COSTIN TUCHILĂ – Privirea și cadrul Édouard de Max, „Prințul tuturor celor ce nu trebuie făcute” (2)

   „Ignora codurile, formulele. Căuta, inventa. Provoca. Devia. Se simțea responsabil de greșelile sale. Nu îndrăznea să se uite la parteneri. Transpira. În același timp se rușina de propria-i rușine. Cu un «Sss!» potolea râsul. De Max, cu un pumn furios, strunea și domina ridicolul. Mândria o ducea cu sine și și-o ducea în galop.” (Jean Cocteau).

Édouard de Max – costume. Desene de Paul Charles Delaroche

Édouard de Max și Sarah Bernhardt în Curtezana din Corint de Michel Carré și Paul Bilhaud. Desene de Yves Marevéry

În Timon din Atena de W. Shakespeare și Împărăteasa de Catulle Mendès. Desene de Yves Marevéry. Sursa: gallica.bnf.fr / Biblioteca Națională a Franței

 

   Un farmec nebun, se spune, i-l conferea timbrul cald al vocii și intonația care nu pierduse accentul limbii natale. Epata, fuma numai țigări inscripționate cu numele său. Iarna etala în automobilul său cuverturi din blană de vidră garnisite cu vulpe argintie. Adesea, nefiind de acord cu decorul spectacolului, aducea de acasă piese de mobilier pe gustul său. Apartamentul din strada Caumartin devenise o colecție de obiecte care serviseră recuzitei teatrale. „Vechiturile din strada Caumartin – își amintește Jean Cocteau – erau de fapt accesorii de teatru și mobilier. Diadema lui Eliogabalo îi servea drept candelabru. Simțea nevoia să stea pe tronul lui Nero sau pe X-ul de pe afișul Ximenei.”

În rolul lui Nero din Britannicus de Jean Racine. Caricaturi de Bib

Édouard de Max în Vrăjitoarea (La Sorcière) de Victorien Sardou, Teatrul Sarah Bernhardt, 1903

 

   În 1900 joacă în Puiul de vultur de Edmond Rostand, alături de Sarah Bernhardt, în 1901, în Regele Candaul de André Gide, în 1903 apare în rolul lui Oreste din Andromaca de Racine, la Teatrul Sarah Bernhardt, în Werther de Pierre Decourcelle și Henri Crisafulli, în Vrăjitoarea de Victorien Sardou, având-o ca parteneră de Marguerite Moreno. În 1904, 1906, 1908 îl găsim în distribuțiile a trei piese shakespeariene: Regele Lear, regia: André Antoine, Teatrul Antoine; Iulius Cezar (rolul Marc Antoniu), regia: André Antoine, Teatrul Odéon; Timon din Atena (adaptare de Émile Fabre), în rolul titular, în regia lui Firmin Gémier la Teatrul Odéon. În 1905, în Angelo, tiranul Padovei de Victor Hugo (rolul Homodei, Teatrul Sarah Bernhardt). Lugné-Poe îl distribuie într-o adaptare de Jeanne Dortzal după Albă ca zăpada și cei șapte pitici de Frații Grimm (Théâtre Fémina, 1909). Excelează în rolul lui Tiresias din Oedip rege de Sofocle și în Don Salluste din Ruy Blas de Victor Hugo. Tragedianul nu refuză nici roluri de comedie: Don Basile din Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais.

   Angajat al Comediei Franceze în 1915, va apărea aici, pe lângă spectacolele cu Bărbierul din Sevilla, Oedip rege, Ruy Blas, în Femeia lui Irod de Albert du Bois (1919), Festinul leului de François de Curel (1920), Moartea încătușată de Maurice Magre (1920), Pisălogii de Moliére (1921), Esop de Théodore de Banville (1922), Fenicienele de George Rivollet (1922).

Câteva filme mute din perioada 1908–1923 îl au pe afiș pe actorul de origine română: Macbeth de Stuart Blackson (1908), Tosca de André Calmettes și Charles Le Bragy, în care îi are ca parteneri pe Sarah Bernhardt, Cécile Sorel, Charles Mosnier, René Alexandre (1909), Polyeuct de Camille de Morlhon (1910), Athalie de Albert Capellani și Mirche Carré (1910), Masca groazei de Abel Gance (1912), Cei trei mușchetari de André Calmettes (1912) și versiunea lui Henri Diamant-Berger din 1922, Amicul Fritz de René Hervil (1920), Messalina de Enrico Guazzoni (1922), După douăzeci de ani (1922), în care joacă alături de Marguerite Moreno, Băiatul cel rău (în rolul lui Nero, 1922; în distribuția filmului apărea și Maurice Chevalier), Milady (1922), ultimele trei de Henri Diamant-Berger.

   Édouard de Max moare în 28 octombrie 1924 în locuința sa din strada Caumartin, nr. 66. Este înmormântat în Cimitirul Montparnasse din Paris. În Prolegomene la o etică fără metafizică sau Billy, buldog și filosof (1930), Pierre de Massot scria: „Mă gândesc în mod special la preaiubitul meu prieten Édouard de Max, ilustrul tragedian român. Văzându-l murind în 1924, când, dându-și ultima suflare, își întorcea fața la perete pentru a-și ascunde agonia de cei care îl înconjurau, nu voi uita niciodată expresia privirii sale și impresia pe care mi-a făcut-o.”

   O caracterizare succintă dar edificatoare citim în „Revue d’art dramatique” sub semnătura lui Georges Champenois: „Artist deconcertant, niciodată egal, mereu curios, a cărui concepție îi uimește și îi irită pe pontifii zaharisiți ai criticii; spirit neîncrezător, total și ireductibil, revoltat chiar și de aparența unui jug.”

 

COSTIN TUCHILĂ este un foarte cunoscut jurnalist cultural și critic literar român, un foarte apreciat realizator de teatru radiofonic, a lucrat la Societatea Română de Radiodifuziune, Redacția Teatru și este Redactor-șef la Revista Culturală Leviathan

 

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro