Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa a găzduit astăzi un eveniment deosebit pentru toţi dâmboviţenii, lansarea cărţii unei tinere cu dizabilităţi de doar 10 ani, Alberta Moşneguţu, care a demonstrat că totul se poate, atunci când există talent şi voinţă.
Sub pseudonimul Lorelai, cu care îşi va semna de acum toate scrierile ei, Alberta şi-a lansat astăzi prima carte de poezie, proză şi pictură: „Zâmbet de înger”, o carte scrisă cu dragoste şi mult efort, în prezenţa unor invitaţi speciali, care au ţinut să fie alături de ea la cea mai importantă reuşită de până acum.
Printre aceştia s-au numărat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Ioan Marinescu, senatorul Sorin Roşca Stănescu, directorul DGASPC Dâmboviţa, Cristiana Bucur, secretarul general al judeţului, Vasile Ivanoff, colegii, profesorii şi învăţătoarea Albertei, de la Şcoala Vasile Cârlova, unde învaţă micuţa, şi directorul bibliotecii judeţene, Agnes Erich, gazda evenimentului.
Alături de tânăra scriitoare a fost, ca întotdeauna, cea pe care micuţa o consideră mama ei, deoarece a fost întotdeauna alături de ea, sprijind-o şi ajutând-o să-şi valorifice talentele pe care le are, asistentul social Viorica Pârvan.
„Acest copil crede în Dumnezeu, iar Dumnezeu a dat acestui copil ce nu a dat celor mai mulţi copii, calităţi pe care le-ar dori toţi copii din lume”, a declarat senatorul Sorin Roşca Stănescu.
„Alberta este biruinţa asupra destinului. Ea asta reprezintă. Şi-a ales o vocaţie a sacrificiului, iubită de Dummnezeu”, au fost cuvintele mamei micuţei scriitoare, emoţionată şi mândră de reuşita fiicei ei.
Colegii lui Lorelai i-au făcut o surpriză acesteia, recitând din poeziile ei şi interpretând două cântece frumoase.
Lansarea volumului „Zâmbet de înger” este primul pas pe care Lorelei şi toţi cei care au o sprijină în acest demers vor l-au făcut pentru înfiinţarea unei fundaţii care să-i poarte numele şi care să aducă zâmbete pe chipurile altor copii ca şi ea, care au nevoie de ajutor pentru a merge mai departe.
Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi-a luat deja angajamentul că o va sprijini pe Lorelai în tipărirea viitoarelor sale volume, dar şi în reeditarea actualei cărţi, pentru că merită acest lucru.