățică.
DANA NEACȘU este doctor în filosofie, lector de drept la COLUMBIA LAW SCHOOL, din New York, profesor adjunct la BARNARD COLLEGE – Columbia University, dar și dâmbovițeancă de pe malurile Ialomiței…
Facebook
WhatsApp
TikTok
