Există o anumită modă, a ideilor şi ideologiilor, se schimbă, fluctuează şi răstoarnă ordinea axiologică a lucrurilor, răstoarnă valorile. Acum 80 de ani marii intelectuali ai Epocii de Aur ne vorbeau despre importanţa statului naţional şi a naţionalismului, despre conservarea valorilor tradiţionale. Apoi în perioada României socialiste, naţionalismul a suferit alte schimbări, pentru ca acum scopul politic şi cultural să fie acel de a desfiinţa statul naţional şi naţionalismul.
Atunci când vorbeşti de stat naţional şi naţionalism gândul te duce cel mai probabil la perioada României legionare, la Garda de fier, intelectualii simpatizanţi sau astfel de organizaţii politice anacronice de extremă dreaptă . Audiind recent o conferinţă despre “Mitul Epocii de aur în perioada interbelică”, am auzit un domn, doctor în istorie, spunând că naţionalismul a otrăvit minţile celor mai mari intelectuali ai vremii: Paulescu, Crainic, Gyr, Eliade, Nae Ionescu, Cioran, Noica şi că naţionalismul a dat naştere unui regim de teroare în perioada interbelică. Aş fi dorit să îi spun acelui domn că vorbeşte, în acelaşi timp, despre elita intelectuală a României ca despre nişte “criminali”, nişte rătăciţi, criminali însă care au rătăcit pe calea iubirii de ţară, cale pe care cred cu părere de rău că nu mai “rătăceşte” nimeni şi nu va mai rătăci nimeni niciodată, însă am preferat să rămân tăcut şi… filosof. Trăim vremuri în care încercăm să politizăm totul, în care oamenii politici se adresează presupuşilor politicieni din noi, nu oamenilor de rând, simplilor cetăţeni.
Naţionalismul a devenit şi el o unealtă, un accesoriu, în mâinile celor ce îşi doresc puterea. Sau, dimpotrivă, de unii este dezavuat, spunând că repezintă un pericol pentru buna înţelegere între ţări şi culturi, îl opun toleranței, spunând că ameninţă libertăţile şi drepturile cetăţenilor, etniilor, culturilor şi comunităţilor diverse. Astfel este aclamat, blamat şi reclamat uitând că naţionalismul nu este un mijloc de obţinere a puterii şi prestigiului politic ci că reprezintă aderenţa şi apărarea valorilor fundamentale ale unui popor, valori pe care o naţiune, o ţară a fost construită şi că nu poate fi transformat într-o armă politică. Naţionalismul a devenit aproape un cuvânt interzis, patriotismul se foloseşte cu mai multă uşurinţă. Însă asta nu reflectă nimic. Poţi fi patriot chiar şi ca expat în SUA, Spania sau Canada, iubindu-ţi şi respectaându-ţi ţara care te-a primit, însă naţionalist nu poţi fi decât în România, asta desigur în măsura în care îmbrăţişezi cultura în care te-ai născut şi nu te consideri prizonier în propria ta ţară. Iar, ca să nu mai rămân din nou tăcut şi filosof, cred totuşi că naţionalismul nu este o “fază”, o rătăcire, că nu este o ideologie, o doctrină care poate suporta îmbunătăţiri sau adăugiri ci este o atitudine , un crez, o convingere, singura care nu este şi nu poate fi afectată de agresiunea şi torentul modei.
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, tânăr poet și prozator, locuiește la Sibiu și n-a uitat Târgoviștea în care a fost liceean…
Citeşte şi
3.Bogdan CERNAT, în CULTURA ECONOMICĂ, spune că pe aici, prin regiune, ne merge bine…
4.Despre alte păcate ale românilor scrie și Radu STATE, în rubrica lui CULTURĂ ȘI ISTORIE…
9.Rațiunea lucrului făcut de mântuială , despre ea scrie Pompiliu ALEXANDRU în CULTURA URBANĂ…
10.De la LONDRA ( LA PAS) , prietenul nostru Cristian Gabriel GROMAN scrie despre BIG BEN…
11.Revenit printre noi, din CALGARY ÎN DIRECT scrie despre politețea canadiană Radu TECUCEANU…