Mă înspăimântă balcanismul prin liniștea cu care sfidează orice gând bine construit. Orice valoare poate trece, în mod argumentat, în clasa non-valorilor. Iar în fața argumentului spus cu tărie și susținut emoțional prin vocea ridicată și afectată te tulbură și îți răstoarnă și mai mult sistemul pe care îl știai până cu câteva secunde înainte de nezdruncinat. Este un etern desen animat ca în „coiotul și pasărea bip-bip” – nu știu exact cum se numește lighioana asta. Eu sunt eternul coiot care respectă legile fizicii și ale bunului simț, aplicate toate acestea cu scrupulozitate, iar „pasărea bip-bip” devine românul impregnat de balcanism, care sfidează atât legile fizicii, cât și pe cele ale oricărei etici posibile. Veșnic mă regăsesc în postura aceea a coiotului care privește spre camera de filmat, nu zice nimic, doar clipește nervos de două ori, asta după ce un absurd cumplit îi invadează existența. De aceea, urăsc acest desen animat care mă pune veșnic în fața unei realități cumplite. Acel deșert plin de cactuși, în care el încearcă în zadar să prindă pasărea respectivă, este o metaforă perfectă pentru statutul românului. Întotdeauna mi-am spus că imaginea americanului despre România trebuie să se ilustreze cultural, metaforic, prin acest desen animat. Eugen Ionescu surprinde, dar în altă schemă, mai puțin metaforic-amuzantă, ca în cazul desenului animat american, același absurd și același clipit nervos în fața tragi-comediei condiției de românitate. Să vă dau o mostră de episod al alergării argumentative între un coiot și „pasărea bip-bip” – vedeți că nici măcar nu o puteți surprinde printr-un nume concret, latin sau popular, de genul corvus vulgaris, sau găina de stepă.
Se pune în prim planul filmului coiotul – adică eu – cel care conduce o mașină și într-un moment de rătăcire creștinească, ia un autostopist – adică pe „pasărea bip-bip”. Autostopistul este muncitor – acesta probabil a fost și motivul inducerii stării de acționare în virtutea creștinătății, căci „muncitorul care muncește” este lucru rar și trebuie ca atare respectat și îți provoacă chiar milă. Aproape m-a hipnotizat prin aspectul său să îl iau în mașină. Abia urcat în mașină, atât eu-coiotul-de-deșert cât și „muncitorul bip-bip” pornim o discuție cu poftă…. Despre muncă și despre ce bine e să muncești cu pasiune, chiar și puțin remunerat, pentru supraviețuirea veșnică și nicidecum de a atinge un trai bun în adevăratul sens (așa cum ne promitea cineva, nu îmi mai aduc bine aminte cine…). Iar autostopistul îmi spune cu mândrie că lucrează la Șosele și Drumuri. Adică scurmă pământul, toarnă asfalt, îmi netezește calea… Îl compătimesc sincer pentru condițiile de muncă, mai ales vara, când la căldura de afară trebuie să îndure și căldura smoalei fierbinți. Apoi, din vorbă în vorbă, ajung să fac din ce în ce mai des slalom printre gropile din asfalt. Muncitorul bip-bip se ține cu ambele mâini, în spate, de mânerele laterale ale ușilor, pentru a nu ceda tangajului printre gropi. Și îmi vorbește cu patos despre meseria lui fără să fie deloc tulburat de acest ruliu cu scârțâit al mașinii. Îmi vorbește despre diferitele rețete de asfalt – cel de iarnă și cel de vară – cum este imposibil să ai formula ideală care să împace și vara și iarna, că finlandezii au reușit, la fel și nemții, dar nu ne spun și nouă rețeta etc. „Stai că îmi vine o idee întrebătoare pentru muncitorul bip-bip”, îmi spun. „Auziți, spuneți-mi sincer, că sunteți în măsură să mă lămuriți, de ce nu ați găsit formula de asfalt atât de bună încât să nu mai apară nici după un an aceste gropi imense care îmi strică mașina? Chiar nu puteți să faceți un singur drum perfect, așa ca pentru expoziție și să arătați că se poate? E chiar atât de oribilă vremea la noi încât ce faci vara se strică iarna și ce faci iarna se strică vara? Chiar nu putem să ghicim formula nemților?” Autostopistul bip-bip se încruntă, vădit ofensat. „Ba putem, cum să nu putem face drumurile bune, fără să mai apară gropi așa de des!” „Pai… de ce nu o faceți?” Ei, asta a fost chiar impertinența totală din partea mea. Bip-bip se enervează de-a dreptul și ridică tonul, dându-mi cu argumentul imbatabil în cap, lăsându-mă clipind tâmp la gropile pe care stau cu ochii ațintiți: „Ce ai domne’, cum să facem drumurile bune?! Pai dacă am face asta, în maxim șase ani, hai zece, nu mai am ce munci, că s-ar termina drumurile de făcut. Așa avem și noi o pâine, căci le reparăm veșnic, și avem ce pune pe masă copiilor!” Superb argument. Închizător. Lămuritor. Privesc la dumneavoastră acum și clipesc des, fără să mai am vreun gând în minte. Iar Bip-bip fuge cu gândurile noastre cu tot, fericit!
POMPILIU ALEXANDRU este lector universitar la Universitatea VALAHIA, din Târgoviște, doctor în filosofie și, peste toate, absolvent de CARABELLA…
Citeşte şi
3.Bogdan CERNAT, în CULTURA ECONOMICĂ, spune că pe aici, prin regiune, ne merge bine…
4.Despre alte păcate ale românilor scrie și Radu STATE, în rubrica lui CULTURĂ ȘI ISTORIE…
9.De la LONDRA ( LA PAS) , prietenul nostru Cristian Gabriel GROMAN scrie despre BIG BEN…
10.Revenit printre noi, din CALGARY ÎN DIRECT scrie despre politețea canadiană Radu TECUCEANU…
Facebook
WhatsApp
TikTok
