Concursuri, olimpiade, proiecte și schimburi de experiență sunt evenimentele ce marchează activitatea Liceului de Arte în următoarea perioadă

Distribuie:

Liceul de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște va avea un program încărcat în perioada următoare, pentru care elevii au pregătit programe speciale de Ziua Mamei, dar și pentru luna februarie, când vor avea loc concerte realizate în colaborare cu Orchestra Muntenia si Orchestra din Ploiești.

Astfel, în perioada 22-23 februarie, târgoviștenii care iubesc muzica pot lua parte în amfiteatrul liceului la un program special al Orchestrei Simfonice Muntenia, dar și la un recital cu trei sonate de Mozart, susținut de conferențiarul universitar doctor Corinei Ibănescu, de la Facultatea de Muzică din Brașov, care va veni alături de studentul Valentin Mureșan.

La acest eveniment va participa și corul liceului de arte, care va oferi un recital.

În aceeași perioadă, Corina Ibănescu le va oferi cursuri de master class unor elevi de clasa a IX-a și a X-a și a XII-a de la Bălașa Doamna.

De asemenea, în prima săptămână din luna martie, elevii liceului de arte vor prezenta un program special pentru ziua mamei, sub coordonarea profesoarelor Elena Mureșan și Oana Preda.

În parteneriat cu Filarmomica Paul Constantinescu din Ploiești și la sediul acesteia, liceul de arte va prezenta, pe 13 martie, un alt concert, cu sprijinul profesoarei Corina Ibănescu.

Directorul liceului de arte târgoviștean, Luminița Procopciuc, spune că acest concert este un preambul pentru olimpiada zonală la concursul pentru corurile liceelor, ce va avea loc la Turnu Severin pe 16 martie. Corul liceului de arte este coordonat de conferențiar universitar doctor  Florin Badea și este recunoscut pentru rezultatele sale excepționale la concursuri și olimpiade, unde a reprezentat de fiecare dată cu onoare județul.

În perioada 6-8 mai, liceul de arte va primi vizita unui grup de 15 profesori din Suedia, în cadrul unui proiect, iar în perioada 7-8 mai, elevii de la secțiile de arte vizuale vor susține examenul de atestat la specialitate.

Așadar, o perioadă încărcată pentru liceul târgoviștean, dar fructuoasă speră conducerea liceului, care este încrezătoare în pregătirea elevilor și profesorilor acestui liceu.

 

Citește și Deși este solicitat de elevi, Liceul de Arte Bălașa Doamna duce lipsă de profesori

             Liceul de Arte Bălașa Doamna vă invită și anul acesta la concursul național Povestiri din urbea medievală

 

 

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro