CĂLĂTOR ORĂ CU ORĂ – Santa Claus of ROMÂNIA

CĂLĂTOR  ORĂ  CU  ORĂ  –  Santa Claus of  ROMÂNIA

Noul nostru prieten, din fiecare vineri, este un „personaj”… Îl cunosc de mult, e un călător special, un „scormonitor” revoltat și hotărât, experiențele lui prin toate locurile acestei lumi, prin care noi am putea să ajungem doar visând, au fost adunate în două volume sub titlul Santa-Claus-of-România versus Văduva Neagră. Identitatea autorului va rămâne ascunsă, între Santa Claus și Văduva neagră, așadar… Îl așteptăm săptămânal aici, la Gazeta Dâmboviței, cu impresiile lui de călătorie, cu experiențele lui unice, ale unui turist absolut special… (Ionuț  CRISTACHE)

Despre cartea mea de călătorii…

Cartea mea a ieșit de la tipografie în decembrie. Primul lucru pe care l-am făcut a fost o listă cu neamuri bune și neamuri proaste la care să le-o ofer. Punând la socoteală și Biblioteca Națională unde trebuie să cotizezi cu 7 exemplare, cea județeană cu un exemplar am ajuns la 200 de exemplare. La o cotă de piață de 100 lei exemplarul sunt numai bun de Santa Claus of Romania. 

Dar nu puteam să nu ofer câte un exemplar „tovarășelor” mele învățătoare și profesoare de limba română. Așa că sun la doamna Ștefan Brândușa, profesoara mea de română și dirigintă doi ani de liceu și mă programez să-i ofer din creația mea. În drum, îl anunț pe Ionuț Cristache de aceeași intenție. Parchez lejer lângă Ionuț. Omul mă aștepta la poartă, cu „Cercei în buric”; în mână… Facem noi schimb de cărți ca marii președinți de tratate internaționale (ceva tip COVID) și îi zic că merg la doamna Ștefan, pe care o cunoștea suficient, în calitate de absolvent, ca și mine, al lui „Ienăchiță Văcărescu”. 

Parchez chinuit pe fostul Bulevard al Castanilor, devenit Aleea Ciorilor și mă îndrept cu umilință spre casa familiei Ștefan. Sunt primit ca de obicei; cu bun simț și bucurie. Îi ofer fostei mele diriginte cartea mea (de fapt două, două volume..) și primesc în schimb două din cele cinci scrise de dânsa. Îi mulțumesc și adaug la vizita mea un ghiveci cu… ați ghicit, poinsettia. O floare de la un fost elev, cadoul obișnuit pentru bătrânul respectat și respectabil dascăl.

Ajuns acasă îl sun pe Ionuț Cristache și îi zic că joacă la pitici: mi-a oferit doar o carte în timp ce doamna Ștefan două. Începe să râdă: „Ai ce citi anul ăsta!” Încep să citesc alternativ din cărțile celor doi. Asta până ce un fost coleg din armată, de la Cluj, îmi trimite la schimb (după expediția mea) o carte scrisă de el: tratat de armament de luptă și vânătoare. Să mă scuze târgoviștenii mei, dar las cărțile lor și mă apuc să citesc despre armamentul necesar izgonirii păsărilor. Nu de alta, dar am văzut Hitchcock de câteva ori. Iar ciorile sunt groaznice, mai ales vara: cum se ivește soarele din norul apocaliptic al turnătoriei fostului COS începe balamucul foamei, ce face somnul imposibil, mai ales pentru cei care nu mai au de mult somn, pentru că au cifra diavolului în față. Iar altceva chiar nu au ce să mai facă, decât să se apuce de scris și să scrie bălării, ca mine.

Dar vă promit că o să vedeți lumea. Altfel decât la orice alt program TV… Ca de exemplu păsările din Fairbanks, Alaska. Care nu deranjează decât pe cei care nu câștigă la loteria marcată de „Cursa rațelor”.